Val de îmbolnăviri de COVID-19. Ministerul Sănătăţii înfiinţează centre de vaccinare în spitale

0
0
FOTO Inquam Photos / Octav Gane
FOTO Inquam Photos / Octav Gane

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat ieri că au fost înregistrate 12.353 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, pentru săptămâna viitoare fiind estimată o medie de 10.000 de cazuri zilnic. Pe acest val de noi infectări, Ministerul Sănătăţii vrea un acces mai facil al pacienţilor la centrele de evaluare şi înfiinţarea unor centre de vaccinare în spitale.

Rafila a anunţat că am ajuns la 44.000 de cazuri de COVID într-o săptămână, estimând că probabil săptămâna viitoare se vor înregistra 70.000 de cazuri, adică 10.000 de cazuri pe zi. Ministrul a estimat că această creştere se va opri în jurul datei de 15 august, dar a mai precizat că media de 10.000 de cazuri pe zi va fi depăşită în săptămânile următoare. 

„Nu sunt elemente de severitate mai mare a tulpinii BA.5, care devine dominantă la nivel european, dar şi în România”, a subliniat ministrul Sănătăţii, care a mai precizat că gradul de ocupare a paturilor în spitale este de 14-15%, iar la ATI gradul de ocupare este 11%.

Alexandru Rafila a mai anunţat că pe fondul acestui val de noi infectări va avea o discuţie cu managerii de spitale din Bucureşti pentru a vedea cum va fi găsită o soluţie pentru a uşura accesul oamenilor la centrele de evaluare pentru COVID. „O să fie o discuţie cu managerii din Bucureşti, având în vedere că Bucureştiul este cel mai afectat de acest val COVID prin numărul mare de cazuri, un sfert din cazuri. Totuşi, Bucureştiul nu are un sfert din populaţia României. Aici e trafic mare, interacţiuni multiple, numărul de cazuri e mare şi trebuie să asigurăm condiţiile de spitalizare şi, mai ales, ceea ce ne interesează şi menţionam puţin mai devreme, centrele ambulatorii de evaluare ca număr şi, de asemenea, interesează durata programului de funcţionare, inclusiv în weekend. Să vedem cum găsim o soluţie încât să uşurăm accesul oamenilor la aceste centre de evaluare”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a mai precizat că oamenii vor ajunge la aceste centre de evaluare după ce vor fi testaţi în locuri autorizate, adică „la medicul de familie, în farmacii sau în centre de testare aşa cum o să avem la Bucureşti”. În caz de pozitivare, se va proceda în funcţie de simptome şi de starea generală a pacientului. Cei care nu au simptome prea grave se vor limita la izolare, a mai spus ministrul. 

Centre de vaccinare în unităţile sanitare

În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii pregăteşte înfiinţarea unor centre de vaccinare în unităţile sanitare. „În perioada următoare vom pregăti legislaţia necesară ca în unităţi sanitare, nu centrele de vaccinare care au fost anterior, ci în unităţi sanitare să existe centre de vaccinare. Am dori să pregătim - şi ăsta este un lucru foarte important - campania din toamnă, pentru că, dacă acum există într-adevăr un interes redus pentru vaccinare, având în vedere specificul vaccinului existent, în toamnă, când vor redeveni disponibile doze dintr-un vaccin updatat, ne-am dori să fie cât mai mulţi concetăţeni care să se poată vaccina, şi lucrul acesta trebuie facilitat. Rezolvăm şi cu problema ridicată de medicii de familie prin mărirea consistentă a proporţiei de pierderi acceptabile pentru vaccin la 50%, să încurajăm medicii de familie să facă această procedură sau să se grupeze încât să îşi trimită toţi pacienţii la unul dintre colegii care face vaccinare şi să mai deschidem şi centre de vaccinare în unităţile sanitare în perioada imediat următoare”, a declarat Alexandru Rafila.

Portul măştii, la nivel de recomandare

Totodată, ministrul Sănătăţii a recomandat populaţiei să poarte mască de protecţie în spaţiile închise aglomerate şi în mijloacele de transport pentru a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, însă consideră că o eventuală impunere a acestei măsuri nu va da rezultatele aşteptate. „Ministerul Sănătăţii nu are la dispoziţie această pârghie (de impunere a obligativităţii măştii sanitare - n.red.). (…) Important nu este doar să porţi masca, ci să o porţi corect. Este greu să stabileşti puncte de control din cinci în cinci metri ca să verifice cineva chestia asta”, a precizat Rafila. 

Copiii, victimele acestui val de COVID-19

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, medicul Cristian Oancea, a declarat că valul 6 al pandemiei de COVID-19 afectează în special copiii, dar şi persoanele peste 60 de ani cu riscuri asociate. Medicul a precizat că în toamnă se aşteaptă la o creştere a cazurilor de COVID-19. Cristian Oancea a precizat că în Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara majoritatea pacienţilor internaţi în zona roşie au vârste mai mici de doi ani. „Din păcate, acest val 6 atinge foarte mult copiii. Şi îndeosebi pe cei cu vârstele extrem de mici. Majoritatea celor aflaţi în zona roşie de la noi din spital au vârste mai mici de 2 ani. Cu toţii au dezvoltat o formă medie de boală. (…) Ne aşteptam la o creştere a numărului de cazuri înspre toamnă”, a declarat medicul.

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite