Vaccinul împotriva HPV va fi compensat

0
Publicat:

România are cea mai mare incidență și mortalitate prin cancerul uterin din Uniunea Europeană (UE), atrag atenția Asociaţia Mame pentru Mame şi Spitalul Clinic Colţea. Anual, infecțiile cu HPV cauzează îmbolnăvirea a 3.300 de persoane cu cancer de col uterin şi peste 1.500 de femei îşi pierd viaţa din cauza acestei boli, cu toate că, circa 4 - 5 decese survenite în medie pe zi sunt prevenibile prin vaccinare şi screening. 

Vaccinul HPV va fi compensat / Foto: Arhivă
Vaccinul HPV va fi compensat / Foto: Arhivă

„Jumătate din femeile ce primesc acest diagnostic au sub 55 de ani, iar în 75% din cazurile noi de îmbolnăviri este vorba de femei aflate la vârsta activă, de pâna în 65 ani”, se arată în comunicatul instituțiilor.

În același timp Asociația Mame pentru Mame și Spitalul Colțea susțin că prevenirea infecției cu HPV se poate face prin vaccinare. 

„Vaccinul asigură un grad foarte ridicat de protecţie, de peste 90%, dacă este administrat în adolescenţă. Iar cea mai bună veste este ca statul român asigură gratuit vaccinul pentru toate fetele între 11 şi 18 ani”.

Cu toate acestea, doar 10% dintre părinții de fete știu că acest vaccin este gratuit pentru copii lor. În România, vaccinarea împotriva infecţiilor cu HPV este inclusă în cadrul Programului Naţional de Imunizare, pentru fetele cu vârsta curpinsă între 11 şi 18 ani. Vaccinarea este gratuită şi se face la solicitarea părinţilor/ reprezentanţilor legali care vor formula o cerere la medicul de familie.

În afară de cancerul de col uterin, infecţia cu HPV mai este asociată şi cu dezvoltarea altor tipuri de cancer care afectează deopotrivă femeile şi bărbaţii, precum: cancere ale organelor genitale masculine sau feminine - penis, vagin sau vulvă sau cancerul de anus.

Compensarea vaccinului HPV

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat că vaccinul împotriva HPV va fi compensat pentru femeile între 18 și 45 de ani.

Din păcate, persoanele cu vârsta mai mare de 18 ani sunt nevoite să cumpere vaccinul, o doză fiind în jur de 600 de lei, iar pentru imunizare sunt necesare 3 doze.

„După ani de discuții, am hotărât că putem să compensăm vaccinurile și să creștem foarte mult accesul la vaccinare, nu doar pentru fetele deja eligibile, ci și pentru femeile cu vârstă cuprinsă între 18 și 45 de ani, și chiar și pentru băieți. Resursele financiare utilizate pentru compensarea vaccinurilor într-un viitor apropiat sunt de la Ministerul Sănătății și vor fi transferate Casei Naționale pentru asigurări de Sănătate, astfel încât să putem include vaccinurile pe o listă care să permită vaccinarea adulților sau a pacienților cu boli cronice. Ne dorim în continuare să facilităm accesul pentru categoriile eligibile la momentul actual. Cu cât avem mai multe persoane vaccinate, cu atât problema de sănătate publică poate fi mai bine controlată”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în cadrul unei mesei rotunde cu tema “Combaterea cancerului de col uterin – Accelerarea progresului și eliminarea acestuia ca problemă de sănătate publică”, organizată de Fundația Renașterea și găzduită de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite