Un vas senegalez s-a scufundat cu 800 de oameni la bord

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Aproximativ 100 de persoane au reusit sa scape * Guvernul isi asuma responsabilitatea pentru producerea tragediei

Echipele de salvare au recuperat aproximativ 400 de cadavre si 100 de supravietuitori, din cei aproape 800 de pasageri ai vasului "Joola", care s-a scufundat, in noaptea de joi spre vineri, pe fondul unei furtuni puternice, in timp ce efectua o cursa intre capitala Senegalului, Dakar, si regiunea Casamance. Majoritatea pasagerilor erau copii care care se duceau la Dakar cu ocazia reinceperii cursurilor. Sansele de a mai gasi alti supravietuitori sunt minime, au anuntat, duminica, autoritatile locale. Cei mai multi dintre disparuti sunt senegalezi, dar exista si un numar de cetateni straini din tari precum Franta, Spania, Belgia, Danemarca si Elvetia. Presedintele senegalez, Abdoulaye Wade, a declarat ca statul poarta responsabilitatea pentru producerea catastrofei, adaugand ca familiile victimelor vor fi compensate financiar. "Vasul era fabricat pentru cursele de pe lacuri. Nu trebuia lasat sa iasa in largul marii. Responsabilitatea statului este clara", a precizat Wade, care a adaugat ca tragedia se datoreaza unui "cumul de factori". Wade a recunoscut ca vasul era supraincarcat, o parte dintre pasageri fiind lasati sa se urce fara a plati biletul de imbarcare. Nava avea la bord 796 de persoane, desi capacitatea sa era de numai 550. Drept posibila cauza a naufragiului a fost mentionata si starea tehnica a vasului, care iesise, de curand, din reparatii. Unul dintre martori a declarat ca, intr-o cursa anterioara, "Joola" a avut probleme cu unul dintre motoare si nu ar mai fi trebuit scoasa in larg. Presa senegaleza a criticat dur guvernul pe care l-a acuzat de "neglijenta criminala". Ziarul "Walfadjri" sustine ca tragedia a fost cauzata de neglijenta echipajului si deficientele tehnice ale motoarelor. Ziarul condamna decizia autoritatilor de a reintroduce in serviciu nava, calificand-o drept o dovada de "populism criminal". Supravietuitorii au declarat ca nava s-a scufundat intr-un interval de timp foarte scurt, iar pasagerii nu au avut timp sa-si puna vestele de salvare. "Vaporul s-a rasturnat in doua minute si n-am avut timp decat sa ies pe fereastra si sa sar", povesteste unul dintre martori. Dupa ce vasul s-a rasturnat, supravietuitorii au reusit sa se suie pe cala intoarsa si au asteptat acolo navele de pescuit care i-au salvat. "A fost ingrozitor, pentru ca puteam auzi strigatele celor de sub noi", spune Mousa Ndong. Francezul Patrice Auvray, care a fost dus la un spital din Gambia, a declarat: "Mi-am vazut sotia inecandu-se si nu am putut face nimic sa o ajut". In urma tragediei, guvernul senegalez a decretat trei zile de doliu national. Calatoria cu vaporul intre Dakar si Casamance, regiune practic izolata de restul Senegalului de cei 20 de ani razboi civil, este preferata de populatie deoarece transportul pe uscat este periculos.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite