Un singur pat disponibil la ATI pentru bolnavii de COVID-19 în România
0În România există la acest moment un pat liber la ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 în Bihor, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.
În data de 29 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.742 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19.
În Bucureşti sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.
De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 155 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.
1.875 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.
La nivel naţional, la acest moment este disponibil 1 pat liber de ATI, unul în judeţul Bihor, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.
Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare.