Un copil de 4 ani din Craiova s-a intoxicat cu ciuperci cumpărate de la supermarket

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băieţel în vârstă de patru ani a fost internat ieri seara în stare gravă la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă din Craiova cu simptome de greaţă şi colice abdominale.

Un băieţel în vârstă de patru ani a fost internat ieri seara în stare gravă la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă din Craiova cu simptome de greaţă şi colice abdominale. Acesta consumase o mâncare pregătită din ciuperci congelate.

"În momentul de faţă, starea lui de sănătate este favorabilă. A fost vorba despre o intoxicaţie provocată de consumul unor ciuperci cumpărate", a declarat Adriana Trică, purtătorul de cuvânt al SJU Craiova. Aceasta a mai spus că, din declaraţiile părinţilor copilului, ciupercile au fost cumpărate dintr-un centru comercial din Craiova.

Medicii le recomandă persoanelor care doresc să consume ciuperci de orice fel să verifice data de valabilitate şi să cumpere produse numai din unităţi comerciale avizate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite