Un cetatean sarb urmarit general - prins de politistii din Capitala
Politistii Capitalei au reusit, luni seara, sa prinda unul dintre infractorii urmariti general de mai mult timp, pentru inselaciune in diverse moduri. Pavel Okoliseanu a fost retinut cu ordonanta de
Politistii Capitalei au reusit, luni seara, sa prinda unul dintre infractorii urmariti general de mai mult timp, pentru inselaciune in diverse moduri. Pavel Okoliseanu a fost retinut cu ordonanta de retinere de 24 de ore sub acuzatia de inselaciune, cu o paguba de aproximativ 20.000 de dolari. Cetatean sarb, Pavel Okoliseanu locuieste ilegal in Romania de vreo 10 ani de zile, sustin surse politienesti. El este recidivist si numele sau figureaza in dosarele penale existente pe la patru sectii de politie din Bucuresti, dar si din tara. Pavel Okoliseanu, alias Paul Oprisan, alias Paul Ocolisean, a fost prins de politisti pe cand tocmai insela firma Danubius Bucuresti, de la care ridicase marfa in valoare de 20.000 de dolari, dandu-se drept reprezentantul firmei ROMPETROL. Recidivistul avea carti de vizita "doveditoare", precum si documente cu antetul ROMPETROL, toate falsificate. In prealabil, el a contactat mai multe firme, carora le-a facut oferte de achizitionare a produselor, una dintre conditii fiind cea privind plata marfurilor la 20 de zile dupa achizitionarea lor. In realitate, plata nu se mai efectua. Pentru acoperire, la 28 ianuarie a.c., spun sursele judiciare, Pavel Okoliseanu a reusit - in ciuda faptului ca intrunea conditiile legale - sa-si inregistreze la Registrul Comertului o societate denumita "Rom - Petrol Grup". Conducerea firmei ROMPETROL a sesizat joia trecuta Politia Capitalei. La numai patru zile, "teparul" a si fost prins in flagrant. Politistii au constatat abia dupa ce l-au retinut ca Pavel Okoliseanu era de fapt un client mai vechi de-al lor, pe care, culmea, nu reuseau sa-l gaseasca vreo cateva politii din tara. Pana la inchiderea editiei el nu a fost prezentat procurorilor pentru audiere, in vederea arestarii preventive pentru aceasta fapta. El va sta insa in arest pe baza mandatelor de arestare in lipsa emise in alte dosare.




















































