Ultimul discurs al Tronului britanic, "marca" Tony Blair
Premierul britanic Tony Blair a insistat ieri asupra securităţii şi a răspunsului care trebuie dat "ameninţării teroriste", în cursul tradiţionalului discurs al Tronului, citit de Regina
Premierul britanic Tony Blair a insistat ieri asupra securităţii şi a răspunsului care trebuie dat "ameninţării teroriste", în cursul tradiţionalului discurs al Tronului, citit de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în faţa parlamentarilor reuniţi în Camera Lorzilor, scrie AFP.
"În centrul programului guvernului meu va figura o acţiune sporită pentru menţinerea comunităţilor puternice pentru a răspunde ameninţării teroriste", se arată în cel de-al zecelea şi ultim discurs al Tronului, Tony Blair urmând a se retrage până în septembrie 2007. Lupta împotriva imigraţiei ilegale este o altă prioritate a guvernului care intenţionează să acorde puteri sporite serviciilor de imigraţie pentru supravegherea frontierelor şi expulzarea deţinuţilor străini. Printre cele 29 de proiecte de lege menţionate, şeful guvernului britanic s-a angajat să continue "reforma sistemului judiciar", să ofere "noi puteri" poliţiei pentru a proteja cetăţenii de violenţă şi comportamente antisociale. Prioritară este şi implementarea unor noi cărţi de identitate.
În materie de politică externă, premierul britanic şi-a reafirmat hotărârea de a favoriza instaurarea unui climat de pace în Orientul Mijlociu, în Irak şi în Afganistan şi de a rezolva problemele privind proliferarea nucleară, cu accent pe Iran şi Coreea de Nord. Guvernul Blair militează pentru o Uniune Europeană eficace şi competitivă, pentru întărirea NATO, pentru întărirea parteneriatului UE-SUA şi pentru un ONU reformat şi modernizat.
Tony Blair va propune o nouă lege privind schimbarea climatică pentru a-şi respecta astfel promisiunea de a reduce cu 60% emisiile de dioxid de carbon până în 2050. (V.M.)




















































