Trucurile româncelor risipitoare pentru a face economie. „Simt că parcă sunt la o margine periculoasă”

0
Publicat:

Într-o perioadă în care prețurile cresc într-un ritm galopant, iar salariile bat pasul pe loc, tot mai mulți români caută soluții disperate pentru a face față cheltuielilor. În ultimă instanță, economia, atunci când se poate, rămâne ultima soluție pentru mulți dintre ei.

Multe femei au tendința să cheltuiască uneori mai mult decât își permit. FOTO Pixabay
Multe femei au tendința să cheltuiască uneori mai mult decât își permit. FOTO Pixabay

Tot mai multe românce caută să pună capăt tendinței de a cheltui fără rost, mai ales acum când prețurile o iau razna de la o săptămână la alta, iar viața e tot mai scumpă.

Este și cazul unei tinere, care a divorțat de curând, și care este disperată că nu mai face față cheltuielilor. În disperare de cauză, ea a apelat la membrele grupului de Facebook Buget De Familie – Grup, pentru un sfat.

Bună ziua tuturor. Deși postarea mea are legătură cu economisitul banilor, nu e chiar tipul de postare obișnuită, iar problema mea e și motivul pentru care postez anonim. Pe scurt, mi se pare că sunt cheltuitoare din fire, nu mă descurc să reduc cheltuielile, nici pe departe să economisesc, și asta îmi cauzează un sentiment enorm de rușine. (Dacă adun asta cu faptul că știu să gătesc dar nu rup, și nu sunt genul care ține casa bec lună de curățenie, ci la un nivel doar ok, vă zic că nu prea îmi văd valoarea de femeie, o gândire total greșită poate, dar mă lupt cu ea încă)”, și-a început ea postarea.

A continuat apoi și a explicat că nu are o stimă de sine deosebită, că cheltuiește mai mult decât își permite și că simte că situația scapă de sub control.

„Este și mai greu de când sunt divorțată cu un copil mic și salariul meu singurul în casă. Nici când eram singură nu mă gândeam la bani, nu am fost ambițioasă mai toată viața mea. Nu am o casă a mea, am carduri de cumpărături cu creditul la maxim aproape tot folosit. M-am tot gândit că probabil am avut mai mereu o stimă de sine atât de scăzută încât nu aveam planuri de viitor clare și nu îmi doream lucruri bune pentru mine, sau mai exact nu credeam că le pot avea”, a adăugat ea.

Acum, ea caută soluții și spune că a decis inclusiv să meargă la psiholog. Asta pentru că, în opinia sa, problema ei ține în primul rând de această latură.

În ultima perioadă parcă m-am mai deșteptat și abia acum simt că am putere mai multă, dar nu e ușor să schimb o viață de obiceiuri greșite, și acțiuni și gândire negativistă sau ascuns capul în nisip că poate trece fără să fac eu ceva. O să merg și la psiholog din noiembrie. Știu că e mai mult de psiholog problema și mai puțin de găsit reduceri etc. Dar aș vrea să aud orice sfat, idee, poveste de-a voastră care m-ar putea inspiră sau aprinde vreun beculeț la mine”, a mai spus ea după care a lansat direct provocarea.

Mereu v-a fost ușor să economisiți? Ce vă ajută să economisiți, nu cupoane etc, ci ca mentalitate, psihic, obiceiuri, gândire etc? Simt că parcă sunt la o margine periculoasă și aș vrea să reușesc să mă adun înainte să ajung și mai rău decât sunt acum. Mulțumesc”, a încheiat ea.

Soluțiile femeile econoame

Sinceritatea ei și felul în care a expus problemele care o macină au trezit compasiunea altor doamne care au încercat fiecare să-i dea câte un sfat și să o ajute cu o idee sau chiar mai multe.

„Mie mi se pare că reducerile ne fac să cheltuim mulți bani. Mai bine îți urmezi un plan săptămânal de mâncare/ieșiri și ceea ce ai cu adevărat nevoie. Faptul că reziști singură cu un copil mic și mai faci și față tuturor cheltuielilor și provocărilor spune despre ține că ești curajoasă, puternică și ambițioasă”, i-a scris cineva.

A intervenit imediat altcineva care a venit cu o altă perspectivă: „Uite sunt și nu sunt de acord. Spre exemplu pe mine o reducere la carne m-a ajutat să cheltuiesc mai puțin într-o lună decât în celelalte. Adică am cumpărat de 150 de lei carne pentru toată luna, la o singura cumpărătură, iar în alte luni cheltuiam în jur de 200-250 în tranșe.”

„Dar de cele mai multe ori cumpărăm lucruri inutile doar că sunt la reducere. Și blocăm banii aiurea”, a insistat cealaltă internaută.

O dezbatere în toată regula

O reducere punctuală și la mâncare care oricum e perisabilă. Vorba e - la Amazon, poate și la alții, când apar reduceri majore - și chiar apar: oamenii au tendința să cumpere și ce nu au nevoie”, a intervenit altcineva în discuție.

Și dezbaterea a continuat. „Eu am început să cumpăr produse de curățenie doar la reducere (și le urmăresc) completez sondaje pentru vouchere emag de 10/50 lei că urmare tot a unui sfat de pe grup. E ceva extra”, a fost un alt sfat.

Sfaturi au venit și din alte părți. „Eu cred că la tine ar funcționa ideea de economisit progresiv, niște bani pe care efectiv să îi ascunzi de tine la începutul lunii. Începi cu puțin și crești suma în fiecare lună. Ai nevoie de timp să schimbi obiceiuri de o viață!”, a încurajat-o altă doamnă.

Altcineva i-a propus să citească despre minimalism și a încurajat-o. „Citește despre minimalism, pe mine m-a ajutat foarte mult. Adică să cântăreșți și să te întrebi de două ori dacă ai nevoie de acel lucru, înainte să ți-l cumperi. Debarasează-te de tot ce nu-ți folosește de prin casă. Dacă menții ordinea în exterior, te ajută și la gândirea interioară, să ai mintea limpede. Nici eu nu sunt prea econoamă și mereu îmi propun să fiu mai chibzuită în cumpărături. Uneori îmi reușește, alteori nu. Ideal ar fi ca măcar 10% să economisim din ce câștigăm. Cam ăsta ar fi sfatul meu, de cumpătare. Și ce nu-ti trebuie, aruncă, donează, vinde. Cu mai puține lucruri se schimbă și viață, vei vedea. O mare îmbrățișare și mult succes să reușești în toate cele propuse!”, a fost o altă idee.

„Eu am început să economisesc din facultate însă apoi când îmi permiteam lucruri mai «scumpe» am continuat să economisesc din alt motiv, cumva... un orgoliu să zicem. Am prins o gândire de tipul «de ce să dau atât pe produsul asta când de fapt el costă mult mai puțin în realitate!?!?» cumva o oftică pe niște prețuri umflate și luam acele produse doar la reduceri sau din locuri unde prețul era mai mic”, a spus o altă doamnă, apoi și-a continuat ideea.

Apoi am început să mai economisesc și din gândirea «nu dau banii pe brand» pentru că nu doar brandul face produsul și dau banii pe calitate. Uneori calitatea e mai costisitoare decât un brand, alteori e sub preț. Asta este. Sfaturi de economisire sunt peste tot pe acest grup însă poate te ajută gândul acesta «orgolios», «de ce să dau așa de mult pe acest produs când el costă mai puțin de fapt!?» + calcul al cât costă o oră/o zi lucrată la muncă și atunci crește orgoliul puțin că «de ce să îi dau o zi de muncă produsului ăstuia când el merită doar jumătate» nu e foarte logic, dar pe mine mă ajută asta. Spor!”, a adăugat ea.

În ce constă valoarea unei femei

„Eu doar vreau să vă spun că valoarea unei femei nu stă în cât gătește și cât de bine freacă gresia în baie. Nu vă mai gândiți la asta”, a intrat în discuție o altă femeie.

Participant anonim, draga mea, am 43 de ani și sunt mamă singură de gemeni. Până la copii relația mea cu aragazul a fost că pe Facebook: complicated. Adică în afara de cafea și vreo omletă maxim, nu prestam. Totuși copiii mi-au crescut sănătoși mâncând curat, eu nici acum nu petrec mai mult de două ore pe săptămână în bucătărie și ce să vezi, nici în vreo specialista gospodină nu m-am putut transforma. Am două cuvinte pentru tine: instant pot . Casa țiplă este etalon doar pentru OCD, relaxează-te. Îți trimit un gând bun și o îmbrățișare, vei ieși din buclă in timp, ai să vezi! Pași mici și capul sus!”, a fost doar o altă idee, un alt sfat dintre zecile venite la postarea tinerei disperate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite