Trei morti intr-un grav accident la Ineu (Arad)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O Dacie a fost spulberata de un autocamion militar

Un grav accident, soldat cu victime si pagube materiale, a avut loc, marti, pe raza localitatii Ineu, judetul Alba. In jurul orei 7, autocamionul militar cu numar de inmatriculare A 20934, avandu-l la volan pe plutonierul Anghel Dorin Catalin, incadrat la UM 1499 Ineu, judetul Arad, circula regulamentar dinspre unitate cu destinatia statia CFR Arad. In apropierea unei curbe, o Dacie cu numar de inmatriculare AB-04-JNH, care circula cu viteza excesiva, a aparut in fata autocamionului, dupa ce, initial, se angajase intr-o depasire neregulamentara. Cele doua masini s-au ciocnit violent. In momentul impactului, in Dacie se aflau trei persoane. In urma socului, autoturismul a fost facut in cateva momente tandari. Impactul a fost fatal pentru pasagerii Daciei, doi dintre acestia pierzandu-si viata pe loc. A treia victima, persoana din spatele soferului, a fost transportata de echipajele Salvarii la Spitalul Orasenesc din Ineu, dar nu a mai putut fi salvata, in ciuda eforturilor echipei medicale. Precizam ca autoturismul a fost avariat in proportie de 80 la suta, fiind transformat intr-un morman de fiare. Conducerea Corpului 4 Armata "Maresal Constantin Prezan", impreuna cu procurori de la Parchetul Militar Timis si lucratori ai Politiei Rutiere Arad au declansat de urgenta o ancheta pentru stabilirea conditiilor in care s-a produs evenimentul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite