Trei mineri de la Spitalul de Arşi - în stare foarte gravă, iar doi de la Floreasca - în operaţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei dintre cei cinci mineri duşi la Spitalul de Arşi din Capitală sunt în stare foarte gravă, având arsuri pe 80-85 la sută din suprafaţa corpului, iar doi dintre cei trimişi la Spitalul Floreasca, aflaţi, de asemenea în stare foarte gravă, au fost duşi în sala de operaţie.

Un alt miner aflat la Spitalul de Arşi are arsuri pe 50-60 din suprafaţa corpului. Potrivit medicilor, acesta şi cei trei în stare foarte gravă sunt ţinuţi sub ventilaţie. Al cincilea rănit adus la Spitalul de Arşi este conştient şi se află într-o stare ceva mai bună, relatează NewsIn.

În afara celor cinci mineri internaţi la Spitalul de Arşi, în Capitală au fost aduşi, tot duminică dimineaţă, alţi trei mineri, care sunt internaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Doi dintre aceşti pacienţi au intrat deja în sala de operaţii şi au arsuri deosebit de grave, pe aproximativ 70% din suprafaţa corpului. Unul dintre răniţi are o fractură la braţ, iar altul are o leziune la craniu.

Alţi cinci mineri răniţi au rămas la spitalul din Petroşani.

Un număr de 12 persoane au murit şi alte 13 au fost rănite în urma celor două deflagraţii produse sâmbătă, la interval de câteva ore, în subteranul minei Petrila, conform celui mai recent bilanţ. Prima explozie, soldată cu opt morţi şi zece răniţi, a avut loc în jurul orei 14.50, în abatajul 431, cota 250. Din primele cercetări s-a stabilit că deflagraţia s-a produs ca urmare a unei acumulări de gaz metan în subteran. În momentul producerii accidentului, în acel loc îşi desfăşurau activitatea 16 persoane. O nouă deflagraţie s-a produs în jurul orei 18.40, patru salvatori minieri pierzându-şi viaţa, iar alţi trei fiind răniţi.

Conform tabelelor prezentate de conducerea minei, în prima explozie şi-au pierdut viaţa inginerul şef producţie Brad Iosif, şeful sector 1 Holinger Doru, Stoian Vasile-miner sector 1, Măţan Adrian- ajutor miner, Şipoş Cristian-miner sector 1, Mateş Dan - sondor sector 6, Alexa Marcel Alin - sondor sector 6, Moş Silviu-miner şef schimb sector 1. În cea de-a doua explozie au murit salvatorii minieri Puian Nicolae, Frăţilă Daniel, Elekes Attila şi Vişan Trandafir.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite