Tinerii români vor primi carduri europene de reduceri

0
Publicat:

Tinerii români cu vârste până în 30 de ani vor primi din primăvară carduri europene de reduceri (European Youth Card). Un astfel de card asigură reduceri online (pe care posesorul le accesează cu ajutorul seriei unice de pe card), dar și fizic prin prezentarea cardului la comerciant, atât în România, cât și în alte țări europene. În prezent, cardul este folosit de 6 milioane de tineri cu vârste între 12 și 30 de ani din 38 de țări, printre care se numără și Spania, Grecia, Bulgaria, Olanda, Germania și Polonia.

Aspectul cardului european / Foto: europeanyouthcard.ro
Aspectul cardului european / Foto: europeanyouthcard.ro

Unde se va putea folosi cardul

Reducerile vor fi valabile la intrările la teatru și muzee, la cumpărăturile din magazine (haine, machiaje, cărți), restaurante, transport în comun, cazări sau pentru abonamente la clinici medicale private. De asemenea, tinerii beneficiază de discount și la biletele de la festivalurile din țară și nu numai. Printre cele mai cunoscute branduri din România se află: H&M, Booking.com, IKEA, Burger King, Sephora, Libris, Diverta, Footshop, Fashion Days și Kaufland.

Când vine vorba de obiective turistice, în România reducerile se vor aplica la: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Muzeul Național de Artă al României din București, Castelul Peleș și Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.

  Pe site-ul destinat cardului sunt afișate toate magazinele și obiectivele turistice la care tinerii vor avea reduceri. Procentul discountului diferă în funcție de comerciant și este precizat în dreptul fiecăruia.  

O listă cu locații există și pentru țările unde se folosește cardul, astfel că, în Spania, tinerii beneficiază de reduceri la Muzeul Național de Artă al Cataluniei și Sagrada Familia.

În Grecia, tinerii au discount la călătoriile cu feriboturile Superfast Ferries, dar și bilete reduse la intrarea în Muzeul Banaki sau Hellenic Cosmos.

Promovarea României

În același timp, România turistică va fi promovată în rândul tinerilor din întreaga lume prin intermediul European Youth Card, a anunţat Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

„Tinerii din întreaga lume sunt invitaţi să descopere România, o destinaţie ofertantă şi accesibilă! Pe lângă experienţele antrenante oferite de oraşele şi staţiunile locale sau naţionale, în vacanţele de tip city-break sau turism festivalier, un rol important în procesul de cunoaştere îl joacă şi schimbul cultural. Călătorind, elevii şi studenţii pot lega prietenii, iar aceste relaţii reprezintă fundamentul în înţelegerea frumuseţii diferenţelor şi asemănărilor dintre modalităţile de gândire şi trai ale unor societăţi diferite”, a declarat ministrul de resort, Constantin-Daniel Cadariu.

Cum va putea fi accesat cardul

European Youth Card este o legitimaţie destinată tinerilor din Europa care aduce numeroase beneficii posesorilor săi, atât în ţara de origine, dar şi atunci când călătoresc în restul ţărilor de pe continent. În prezent, peste 6 milioane de tineri deţin această legitimaţie, iar 38 de ţări sunt partenere.

Persoanele care pot beneficia de cardul european trebuie să aibă vârste între 12 și 30 de ani și să fie rezidente în România. Doritorii pot aplica online pe site-ul asociației europeanyouthcard.ro (legitimația va fi livrată în maximum 10 zile la domiciliu) sau pot merge la sediul din București, unde cardul va fi eliberat pe loc. Cardul poate fi comandat și în acest moment, dar costă 30 de lei, cotizație ce se plătește o dată pe an. Peste câteva luni va fi însă gratuit.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite