TELEGRAF

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria va avea o justitie operativa abia in 2020 Fostul ministru bulgar de Justitie Mladen Cerveniakov a estimat, in timpul unei dezbateri electorale televizate, ca Bulgaria ar putea avea un

Bulgaria va avea o justitie operativa abia in 2020
Fostul ministru bulgar de Justitie Mladen Cerveniakov a estimat, in timpul unei dezbateri electorale televizate, ca Bulgaria ar putea avea un sistem juridic operativ cel mai devreme in anul 2015 sau chiar in 2020. El a avertizat ca acesta ar fi cazul fericit daca toate fortele politice si-ar uni eforturile in directia aceasta, in caz contrar acest sistem va fi realitate de abia in 2050. La aceeasi dezbatere televizata, Kamelia Kasabova, reprezentanta Miscarii Nationale Simeon al II-lea (NDSV, la guvernare), a declarat ca in timpul actualei guvernari au inceput sa se faca unele schimbari in justitie si a estimat ca nici viitorul guvern si nici viitorul parlament nu vor reusi sa faca schimbari serioase ale structurii juridice. Realizarea reformei in justitie reprezinta una din conditiile-cheie pentru aderarea Bulgariei la Uniunea Europeana in 2007.

Vacante in inchisorile sovietice din Letonia
Letonia, una dintre noile tari membre ale UE, ofera turistilor, printre altele, sejururi in fostele inchisori sovietice. "Va fi groaznic", avertizeaza Liga Engelmane, ghid la inchisoarea Karostas de la Liepaja, in vestul tarii. Turistii entuziasmati de ideea de a-si petrece vacanta la inchisoare sunt avertizati la ce sa se astepte si semneaza un document prin care accepta tratamentul la care urmeaza sa fie supusi. "Detinutii" nu sunt crutati. Gardienii in uniforme sovietice ii trateaza cam cum erau tratati detinutii adevarati si nu fac economie de insulte. Dupa ce au semnat acordul, ei trebuie sa se supuna ordinelor gardienilor, altfel risca sa fie izolati sau pusi sa curete toaletele rudimentare, simple gauri in beton. "Unii turisti vor sa fie maltratati pentru ca refuza constient sa se supuna ordinelor. Trei mii de turisti au trecut pana acum prin fosta inchisoare, salvata de la distrugere de ideea ingenioasa de a o folosi in scopuri turistice. "Tinerii si turistii occidentali sunt in al noualea cer cand isi descriu experientele din inchisoare", a explicat ghidul. "Avem si celule renovate, o alegere excelenta pentru noaptea nuntii", a spus razand Liga Engelmane, prezentand incaperi varuite in alb, cu paturi de fier. "Aici am fost generosi: exista si saltele", precizeaza ea. La sfarsitul sejurului, turistul primeste un certificat cu fotografii si acuzatiile formulate impotriva lui.

Elevii unei scoli internationale din Cambodgia au fost luati ostatici
Circa 29 de copii de la o scoala internationala din Siem Reap, in nord-estul Cambodgiei, au fost luati ostatici de patru oameni inarmati. In schimbul eliberarii copiilor, acestia au cerut 1.000 de dolari, o furgoneta si sase pusti. Potrivit martorilor si unor responsabili locali, cei 29 de copii, de varste prescolare, proveneau din 15 tari, inclusiv Japonia, Australia si SUA. Obiectiv turistic important, Siem Reap gazduieste o comunitate mare de expatriati care lucreaza in turism si asistenta umanitara. Criza a fost rezolvata dupa circa 6 ore, printr-o interventie in forta a politiei locale. In cursul asaltului, un copil de cetatenie canadiana a fost ucis, precum si doi dintre rapitori. Luarile de ostatici nu sunt un lucru neobisnuit in Cambodgia, unde armele sunt inca larg raspandite dupa deceniile de razboi civil care au marcat tara, intre care genocidul khmerilor rosii din anii '70.

Un Harrier cu patru bombe s-a prabusit in curtea unei case din Arizona
Un avion Harrier al marinei americane avand la bord patru bombe de 225 de kilograme a cazut miercuri seara in curtea unei case din Yuma (Arizona), determinand evacuarea de urgenta a circa 1300 de localnici de teama unei posibile explozii de proportii, relateaza AFP, Reuters si AP. Avionul se afla in misiune de antrenament. Pilotul a reusit sa se catapulteze inainte de prabusire. Atat el, cat si un civil care se afla la sol au fost transportati la spital. Aparatul mai avea in dotare si 300 de cartuse de munitie de 25 mm. Accidentul s-a produs la circa 1,6 km de baza aeriana de langa oras. Responsabilul citat a subliniat ca este prima data cand are loc un "asemenea eveniment", implicand prabusirea intr-o zona urbana a unui avion provenit de la baza din Yuma, si a notat ca a fost deschisa o ancheta. Avioanele Harrier, de fabricatie britanica si din care primele exemplare au fost livrate in 1969 de Royal Air Force, sunt la ora actuala singurele aparate militare capabile sa decoleze si sa aterizeze pe verticala, dar sunt in acelasi timp cunoscute ca fiind foarte greu de pilotat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite