TELEGRAF
0Madonna a cazut de pe cal si s-a ales cu multiple fracturi Madonna a fost spitalizata, marti, pentru cateva ore, dupa ce a cazut de pe cal si si-a fracturat trei coaste, o mana si o clavicula.
Madonna a cazut de pe cal si s-a ales cu multiple fracturi
Madonna a fost spitalizata, marti, pentru cateva ore, dupa ce a cazut de pe cal si si-a fracturat trei coaste, o mana si o clavicula. Cantareata a fost transportata la spitalul din districtul Salisbury, in Wiltshire si, potrivit purtatoarei sale de cuvant, Barbara Charone, starea sa nu a suscitat ingrijorare, in ciuda multiplelor fracturi. Madonna a cazut de pe cal la Ashcombe House, resedinta sa de la tara unde isi sarbatorea cea de a 47-a aniversare impreuna cu sotul ei, regizorul Guy Ritchie, si cei doi copii, Lourdes si Rocco. Proprietatea Madonnei se afla intre Dorset si Wiltshire, in sud-vestul Angliei, avand o suprafata de 486 de hectare si o valoare de 13,23 milioane de euro. Cantareata isi cumparase recent doi cai si lua lectii de echitatie.
Rinichi in loc de bacsis
Bacsisul pe care o chelnerita americana l-a primit recent este mult mai pretios decat banii. Este un nou rinichi. Barbara Rector se afla in convalescenta dupa o operatie de transplant efectuata la o clinica din Cleveland. Rinichiul primit a fost donat de catre Don Bedwell, un client obisnuit al restaurantului chinezesc unde femeia lucreaza. Generosul client a declarat ca nu crede ca donarea unui rinichi este o fapta mare, precizand ca oricum dorea sa mai scada in greutate.
Bush l-a provocat pe Lance Amstrong la o intrecere cu bicicleta
Presedintele Statelor Unite ale Americii, George W. Bush, l-a invitat pe Lance Amstrong, castigator de sapte ori al Turului Frantei, sa se intreaca cu el, sambata, cu bicicleta la ranch-ul sau din Crawford (Texas), a anuntat Casa Alba. "W" si Amstrong, amandoi texani, s-au intalnit deja de mai multe ori si sunt in relatii bune. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al Casei Albe, Dana Perino, Bush (59 de ani) si Amstrong (33 de ani) se vor intrece cu bicicleta fiind insotiti doar de agenti ai serviciilor de securitate care-l escorteaza permanent pe presedintele american. George W. Bush este foarte pasionat de ciclism de cand medicii sai l-au sfatuit sa renunte la jogging pentru a-si menaja genunchii.
Barbatii pot veni la serviciu imbracati in rochie
Un tribunal din Pennsylvania, SUA, a hotarat ca nu este nimic in neregula ca barbatii care considera ca sunt femei sa poata veni la serviciu imbracati in rochie. De asemenea, in hotararea tribunalului se stipuleaza ca barbatii care cred ca ar fi trebuit sa se nasca femei pot folosi fara jena vestiarele, camerele de odihna si toaleta femeilor. Decizia tribunalului, care a confirmat hotararea unei curti inferioare argumentand prin "dreptul la orientarea sexuala si la identitate", a fost descrisa de catre grupurile de aparare a valorilor traditionale ca fiind "scandaloasa".
Zeci de cruci cu numele soldatilor americani ucisi in Irak, vandalizate la Crawford
Cateva zeci de cruci purtand numele soldatilor americani ucisi in Irak, ridicate la Crawford (Texas) de un grup de militanti impotriva razboiului, au fost distruse de un individ care a trecut peste ele cu o masina de teren 4x4. Incidentul s-a petrecut luni seara, cand soferul vehiculului a profitat de intuneric pentru a calca sub roti crucile de lemn instalate de-a lungul drumului care duce la ranch-ul unde isi petrece concediul presedintele George W.Bush. Crucile, instalate acum circa 10 zile la initiativa lui Cindy Sheehan, mama unui soldat ucis in Irak in aprilie 2004, s-au bucurat de o mare atentie din partea mass-media. Nu toti localnicii sunt insa incantati de idee si de prezenta masiva a ziaristilor, unul dintre vecini tragand chiar cateva focuri de arma in aer, duminica, de pe proprietatea sa aflata in apropiere de cea a lui Bush.
350 de bombe au explodat aproape simultan in Bangladesh
Politia din Bangladesh a anuntat ca 350 de bombe au explodat, ieri, aproape simultan, in mai mult de 12 orase ale tarii, inclusiv in capitala Dacca, cel putin o persoana fiind ucisa si alte 115, ranite. "Incidentele au fost planificate. Dispuneam de informatii despre un astfel de plan, dar in urma cu cateva zile s-a considerat ca amenintarea nu mai era valabila", a declarat ministrul de Interne, Lutfozzaman Babr. Jamayetul Mujahedin, o grupare islamista, a revendicat atacurile in manifeste distribuite in multe dintre zonele unde au avut loc deflagratiile. Politia a declarat ca majoritatea dispozitivelor explozibile au sarit in aer la intervale foarte mici, in interiorul sau in preajma unor cladiri guvernamentale. La Dacca, bombele au explodat langa Secretariatul de Stat, complexul Curtii Supreme, Biroul premierului, campusul Universitatii, Hotelul Sheraton si aeroportul international Zia.
Un nou carnagiu la Bagdad: 43 de morti si 76 de raniti
Cel putin 43 persoane au fost ucise si 76 au fost ranite in cele trei atentate cu masina-capcana care au zguduit Bagdadul ieri la un interval de mai putin de 30 de minute. Trei masini-capcana au explodat in mai putin de 30 de minute langa spitalul Al-Kindi. Primele doua explozii au avut loc in statia de autobuz Al-Nahda, care deserveste provinciile siite, aflate la sud de capitala. Este sigur ca prima masina a fost condusa de un kamikaze, in schimb a doua este probabil sa fi fost detonata de la distanta. Cel de-al treilea atentat a avut loc la 15 m de intrarea in sectia de urgente a spitalului si este cu siguranta opera unui kamikaze. El a vizat victimele care erau aduse la spital dupa primele doua explozii.