Tăriceanu, pe masa de operaţie
0Premierul Călin Popescu Tăriceanu se va opera la genunchiul stâng astăzi, la o clinică din Franţa al cărui nume va fi dat publicităţii duminică, după revenirea premierului în ţară.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu se va opera la genunchiul stâng astăzi, la o clinică din Franţa al cărui nume va fi dat publicităţii duminică, după revenirea premierului în ţară. Intervenţia va fi laparoscopică, va dura circa două ore, şi va fi achitată din banii primului-ministru, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului, Oana Marinescu. Intervenţia nu va afecta capacitatea primului-ministru de a-şi îndeplini atribuţiile, motiv pentru care nu va fi nevoie de o delegare de competenţe sau de concediu medical. (Delia Budurcă)























































