Ţăranii pot comercializa porcii crescuţi în gospodării doar până la 31 august
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş, a declarat azi că România a obţinut o derogare, până la 31 august, pentru
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş, a declarat azi că România a obţinut o derogare, până la 31 august, pentru comercializare fără restricţie a cărnii de porc provenită din exploataţii nonprofesionale.
"Am obţinut această derogare pentru lichidarea stocurilor de carne de porc deja existente. După 31 august, doar carnea de porc provenită din exploataţii profesioanale va putea fi comercializată la nivelul întregii ţări", a spus Roatiş.
Acesta a precizat că fiecare crescător de porci trebuie să decidă în ce sistem, profesional sau nu, va creşte animalele.
"Până la sfârşitul lunii iulie, fiecare crescător de animale trebuie să anunţe ce tip de exploataţie a ales. Dacă va creşte porci pentru autoconsum, nu vor exista norme stricte sanitar-veterinare pe care să le respecte, însă nici nu poate vinde carnea de porc. Cu cât cerinţele de igienă sunt mai mari, cu atât restricţiile de comercializare sunt mai mici", a explicat Roatiş.





















































