Summit-ul G-8, organizat in creierul Muntilor Stancosi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Participantii - in compania ursilor grizzly si a vulturilor plesuvi

Nu e deloc exclus ca liderii celor opt state cu economia cea mai puternic dezvoltata din intreaga lume, care se intalnesc, incepand de ieri, intr-o mica asezare canadiana din creierul Muntilor Stancosi, Kananaskis, de care cu siguranta imensa majoritate a locuitorilor planetei afla abia acum, nu e, asadar, deloc exclus, cum nota cu malitiozitate un comentator britanic, ca ei sa dea nas in nas cu un urs grizzly, un vultur plesuv ori un lup singuratic. Ceea ce, in schimb, se poate anticipa aproape cu certitudine este ca nu vor avea prilejul sa dea cu ochii de vreun grup de protestatari antiglobalizare. Intr-adevar, dupa actiunile de protest de la Seattle, Praga sau Goteborg, reeditate chiar zilele trecute la Sevilla, dar, in primul rand, dupa experienta tragica de anul trecut, cand summit-ul G-8 de la Genoa (Italia) s-a incheiat in mod dezastruos, cu ciocniri de o violenta nemaiintalnita intre demonstranti si politie, membrii grupului (SUA, Marea Britanie, Franta, Germania, Italia, Canada, Japonia, la care se adauga acum si Rusia) au hotarat sa revina la conceptul initial al acestor reuniuni, propus de fostul presedinte al Frantei Valery Giscard d'Estaing, cu peste un sfert de secol in urma: un fel de "discutie la gura sobei", primul dintre ele avand loc in 1975, la Rambouillet, langa Paris. Anul acesta, premierul canadian Jean Chretien a ales cea mai izolata "gura a sobei" posibila, amintita localitate Kananaskis, practic, inaccesibila protestatarilor. Dar, chiar si in aceste conditii, in jurul localitatii a fost amplasat un cordon de securitate in latime de 20 km, temerarii amatori (adevarati!) de turism montan fiind puternic "sfatuiti" sa nu se apropie de statiune pe durata reuniunii. In ciuda acestor precautii, la un moment dat, presedintele Bush a fost tentat sa ramana, peste noapte, in statul american vecin Montana, fiind convins sa accepte gazduirea la complexul de cabane de lux din Kananaskis numai dupa ce a primit asigurari ferme legate de masurile de securitate. Oricum, reuniunea G-8 este la o scara mult mai redusa decat cele precedente. Anul trecut, de pilda, numai suita lui Bush a numarat 800 de persoane. Anul acesta, totalul oficialitatilor care ii vor insoti pe cei opt nu va depasi 200. Cei o mie de ziaristi acreditati nu vor fi admisi la locul unde se tin dezbaterile, ci vor sta la Calgary, oras situat la 120 km distanta, briefing-urile pentru presa urmand a avea loc prin sistemul video. Autoritatile din Calgary au refuzat sa permita activistilor miscarii antiglobalizare sa stabileasca o tabara in afara orasului, asa incat acestia au decis sa protesteze pe strazile capitalei, Ottawa. Probabil, numai cei mai darji dintre ei vor incerca sa penetreze cordonul de securitate din jurul statiunii de munte, cu sanse minime insa. In principiu, inca de anul trecut se stabilise ca la loc de frunte pe ordinea de zi a actualului summit G-8, alaturi de explorarea unor masuri pentru revigorarea economiei mondiale, un plan de ajutorare a Africii, aflata intr-o situatie economica dezastruoasa, dar, in urma noilor evolutii, e de asteptat ca atentia participantilor sa fie acaparata, cu prioritate, de problemele legate de combaterea terorismului international, criza din Orientul Mijlociu si intarirea securitatii mondiale. Ieri a avut loc si o intalnire bilaterala intre Bush si premierul britanic Blair, cei doi discutand divergentele privind noile tarife americane impuse importurilor de otel din Europa si soarta liderului palestinian Arafat, pe care Casa Alba il considera acum indezirabil, nu insa si Downing Street 10.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite