Studentul acumulează 700 de ore de aşteptare în faţa uşii de la duş

Îi vezi, ciorchine, în faţa uşii de la capătul culoarului. Se stă cu jumătăţile de oră, se socializează, se flirtează, se spun bancuri şi se înjură. Adesea, se bate şi cu pumnu-n

Îi vezi, ciorchine, în faţa uşii de la capătul culoarului. Se stă cu jumătăţile de oră, se socializează, se flirtează, se spun bancuri şi se înjură. Adesea, se bate şi cu pumnu-n uşă, ca "nesimţitul" ori "nesimţita" din interior să facă bine şi să iasă. Se aşteaptă-n trening şi-n tricou, în halat de baie sau strâns bine în prosopul mare, luat de mama de la piaţă ori de la supermarket. Un calcul sumar arată că, în patru ani de facultate petrecuţi într-un cămin tipic, cu baie şi cu budă la capăt de culoar, cel puţin 700 de ore le stai în faţa unei uşi scrijelite şi-aştepţi să-ţi exerciţi dreptul de a fi curat trupeşte (30 de minute pe zi X 365 de zile X 4 ani).
În facultate, studentul stă, în aşteptare, în faţa multor uşi închise. Uşa de la secretariat, uşa de la cabinetul decanului, uşa de la biroul responsabilului de an, uşa de la decontat abonamente, uşa de la administratorul de cămin, ca să numim doar câteva. Alături de uşa de la toaletă, uşa de la duşul din cămin e, de departe, printre cele mai importante. şi printre cele mai "curtate". Locatar al căminului P20 din campusul Regie, Alin îţi spune repede ce presupune "baia la cămin": "Sunt două duşuri pe etaj, la fiecare capăt al culoarului, şi vreo 47 de camere, teoretic cu câte 2 locatari în fiecare. Îţi închipui imaginea... Ideea e că sunt anumite ore ale zilei la care
traficul
e mai intens. Asta înseamnă de pe la 6 seara până pe la 12 noaptea, dar am văzut unii care se duc şi pe la 1. Aşa că eu încerc să mă duc la duş în intervalele orare în care lumea doarme sau n-a venit încă pe-acasă. E o melodie de-a lui Chris de Burg, îi zice:
Timing is everything
. Aşa-i şi cu încercarea de a face duş...".
E nasol când intră un cuplu
11 ani de zile. Din liceu şi până la final de master. Atât a stat Ileana prin căminele bucureştene, toate cu "duşul pe hol". "Cât am stat în Grozăveşti era un dute-vino pe capul meu. Mă duceam ba la un capăt de hol, ba la celălalt, ba un etaj mai sus, ba un etaj mai jos, asta în cazul în care nu mă uitau sfinţii de vorbă cu cineva în faţa uşii de care mă lipeam iniţial. Stăteam sprijinită de perete chiar şi jumătate de oră, socializam cu membrii
cozii
. Era mai rău când mă grăbeam sau când venea frigul şi îngheţam pe holuri aşteptând. Colegele de cameră, aşa, mai fără inhibiţii, mai intrau împreună şi făceau duş, ca să nu mai stea aiurea. Cel mai naşpa era când intra câte-un cuplu la duş, şi trebuia să stai mai mult, că, vorba aia, era singurul loc în care-aveau intimitate". Interiorul, pe cât de neîngrijit, pe-atât de lipsit de orice minime dotări: "În camera aia erau un coş şi un cui. Un coş în care toţi aruncau ce nu le mai trebuia: cutii de şampoane, geluri, săpunaşe, câte-un chiloţel... şi-un cui, în care-ţi atârnai sacoşa cu gel şi cu săpun. De obicei, te duceai cât mai golaşă ca să nu trebuiască să-ţi pui prea multe în cui. şi, aşa, din prevedere, eu mai lăsam apa să curgă, să se mai cureţe, înainte să mă apuc de treabă. Când se mai făcea câte-o revizie, eram varză: mergea doar un duş pe etaj şi tot puhoiu' venea acolo", spune Ileana.