Strategia de politica externa a Romaniei la judecata cititorilor Adevarului (partea I)

Are, in acest moment, Romania o strategie coerenta si bine structurata de politica externa, conforma intereselor si pozitiei sale pe harta Europei sau se intinde mai mult decat ii permite plapuma? Are

Are, in acest moment, Romania o strategie coerenta si bine structurata de politica externa, conforma intereselor si pozitiei sale pe harta Europei sau se intinde mai mult decat ii permite plapuma? Are indeajuns de multe atuuri pentru a nazui la rolul de actor principal in initiative regionale sau ar trebui sa se concentreze exclusiv pe integrarea europeana si abia apoi sa aiba pretentii de "dirijor" la granita acesteia? In sfarsit, este o certitudine aderarea noastra la UE in 1 ianuarie 2007 sau jocurile nu s-au facut inca in ceea ce ne priveste? Pentru a oferi cititorilor nostri raspunsuri din sursele cele mai competente la aceste intrebari presante si de stricta actualitate, ziarul Adevarul a organizat, saptamana trecuta, o ampla dezbatere avandu-i ca invitati pe actualul ministru al Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, si pe predecesorii sai, domnii Mircea Geoana, Petre Roman si Adrian Nastase. Au fost de fata diplomati romani si straini, directori de institutii de profil, reprezentanti ai mass-media, toti interesati sa asculte si sa participe la prima dezbatere de acest gen organizata de un cotidian romanesc. Din pacate, timpul limitat al invitatilor nostri n-a permis lamurirea tuturor temelor propuse. Cum nici spatiul tipografic nu ne-a permis sa publicam pe larg interventiile si raspunsurile date de invitati celor prezenti. O facem insa in paginile de fata, in care cititorii nostri vor gasi cele mai interesante extrase din discursurile rostite. Daca, asa cum era lesne de anticipat, sefii diplomatiei romane post-decembriste au avut puncte de vedere diferite asupra temelor mai sus-amintite, ca si asupra modalitatilor de abordare a relatiilor internationale ale Romaniei, au existat si puncte comune, toata lumea fiind de acord ca politica externa a unei tari nu se schimba dramatic la fiecare patru ani. Iar interesele majore ale unei natiuni le depasesc pe cele ale unui partid sau coalitii politice aflate momentan la carma tarii. In rest, polemicile iscate si intepaturile reciproce, care n-au lipsit nici ele, au condimentat dezbaterea, mentinandu-i tonul alert. Dezbaterea a fost deschisa de directorul editorial al ziarului, Corina Dragotescu. Corina Dragotescu: Ziarul Adevarul are o caracteristica principala, si anume ca se ocupa foarte mult de viata internationala, de politica externa. Dintre ziarele romanesti, ziarul Adevarul s-a distins intotdeauna prin aceasta preocupare. Chiar daca in anumite momente era evident ca publicul romanesc doreste mai mult politica interna, noi nu am renuntat la politica externa, apreciind ca, intr-o buna zi, politica interna si cea externa vor fi una. De aceea credem ca, pentru noi, ca ziar, pentru noi, ca societate, o dezbatere pe tema politicii externe a momentului in care ne aflam este extrem de utila. Avem o serie de invitati care inca nu au sosit. Nu inseamna ca nu vor veni. Vor veni pe parcursul dezbaterii. In aceste conditii, eu propun sa dam cuvantul dlui ministru de Externe, Razvan Ungureanu. Dupa aceea, domnilor Mircea Geoana si Petre Roman. Le multumesc ca au venit la timp. Ulterior, sa incepem sa discutam. Vreau o discutie absolut deschisa. Va rog sa ridicati teme pe care doriti sa le aduceti in atentia opiniei publice. Avem si noi o serie de intrebari, speram sa primim raspunsuri. Va rog sa interveniti cand credeti dv. ca este necesar in partea de discutii. Acum, dau cuvantul dlui ministru Ungureanu.
Mihai Razvan Ungureanu: Politica externa presupune continuitate, coerenta si coeziune
Va multumesc. Doamna Dragotescu, doamnelor, domnisoarelor si domnilor. E prima dezbatere, in cazul meu, avand ca subiect teme fundamentale de politica externa romaneasca, dezbatere la care participa, de aceeasi parte a baricadei, nu neaparat in antagonism, dirigintii momentului si cei care au avut tangenta sau chiar o intalnire consistenta cu procesul de formare a deciziei in politica externa. Ca orice formula de actiune, mai ales la nivelul generalitatilor, politica externa romaneasca are o stilistica guvernata de trei elemente fundamentale. Ea trebuie sa fie continua, aspectul continuitatii este esential. Trebuie sa aiba elemente de coerenta care sa-i asigure rezistenta in timp. Si trebuie sa fie coeziva in capacitatea ei de relationare institutionala pe orizontala. O sa ma explic pentru fiecare chestiune in parte, fara a fi profesoral. Continuitate inseamna prezenta continua a acelorasi teme fundamentale de politica externa, indiferent de secventa de timp pe care ne-o alegem. Nu voi spune niciodata ca politica externa romaneasca inseamna altceva in substanta ei, in raport cu Washingtonul sau cu Bruxellesul, fata de ce a insemnat in momentul la care dl. Geoana, predecesorul meu, era ministru de Externe, sau dl. Roman era ministru al Afacerilor Externe in anul 2000. Se schimba insa parametrii. Romania a devenit, in urma cu cativa ani, membru al Aliantei Nord-Atlantice, se pregateste sa devina membru al Uniunii Europene. In 2000, era o tara-candidat, in 2002-2003, era o tara care isi rezolvase partial o tema din proiectul euroatlantic, in anul 2005 se pregateste de incheierea acestui proces. Sunt teme de continuitate si care se adreseaza, mutatis mutandis, fiecarui ministru de Externe, fiecarei administratii, in principiu. Continuitatea inseamna, in acelasi timp, si consecventa la nivelul valorilor morale, pe care le presupune orice constructie de politica externa.
In UE nu intram ca o tara-sablon
Nu ne vom imprieteni brusc. Dau un exemplu care ar putea sa para derizoriu, dar care are sensul sau intr-o discutie relaxata ca a noastra. Nu ne vom imprieteni brusc cu o entitate politica a carei arhiva nu arata decat dificultati de adaptare la spiritul european sau probleme grave de respectare a drepturilor omului. Dar, inseamna, in acelasi timp, consecventa in apararea propriilor puncte de vedere, in sensul pe care il ofera proiectul major de politica externa. Aceasta presupune ca in Alianta Nord-Atlantica sau in Uniunea Europeana nu intram ca o tara-sablon, ca o tara care sa reprezinte tipul ideal de prezenta politica. Venim ca o tara cu propria zestre de plusuri si de minusuri. Si inseamna, in acelasi timp, o consecventa in termenii retoricii politicii externe. Coerenta. Caracterul coerent al politicilor externe tine de felul in care obiectivele pot fi atinse folosindu-se mai multe instrumente, pe care orice minister, orice institutie le poate actiona sau folosi simultan chiar. Abordarea coerenta a unui obiectiv de politica externa tine, intotdeauna, de imperativul unui moment, tot asa cum tine de un program de guvernare. Iar coeziunea reprezinta felul in care ne relationam cu institutiile chemate sa suplimenteze demersul de politica externa. O relatie coeziva cu Ministerul Integrarii Europene, cu Ministerul Economiei, Industriei si al Comertului sau chiar cu Ministerul Culturii garanteaza indeplinirea unui obiectiv de politica externa. Acestea sunt temele principiale ale oricarui act de politica externa: continuitatea, coerenta, coeziunea.
Logica de compromis
Mai fac o scurta observatie. Exista mai multe logici de actiune. Cea care prevaleaza de cativa ani incoace si, pe buna dreptate, este logica compromisului, logica compromisului inteligent, care modereaza prezenta asertiva a politicii externe si, in acelasi timp, logica de competitie, care este deseori prezenta punctual pe teme ce pot avea efect intern apreciabil. Exista o logica de compromis in momentul in care, in '96, se semneaza Tratatul de baza intre Romania si Ungaria, o logica de compromis care prevaleaza in acomodarea intereselor Romaniei si ale Ucrainei, care a dus la semnarea Tratatului de baza in 1997. O logica de compromis a prevalat si in ameliorarea relatiei romano-ruse prin semnarea Tratatului de baza. Dar exista si o logica de competitie care tine de rapiditatea cu care Romania, in comparatie cu alte state aflate in aceeasi situatie, reuseste sa iasa in evidenta pozitiv, sa se remarce si sa aiba o definitie mai consistenta.
Teme de predilectie si teme de electie
Politica externa romana are cateva teme de predilectie: integrarea in Uniunea Europeana, in acest moment, prezenta eficace cu valoare adaugata in Alianta Nord-Atlantica si prezenta regionala si de proximitate la capacitatile, dimensiunile si aspiratiile unui stat de marime medie. Pe toate aceste teme, prezenta noastra este previzibila atat actional, cat si principial. Faptul ca Republica Moldova reprezinta pentru noi tema de predilectie, tine nu doar de relatia speciala pe care o avem cu Chisinaul, relatie care a recapatat sens si consistenta apreciabila in ultimele sase luni, dincolo de schimburi dure de cuvinte. Tine, totodata, si de nevoia Romaniei de a-si asigura o vecinatate previzibila, din punct de vedere politic. Orice stat care este previzibil, a carui politica externa poate fi imaginata si a doua, a treia sau a patra zi, in viitor, are sanse sa devina un stat sigur si, deci, un partener cat de cat confortabil de dialog. Acesta este interesul nostru major, subsumat relatiei bilaterale cu Chisinaul si cu Ucraina. Acestea sunt temele de predilectie. Si exista teme de electie, teme pe care le alegem. Una dintre ele este Marea Neagra, un proiect inceput cu mult mai mult timp in urma, dar care a capatat profil incetul cu incetul. Mai intai, ca efort intelectual aflat undeva la intersectia intereselor societatii civile si a intereselor institutionale. Astazi e din ce in ce mai institutional. Devine proiect cu majuscula, ca sa spunem asa. O alta tema de electie este reinnoirea raporturilor cu tarile arabe, reconstructia raporturilor cu mediul arab, mai bine zis. O alta tema de electie este prezenta accentuata a Romaniei in obtinerea unei solutii confortabile pentru conflictul transnistrean.
Relatia MAE cu cetateanul trebuie schimbata
Cred ca, dupa 15 ani, si este, daca vreti, privirea mea sincera asupra a ceea ce poate face diplomatia romana, MAE isi mai poate adauga o valenta, care a fost anuntata de relatia din ce in ce mai buna, din ce in ce mai onorabila dintre o institutie presupusa a fi lipsita de transparenta, inchisa, egocentrica, cu un accentuat simt al castei, si societatea civila. Aceasta nu este nicicum o chestiune de ordin ideologic si, sper ca veti fi de acord cu mine, nu trebuie interpretata in cheie politica. E, pur si simplu, nevoia fireasca de a avea un mariaj onorabil intre cetateanul de rand, platitor de taxa, si o institutie prestatoare de servicii, care este MAE. Unde se vede acest lucru? Evident, in detaliile care ii ascund, in egala masura, si pe diavol, si pe Dumnezeu: comportamentul la ghiseul consular, relatia cu publicul, felul in care sunt alcatuite intalnirile intre oficialii Ministerului de Externe si audienti, cei care solicita un dialog s.a.m.d. Faptul ca ne gandim la definitia publica a MAE nu trebuie banuit nicicum a fi un exercitiu de ordin propagandistic. Preocuparea e mai veche si ea trebuie accentuata pana in momentul in care MAE recapata calibrul simbolic pe care l-a avut inainte de razboiul mondial. El are nevoie de o alta pozitionare in mentalul public. Si spun aceasta pentru ca imi da prilejul sa fac o volta in politicile de personal ale ultimilor ani. Sustin, evident, o modalitate mult mai politicoasa si mult mai angajanta in raport cu propriii angajati. Si aceasta nu ca manager de institutie, ci, in primul rand, ca si cetatean platitor de taxe. As mai vrea sa fac o singura observatie: am simtit mai curand nevoia de a vorbi despre mecanisme, si nu despre efectul functionarii acestora. MAE, pentru cei care nu stiu inca, este un minister a carui activitate complexa presupune un planaj la suprafata tuturor efectelor pe care institutiile romane le produc. Un diplomat la post sau un diplomat in dialog cu un omolog este dator sa stie, in functie de mandatul pe care il are, si chestiuni care tin de transporturi - dau un exemplu la intamplare -, si probleme care tin de cultura sau de utilare militara. Ceea ce inseamna cultura generala, capacitate de absorbtie intelectuala remarcabila, elasticitate academica. Este si ceea ce diferentiaza MAE in mentalul public de ministerele care au un personal cu apetente previzibile. Si atunci, e firesc - revin la temele de continuitate - ca fiecare ministru, la randul lui, sa fie interesat de modul in care MAE este respectat in ansamblul institutiilor statului, de felul in care ii sunt implinite asteptarile, fie ele financiare sau administrative, si de modul in care reuseste sa se pozitioneze ca actor esential in constructia variantelor de politica externa si in punerea lor in aplicare dupa ce optiunea a fost realizata la nivel de decizie superioara. Corina Dragotescu: Multumesc foarte mult, dle ministru. Intr-un fel, ati prefigurat o intrebare pe care intentionam sa o pun in a doua parte a dezbaterii. Am sa o pun, pentru ca urmeaza ca dl. Mircea Geoana sa-si prezinte alocutiunea. Intrebarea este urmatoarea: daca se poate opera o distinctie clasica intre Opozitie si Putere in politica externa. Dl. ministru Ungureanu a creionat cateva lucruri din care rezulta ca nu ar trebui sa existe aceasta distinctie. Dle Mircea Geoana, va invit sa luati cuvantul.
Mircea Geoana: Politica externa a noii administratii este dezaxata
Am sa vorbesc mai putin despre Ministerul de Externe si mai mult despre politica externa romaneasca si am sa incerc sa raspund, in finalul interventiei mele, despre locul in care cred ca ar trebui pozitionat MAE in constelatia de institutii care concura la formularea politicii externe. In mod normal, liniile mari de politica externa trebuie sa aiba o respiratie de termen mediu si lung. Ar trebui sa fie oarecum protejate de ciclurile politice. In egala masura, este dreptul si tentatia fireasca a oricarei noi administratii sa vina cu accente si cu prioritati noi. Este o chestiune normala. Evident, exista un centru al interesului national care trebuie protejat. Care este evaluarea mea, in acest moment, vizavi de politica externa romaneasca? O spun lipsit de pasiune politica, dar nu lipsit de interes. In primul rand, cred ca asistam la o dezaxare a politicii externe romanesti. Avem o preferinta aproape obsesiva pentru teme extraeuropene, intr-o perioada in care tema europeana este, si trebuie sa fie cu atat mai mult in momente de criza profunda a Europei, prioritatea politica numarul zero a politicii externe romanesti. Din dorinta de a veni cu elemente de noutate, pe care le inteleg, si de nuante proprii, noua administratie de la Bucuresti a venit cu doua teme, pe care le repeta obsesiv. Noi am spus ca este dezaxata. O tema legata de faptul ca singura formula de propagare a interesului romanesc este o alianta strategica exclusivista cu SUA si cu Marea Britanie, iar, pe de alta parte, definirea arealului nostru de interes prioritar in zona Marii Negre. Razvan Ungureanu spunea, pe buna dreptate, ca dezbaterea despre Marea Neagra nu este noua si, de aceea, am adus pentru dna Dragotescu, deja Razvan o are, contributia noastra in urma cu doi ani de zile, impreuna cu aceiasi cetateni care au facut posibile valurile de extindere a NATO pentru Polonia, dupa aceea pentru Romania si, sper, si in Caucaz. Spun acest lucru pentru ca mi se pare ca, din dorinta de a epata, riscam sa dam senzatia ca politica externa romaneasca si-a pierdut acea traditie de echilibru intre interesele noastre fundamentale.
Relatia exclusivista cu America creeaza resentimente in Europa
Nimeni nu spune ca relatia cu America sau cu Marea Britanie nu e importanta - sunt printre cei mai putin suspectabili ca nu am o afectiune si un interes pentru o relatie puternica cu lumea anglo-saxona -, dar relatia cu America este deja structurata strategic si a o clama in mod exclusivist creeaza un resentiment in Europa. Iar Razvan o stie. De aceea, cred ca o corectie, macar de retorica si de actiune politica pe spatiul european, este absolut necesara. Si eu am trait o faza similara, atunci cand s-a semnat acordul cu TPI. Eu, personal, si politica externa romaneasca, am fost acuzati, inclusiv la Paris si la Berlin, de deviationism pro-atlantic. Am reusit sa aducem relatia undeva intr-o zona de echilibru. Si fac un apel de constiinta, nu un apel politic, sa incercam sa revenim intr-o zona de echilibru, din punct de vedere al prioritatilor de politica externa. In al doilea rand, s-a intamplat ceva extrem de important - si am sa revin la Europa - in regiunea noastra. Razvan Ungureanu are o sansa formidabila, ca ministru de Externe, in contextul postdemocratizare din Ucraina si Georgia, desi cuvantul este, poate, prea ambitios. Oricum, e o schimbare de paradigma politica in Ucraina si in Georgia. Din punct de vedere geostrategic si din punct de vedere global american si, poate, britanic, Romania nu mai este o tara de frontiera, desi, juridic si practic, suntem tara de frontiera a NATO si a UE. Din punct de vedere geopolitic insa, Romania inceteaza sa mai fie din momentul in care Ucraina a basculat catre tabara occidentala si Georgia este, deja, un avanpost mult mai sigur pentru interesele occidentale.
Basescu - eclipsat de Iuscenko si Saakasvili
Presedintele actual al Romaniei - si o spun, iarasi, fara nici un fel de nuanta politica - este eclipsat de presedintele Iuscenko si de presedintele Saakasvili. De ce? Pentru ca ei vin cu teme mai proaspete. Nu, nu este o chestiune de valoare intrinseca, ca si politician. Nu interpretati. Spun ca, din punct de vedere al utilitatii si al atractivitatii internationale, Saakasvili si Iuscenko sunt mai vedete decat presedintele Romaniei. In zona au avut loc schimbari, nu mai suntem in situatia de dinaintea alegerilor din Ucraina si din Georgia, cand Romania era principalul vector de export de democratie catre aceste zone si trebuie sa ne adaptam la aceasta situatie. in al treilea rand, avem o problema perena, si sper ca Razvan sa poata sa raspunda mai bine decat am raspuns eu si predecesorii mei la problema: Care este adevaratul profil strategic al Romaniei? Am simtit si eu si simtim in continuare faptul ca Romania joaca astazi, aproape exclusiv, o carte de hard-power, cu prezenta militara extinsa. Am ajuns la limita prezentei noastre militare si de securitate internationala, nu avem mai multi bani si nu putem sa facem mai mult decat sa fim in Irak, Afganistan si in Balcani in acelasi timp. Asta s-ar numi in termeni englezesti strategic-overstretch. Romania joaca astazi mai mult decat isi poate permite. Problema este in partea soft-power, in zona de putere economica, putere culturala - si salut aici eforturile de branding de tara facute partizan sau multipartizan de noul guvern; este un lucru bun. Avem un decalaj fantastic intre ambitia declarata a Romaniei de jucator multiregional cu valenta strategica - asa cum ne-o da locatia noastra strategica extrem de interesanta in acest moment - si resursele afisate. Am lasat, la plecarea de la Ministerul de Externe - si sper sa fie macar un document de lucru - o schita de profil strategic al Romaniei, in care incercam sa recunoastem cu obiectivitate care ne sunt limitele si lipsa de alocare de resurse reale pe prioritati reale.
Decalaj intre ce vrem si ce putem face
Avem o problema de decalaj intre ceea ce clamam ca vrem sa facem in politica externa, destul de ambitios, si resursele pe care le alocam, inclusiv compensarea punctelor mai slabe. S-a mai intamplat ceva in ultima perioada. Ecuatia din Republica Moldova s-a schimbat in mod dramatic. Voronin a devenit din inamicul public numarul 1 un personaj politic frecventabil. Vorbeam de concurenta regionala, vorbeam de Saakasvili, pe care-l respect enorm; un om plin de curaj, un om care si-a asumat riscuri personale ca sa aduca democratia in tara lui. E cel care a dat binecuvantarea formala inainte de alegeri. L-a ridicat frumos de manuta pe Voronin si a spus: "Este un baiat valabil". Deci, in acest moment, se intampla ca in contextul regional sa fie schimbari profunde, iar politica noastra vizavi de Republica Moldova inca nu s-a schimbat. De aceea am facut, la nivelul Comisiei de politica externa din Senat, o audiere pluridisciplinara ca in Senatul american. Vom pune, probabil, pe site concluziile noastre. E nevoie de o schimbare de registru in relatia cu Republica Moldova. Regret sa spun faptul ca, in noul context, implicarea Romaniei in conflictul transnistrean risca sa fie in continuare marginala. Faptul ca exista in acest moment un plan ucrainean, desi nu este diferit de Planul Kozac II, denota faptul ca tara care investeste energie politica si creativitate si este validata ca jucator principal in ecuatia transnistreana este Ucraina, si nu Romania. Cred ca a sosit momentul sa spunem ca Romania are un plan de modernizare, de occidentalizare si integrare pentru Republica Moldova. Dar si pentru rusii ucraineni si gagauzi, nu numai pentru romanii sau romanofonii din Republica Moldova.