Ştirile care contează

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

CONTRADICŢII. După eliberarea celor 11 turişti răpiţi în Egipt, informaţiile despre modul în care s-au derulat evenimentele rămân contradictorii. Turiştii au prezentat o altă versiune

CONTRADICŢII. După eliberarea celor 11 turişti răpiţi în Egipt, informaţiile despre modul în care s-au derulat evenimentele rămân contradictorii. Turiştii au prezentat o altă versiune decât autorităţile, spunând că răpitorii i-au eliberat, în vreme ce versiunea oficială relevă că nu s-a plătit nicio răscumpărare şi că jumătate dintre răpitori au fost ucişi. În plus, autorităţile din Italia, Germania şi Ciad au negat că eliberarea a fost realizată printr-o operaţiune de tip comando. Din informaţiile vehiculate rezultă că nu s-a plătit o răscumpărare, pentru a nu se crea un precedent care ar ameninţa turismul din Egipt.

EFECTE. Deşi autorităţile dau asigurări că în România situaţia e sub control, efectele crizei financiare internaţionale încep să se simtă şi la noi. Bursa s-a prăbuşit la începutul săptămânii, iar moneda euro s-a scumpit zilnic. Peste cinci milioane de români şi 1,7 milioane de firme vor plăti rate mai mari la creditele bancare. De asemenea, un euro mai puternic va scumpi şi facturile de telefonie, chiriile şi produsele din import.

MAJORARE. Legea privind majorarea salariilor profesorilor cu 50% a fost votată marţi în unanimitate de Camera Deputaţilor, forul decizional în privinţa acestui act normativ. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va promulga legea privind majorarea salariilor dascălilor. În aceeaşi zi, deputaţii au adoptat un proiect al PRM, prin care profesorii ar putea primi la pensionare o indemnizaţie de şapte salarii. Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, care are competenţa decizională.

SCHIMBĂRI. Potrivit noului Cod civil, românii vor putea divorţa la Starea Civilă. De asemenea, vor putea încheia înaintea căsătoriei contracte prenupţiale în care să stipuleze condiţiile în care îşi împart averea în caz de divorţ şi obligaţiile pe care şi le impun unul altuia. Potrivit noii versiuni a Codului, taţii îşi vor putea dezmoşteni fiii, iar un copil care nu s-a născut încă va avea aceleaşi drepturi ca şi cei în viaţă. Cele peste 1.500 de schimbări operate în Codul civil vor intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

GAZ SCUMP. Ne aşteaptă o iarnă scumpă. Preţul gazului rusesc livrat în Europa a crescut la 500 de dolari mia de metri cubi, mai devreme decât prognoza compania “Gazprom”, relevă publicaţia rusă “Korrespondent”. Aleksei Miller, preşedintele Gazprom, companie care asigură un sfert din necesarul de gaz al Uniunii Europene, anticipase că preţul gazelor se va scumpi la finele acestui an. Abia am intrat, însă, în octombrie, iar prognoza lui a fost depăşită.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite