Statul francez - condamnat pentru sanctionarea publicatiei "Le Monde"
0Cotidianul fusese pedepsit pentru dezvaluirea legaturilor regelui Marocului cu traficanti de droguri, in baza unei legi din 1881
Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a dat marti castig de cauza cotidianului "Le Monde" in procesul intentat de jurnal impotriva justitiei franceze, ca urmare a condamnarii la care a fost supus dupa publicarea unui articol privind legaturile regelui Marocului cu producatori si traficanti de droguri. In sentinta adoptata in unanimitate de toti cei sapte judecatori, instanta europeana a calificat drept nefondata actiunea justitiei franceze, care a dus la condamnarea directorului "Le Mode" si a autorului articolului, si a decis despagubirea acestora cu suma de 25.000 de euro. In 1997, cei doi ziaristi fusesera condamnati la o amenda de 2.250 de euro in baza unei legi franceze din 1881, care reglementa ultrajul la adresa conducatorilor altor tari. Actiunea impotriva "Le Mode" fusese deschisa la cererea regelui Hassan al II-lea al Marocului si al ministerului public francez, dupa ce jurnalistul Erich Incyan publicase, in 1995, un articol in care descria implicarea anturajului regelui marocan in traficul si productia de droguri precum si toleranta suvernaului african fata de practicile apropiatilor lui. Incyan cita in textul sau un raport confidential al Uniunii Europene, care evalua capacitatea Marocului de a adera la UE. Curtea Europeana a apreciat hotararea justitiei franceze, luata in baza unei "legi desuete", drept o "ingerinta in dreptul la libertate si la libera exprimare".























































