Silvicultorii, în grevă de avertisment
0Sindicaliştii de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara au fost şi ieri, între orele 8 şi 10, în grevă de avertisment. Printre altele, ei vor ca sistemul unic
Sindicaliştii de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara au fost şi ieri, între orele 8 şi 10, în grevă de avertisment. Printre altele, ei vor ca sistemul unic de salarizare să prevadă pentru aceeaşi funcţie publică un nivel similar al salariului, iar diferenţierea dintre categoriile de funcţionari publici să se facă prin sporuri.
Sindicaliştii mai solicită ca salariul minim net în funcţia publică să fie de 800 de lei. Ei ameninţă că, dacă revendicările lor nu vor fi incluse în proiectul de lege al salarizării funcţionarilor publici, în 30 noiembrie vor intra în grevă generală, pe perioadă nedeterminată. (A.S.)























































