Siguranța femeilor, între percepție și abandon: metodele care pot salva vieți
0Oficial, în 2025 s-au înregistrat 62 de femicide, iar prima lună a lui 2026 a adus 5 alte asemenea evenimente tragice. Pentru siguranța femeilor s-au dezvoltat mai multe inițiative, iar o lege a femicidului este în dezbatere în Parlament.
Pe o hartă a orașului Cluj-Napoca, câteva puncte sunt încercuite cu markere roșii, galbene și verzi. În dreptul Gării, cineva a scris „mai ales noaptea“. În cartierul Mărăști, o altă notă: „prea multe cazinouri“ și „stația de autobuz nesigură“. Lângă magazinul Sora apar două observații scurte: „întunecat“ și „înfricoșător“. În Mănăștur, o intersecție e marcată cu roșu și etichetată „rău“. Opt linii de autobuz sunt trecute cu același marker, semn că nu inspiră încredere. În cartierul Bună Ziua, nou și aparent liniștit, cineva a scris că lipsește iluminatul public. În Zorilor, câteva străzi sunt considerate nesigure, dar media de vârstă a locuitorilor, mai ridicată, pare să atenueze teama. Așa arată o parte din „Harta Siguranței“, un instrument născut din întrebarea: Cum se simt femeile din Cluj-Napoca în propriul oraș? Rezultatul e o cartografiere a percepțiilor de nesiguranță, construită prin sute de răspunsuri colectate de un grup de tineri – Mic Grup de Inițiativă Civică Locală –, care a decis să se implice în viața comunității și să transforme frica în acțiune.
În vara anului 2025, după un val de cazuri de violență asupra femeilor și femicide, ei au decis să intervină acolo unde au simțit că tăcerea publică apasă cel mai greu: în spațiul de zi cu zi. „Harta Siguranței“ e o încercare de a privi orașul din perspectiva celor care, adesea, sunt nevoite să-și construiască propriile trasee de protecție. În spațiul public, violența domestică și femicidul ajung de regulă în atenție abia după ce s-au produs tragedii. Inițiative precum „Harta Siguranței“ propun un pas înapoi pe scara evenimentelor: un efort de prevenție, menit să facă vizibil ceea ce, de multe ori, rămâne ignorat până e prea târziu.
Cum a apărut „Harta Siguranței“ din Cluj
La mijlocul anului 2025, Cluj-Napoca, la fel ca multe alte orașe din țară, a fost marcat de protestele izbucnite după cazul din complexul rezidenţial Cosmopolis, în care un bărbat a omorât-o pe Teodora Marcu. Moartea tinerei a declanșat reacții puternice în spațiul public și a scos în stradă oameni revoltați de indiferența autorităților. Printre cei care au organizat protestul de la Cluj s-au numărat și Sabina Cojocaru, doctorandă în primul an la Istorie, și prietenii ei din Mic Grup de Inițiativă Civică Locală. „Eram un grup de prieteni interesați de a face ceva și eram ultragiați de toate cazurile de femicid din anul ăsta“, spune Sabina.
După protest, grupul a început să caute modalități prin care să transforme emoția colectivă într-un demers concret. În septembrie, au aplicat la programul de bugetare participativă Com’ON Cluj, iar proiectul lor a fost votat de comunitate. „Ne-am dorit să aducem mai multă conștientizare și să menținem discuția deschisă. Am știut că trebuie să începem de undeva și că primul pas trebuia să fie unul local“. Cu finanțarea primită – 5.000 de lei – au obținut materialele necesare, au tipărit hărți și flyere și au organizat evenimente unde femeile au fost invitate să vorbească despre cum se simt în orașul lor.
Pentru colectarea informațiilor, grupul a conceput un chestionar anonim, realizat cu sprijinul unor specialiști din domenii diferite. Printre ei s-a aflat și o prietenă arhitectă, care i-a ajutat să formuleze întrebările despre siguranță în raport cu spațiul urban. „Un oraș sigur pentru femei e un oraș sigur pentru toată lumea“, acesta a fost principiul de la care au pornit. Chestionarul, distribuit online și la evenimente, a ajuns la peste o mie de femei în mai puțin de o lună. Răspunsurile conturează diferențele dintre percepția siguranței ziua și noaptea, frica de a fi urmărite, nevoia de iluminat public sau de spații mai bine gândite. Printre întrebări s-au numărat și cele legate de comportamentele de protecție: cât de des își împart femeile locația cu o prietenă, dacă poartă obiecte pentru autoapărare sau aleg taxiul în locul transportului în comun. „Frica de a fi urmărită, de a fi mereu în gardă, ne uităm în spate, stânga, dreapta... asta apare foarte des în răspunsuri“, spune Sabina. Încrederea în autorități s-a dovedit, în schimb, scăzută. „Răspunsurile sunt destul de clare, în sens negativ“.
Printre zonele din oraș considerate cele mai vulnerabile se află Gara, evidențiată pe hartă cu roșu. E un spațiu intens tranzitat, dar și unul în care se adună frecvent situații de risc. „Mi s-a întâmplat și mie să văd agresiuni stradale sau să fiu hărțuită acolo“, spune Sabina. „Credem că e nevoie de un set de bune practici, un fel de kit de apărare sau de intervenție: cum putem reacționa când vedem ceva pe stradă, dar în același timp să rămânem în siguranță“.
Prin acest instrument, grupul își propune să creeze o legătură între comunitate și autorități. „Dacă, de exemplu, pe o stradă e semnalată lipsa iluminatului public, vrem să putem transmite punctual aceste observații primăriei, prin sesizări“, explică Sabina. Harta funcționează ca o bază de lucru, un instrument care traduce experiențele individuale în date utile pentru administrație. „Lumea are dreptul și, în același timp, obligația să se implice în comunitate. Dar de cele mai multe ori, nu știe cum. Noi vrem să creăm această punte“.
Dincolo de statistici: despre vină și percepție
În România, în 2025, au fost raportate oficial 62 de cazuri de femicid. Un număr care, dincolo de statistici, vorbește despre un sistem care reacționează mai degrabă după tragedie, nu înaintea ei. Sabina Cojocaru spune că fiecare dintre aceste cazuri arată cât de adânc este înrădăcinată tendința de a găsi vina în altă parte – mai exact, în victimă. „Percepția de a da vina pe victimă atunci când i se întâmplă ceva este, poate, cel mai dăunător lucru care s-ar putea întâmpla“, spune Sabina. Din discuțiile purtate în cadrul proiectului, din experiențele personale și ale femeilor cu care a ajuns să vorbească, a observat că acest mecanism social – al neîncrederii și judecății – e greu de schimbat. „E cel mai dureros și cel mai greu lucru de modificat în ceea ce privește percepția despre siguranță. În comunitatea pe care am creat-o, pornim de la o bază comună: că nu ne vom judeca între noi și că știm că nu a fost vina noastră pentru ceea ce ni s-a întâmplat. Dar în momentul în care ieșim înafara cercului nostru și povestim, prima reacție a oamenilor e asta: să dea vina pe victimă“.
Menținerea conversației deschise devine, în sine, o formă de implicare. „E greu să lucrăm cu schimbarea de percepții, dar cred că, făcând lucruri punctuale, cum e această hartă, putem începe să vedem concret unde se simt femeile în pericol. Dacă ne adunăm în jurul mesei, cu harta în față, putem să observăm împreună că mai sunt multe lucruri de făcut“.
Dar inițiativele de tipul „Harta Siguranței“ sau „Angel Shot“ nu țin doar de date și instrumente civice. Ele vorbesc despre o cultură a implicării, care începe de foarte aproape. „Noi avem o metaforă pe care o folosim: «începe de pe strada ta»“, spune Sabina. „Noi am început de pe strada noastră – metaforic vorbind, de pe strada prieteniei noastre – și am observat care sunt problemele noastre. Apoi, ne-am extins spre comunitate“.
Ea crede că un pas concret spre un viitor mai civic e să nu rămânem pasivi în fața pericolului, fie că e vorba de prieteni, cunoștințe sau necunoscuți. „A nu fi pasiv înseamnă a nu fi pasiv nici cu prietenii tăi, nici cu prietenele tale. Indiferent că ești femeie sau bărbat, dacă ești martor la ceva în neregulă, e important să intervii, dar într-un mod în care să nu pui persoana în pericol“. Sabina mai spune că aceste discuții trebuie să înceapă în spațiile sigure, în grupurile mici, între oameni care se ascultă. „Vorbind cu oamenii de lângă noi, învățăm și cum putem reacționa atunci când o persoană necunoscută pățește ceva pe stradă sau oriunde altundeva“. Pentru ea, totul începe de la o conversație onestă despre responsabilitate și empatie. „Ca să vorbim deschis despre siguranță, e important să vorbim mai ales despre de ce dăm vina pe victimă. Cred că ăsta e un punct bun de pornire“.
„Angel Shot“: codul șoptit care poate salva o femeie
La câteva săptămâni după ce „Harta Siguranței“ a început să prindă contur, grupul a lansat o nouă componentă a proiectului: „Angel Shot“. Ideea a apărut natural, în urma întâlnirilor cu femeile din comunitatea clujeană, unde discuțiile despre siguranță s-au extins din spațiul public către cel privat. „Ne-am dat seama că trebuie să continuăm și să înțelegem acest concept din mai multe perspective“, spune Sabina Cojocaru.
Termenul „Angel Shot“ desemnează un cod internațional folosit în baruri și cluburi: o parolă care permite unei persoane aflate în pericol să ceară ajutor fără a atrage atenția agresorului. Grupul clujean a decis să aducă această idee și în localurile din oraș, pornind de la propriile experiențe. „A fost o nevoie reală, observată de fiecare dintre noi. Vorbeam cu prietenele noastre, ne gândeam la ce am pățit în cluburi, și am realizat că e momentul să deschidem acest dialog și în comunitatea clujeană“.
Codul funcționează simplu. Dacă o persoană se simte în nesiguranță într-un local care a adoptat programul, merge la bar și spune: „Aș dori un Angel Shot“. Barmanul sau chelnerul răspunde fără a atrage atenția sau a pune întrebări suplimentare, pentru că orice fel de întrebare le poate pune pe victime în pericol sau le poate invalida experiența și ce se întâmplă în acel moment. Urmează patru pași esențiali: confirmarea codului, alertarea personalului, intervenția discretă și acțiunea de protecție. Barmanul anunță, printr-un semn convenit, un coleg din securitate sau managerul de tură. Acesta poate fi un gest banal – ridicarea a două degete, un cuvânt prestabilit, o mișcare ușor de recunoscut. Apoi, un membru al echipei se apropie de client sub un pretext obișnuit – verificarea unei comenzi, o întrebare despre consumație, solicitare de legitimații pentru verificarea vârstei. În funcție de situație, persoana este însoțită până la taxi, până când agresorul părăsește localul sau, în cazuri mai grave, până la sosirea poliției. „Este o formă de apărare care elimină ideea de a da vina pe victimă“, explică Sabina. „Dacă se simte în siguranță, va cere ajutor. Agresorul nu o poate opri să spună Vreau un Angel Shot“.
Inițial, opt localuri din Cluj au adoptat codul. La scurt timp după ce proiectul a fost preluat de presa locală, alte puburi s-au alăturat din proprie inițiativă. În prezent, sunt aproximativ 12. „Ne-am bucurat foarte tare“, spune Sabina. „Nu ne așteptam să prindă o asemenea amploare“. La început, grupul a trimis invitații către mai multe localuri, explicând conceptul și nevoia din spatele lui. „Am venit cu date despre violența împotriva femeilor. Credeam că sunt informații deja cunoscute, dar e important să le menținem mereu în atenția publică“. Răspunsul a fost pozitiv: reprezentanții localurilor au fost receptivi și dispuși să învețe cum pot reacționa în astfel de situații.
Deși grupul nu deține încă date concrete despre impact, mesajele primite pe pagina de Instagram sau în timpul evenimentelor arată că problema rămâne una reală. „În săptămânile în care implementam codul, au venit către noi femei care ne-au povestit despre agresiuni în cluburi sau la petreceri. Avem certitudinea, chiar și informal, că se întâmplă. Sperăm ca acest cod să îmbunătățească măcar puțin situația. Depinde mult de fiecare actor implicat“.
Cum se construiește siguranța, pas cu pas
În paralel cu inițiativele civice independente, organizații precum Asociația ANAIS lucrează de ani buni la construirea unui cadru de sprijin real pentru femeile aflate în situații de violență. Într-un ghid recent, ONG-ul adună laolaltă informații juridice, recomandări și resurse psihologice, menite să transforme momentele de panică în pași clari de acțiune. Documentul pornește de la o idee simplă: ajutorul este un drept, un pas normal spre siguranță și demnitate. Într-un context în care multe femei nu se recunosc imediat ca victime, ghidul insistă asupra faptului că abuzul nu trebuie minimizat, explicat sau ascuns. Violența – fie ea fizică, psihologică, economică sau socială – este o formă de control, iar recunoașterea ei e primul pas spre eliberare.
Mâna de ajutor a legii
Sprijinul poate lua mai multe forme: consiliere psihologică, socială și juridică, asigurate în condiții de confidențialitate și siguranță. În multe cazuri, intervenția începe printr-o simplă conversație, continuă prin consiliere individuală sau de grup, în funcție de nevoile fiecărei persoane. Pe lângă sprijinul emoțional, ghidul oferă și repere administrative – numerele de telefon la care se poate apela (112, Helpline 0800 500 333), actele necesare (carte de identitate, certificat medico-legal, plângere penală), precum și pașii legali care urmează unei sesizări.
Legea prevede, specific, două instrumente esențiale pentru protejarea victimelor: ordinul de protecție provizoriu, emis de polițist la fața locului, și ordinul de protecție, emis ulterior de instanță. Primul permite evacuarea agresorului din locuință, interzicerea contactului și monitorizarea electronică. Ordinul de protecție, cu valabilitate de până la șase luni, poate impune restricții de apropiere, interdicția de a purta armă și obligativitatea consilierii psihologice. Ghidul explică în termeni simpli cum pot fi solicitate aceste măsuri și ce dovezi pot susține demersul: plângerea penală, certificatul medico-legal, sesizările la DGASPC sau înregistrările audio-video.
Pe lângă intervențiile legale, ANAIS vorbește despre modul în care putem reacționa atunci când aflăm despre un caz de violență. Primul pas este ascultarea – oferirea unui spațiu sigur și a unei prezențe care inspiră încredere. În situațiile de risc, e recomandată stabilirea unui cod de siguranță – un cuvânt sau un gest care să poată semnala pericolul apropiaților fără a atrage atenția – și pregătirea unui plan de plecare. Într-o geantă sau un rucsac, ar trebui adunate documente personale, bani, haine de schimb, un telefon încărcat și o listă cu contacte utile. Sunt detalii aparent minore, dar care, într-un moment critic, pot face diferența între blocaj și supraviețuire.
O altă parte a ghidului este dedicată emoțiilor dificile care urmează unei situații de violență. Rușinea, frica, vinovăția sau neîncrederea sunt reacții firești, nicidecum semne de slăbiciune. Procesul de vindecare, se arată în ghidul ANAIS, are ritmul lui propriu și se măsoară în capacitatea de a recăpăta controlul asupra propriei vieți. Sprijinul psihologic, răbdarea și sentimentul de apartenență pot deveni ancore pentru reconstrucție.
De la linia de ajutor la monitorizarea electronică
În timp ce inițiativele civice se bazează pe solidaritate comunitară și acțiune directă, statul dispune și de instrumente instituționale menite să intervină în momentele de criză. Unul dintre acestea este linia telefonică gratuită destinată victimelor violenței domestice, gestionată de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. Serviciul funcționează nonstop, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, și poate fi apelat din orice rețea națională la numărul 0800 500 333. Este o resursă accesibilă oricărei persoane – fie că este victimă, martor, rudă, vecin sau prieten al unei persoane aflate într-o situație de violență domestică, trafic de persoane sau discriminare.
Apelul este gratuit și confidențial. În spatele liniei, consilierii specializați oferă asistență juridică primară, consiliere psihologică și îndrumare către instituțiile locale abilitate, precum direcțiile de asistență socială, poliție, unități medicale, servicii medico-legale sau adăposturi. În funcție de gravitatea situației, victima poate fi îndrumată către apelarea numărului 112, către un adăpost sigur ori către specialiști din teritoriu care pot evalua și gestiona cazul.
Printre principiile de funcționare ale liniei se numără confidențialitatea, siguranța fizică și psihologică a victimei, respectul pentru demnitatea umană și accesul nediscriminatoriu la servicii. Scopul serviciului este de a răspunde urgențelor și de a oferi o perspectivă de durată – consiliere pentru depășirea crizei, sprijin pentru reluarea unei vieți independente și informații despre instrumentele legale de protecție, precum ordinul de protecție provizoriu și cel emis de instanță. De asemenea, linia de ajutor oferă sprijin și celor care doresc să ajute: persoanelor care cunosc o victimă, dar nu știu cum să intervină.
Pe lângă serviciile de consiliere și liniile de sprijin, statul dispune și de un instrument tehnologic menit să prevină repetarea actelor de violență: sistemul electronic de monitorizare, cunoscut mai frecvent sub numele de „brățară electronică“. Potrivit Poliției Române, aceasta este, în prezent, una dintre cele mai eficiente măsuri de protecție pentru victimele violenței domestice. Dispozitivul funcționează ca o garanție a distanței impuse între victimă și agresor, descurajând tentativele de contact și permițând intervenția imediată a poliției în cazul unei apropieri neautorizate. În momentul în care limita de siguranță este încălcată, sistemul emite automat o alertă către dispeceratul operat de Poliția Română, care trimite echipaje la fața locului. Victima nu mai este nevoită să sune la 112.
Brățara este montată de un polițist pe glezna agresorului și nu poate fi îndepărtată decât de personal autorizat. În paralel, victima primește un telefon special, conectat la sistem, care emite o alertă sonoră și vizuală atunci când agresorul se apropie sub distanța stabilită prin ordinul de protecție sau ordinul de protecție provizoriu. În acel moment, dispeceratul o contactează imediat pentru a-i oferi instrucțiuni până la sosirea poliției.
Sistemul funcționează doar cu acordul victimei și se activează la cererea acesteia, odată cu emiterea unui ordin de protecție. Durata măsurii poate varia de la câteva zile – în cazul ordinului provizoriu emis de polițiști – până la un an, dacă decizia este luată de instanță. Victima trebuie să poarte mereu asupra sa telefonul primit de la poliție și să se asigure că acesta este încărcat.
Monitorizarea electronică are rolul de a reacționa imediat în caz de alertă. Înregistrările generate pot constitui probe în instanță, susținând plângerile pentru încălcarea ordinelor de protecție.
O realitate care nu se oprește în rapoarte
Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției Române, între 2022 și 2025 au fost emise peste 41.000 de ordine de protecție provizorii, dintre care aproape 17.000 au fost transformate ulterior în ordine de protecție emise de instanță. Doar în ultimul an, poliția a intervenit în peste 120.000 de cazuri de violență domestică, un număr mai mare decât cel înregistrat în 2024.
Numărul faptelor penale continuă să rămână ridicat – peste 45.000 de infracțiuni raportate în 2025, cele mai multe în mediul urban, dar cu o creștere vizibilă și în zonele rurale. În paralel, peste 4.000 de agresori sunt în prezent monitorizați electronic, iar aproape 12.000 de victime au refuzat utilizarea brățării de protecție, din motive care țin adesea de neîncredere, teamă sau lipsă de informare. Datele arată o realitate complexă: pe de o parte, crește numărul intervențiilor și al măsurilor de protecție, semn că tot mai multe femei cer ajutor. Pe de altă parte, numărul total al faptelor de violență domestică raportate rămâne în continuare ridicat – peste 57.000 de cazuri doar în 2023 și mai bine de 36.000 în primele nouă luni ale anului 2025.
Se încarcă comentariile...
