Shakespeare după gratii

O carte bună, la vremea ei, te aduce mai aproape de libertate, când eşti în penitenciar În drum spre penitenciarul din Timişoara mă gândesc la diverse infracţiuni: oferit mită,

O carte bună, la vremea ei, te aduce mai aproape de libertate, când eşti în penitenciar

În drum spre penitenciarul din Timişoara mă gândesc la diverse infracţiuni: oferit mită, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, deţinere şi folosire de substanţe halucinogene, trafic de influenţă... Câţi dintre noi le-am făcut, câţi nu?

Atâta doar că unii dintre noi au reuşit să nu fie prinşi, iar alţii nu, intrând în puşcării. Aşa cum curge viaţa pentru noi, cei "neprinşi", trebuie să treacă şi pentru cei "de dinăuntru".

Iar în aşteptarea asta e loc şi pentru munca minţii: avem persoane private de libertate care ţin biblioteci, care fac reviste, care chiar lucrează "afară", opt ore pe zi, ca ziarişti, "câini de pază ai societăţii" - doar că lesa îi aduce înapoi, seara, la locul de păstrare vremelnică...

Îi cer o definiţie directorului Ioan Băla, care conduce Penitenciarul de maximă siguranţă din Timişoara, în legătură cu oamenii pe care, chiar dacă nu ne place cum sună, îi ţine închişi. Spune că pentru el sunt oameni care au nevoie de ajutor. Are în acest fel mai aparte de subordonare oameni cu pedepse cuprinse între o lună şi... toate, câte or mai fi. Vieţaşi. Dar mai mult de jumătate sunt închişi pentru furt. Din lumea lor actuală fac parte şi cărţile, scrisul, multimedia.

Intrări şi ieşiri... la cărţi

De la inspectorul-şef principal Băla şi de la psihologul Liliana Horvath, director adjunct şi răspunzătoare cu intervenţia psiho-socială, aflu că acelora închişi le plac cărţile şi că, uneori, nici nu vor să le dea înapoi, ele fiind recuperate doar la cercetarea camerei şi a bagajelor, înainte de plecare.

Alţii, dimpotrivă, au venit cu o geantă de cărţi, iar la plecare au donat-o penitenciarului. Au căutare poeziile, să se mai inspire pentru scrisorile către vreo fătucă, romanele Sandrei Brown, cărţile cu religie şi ocultism.

Cu toate acestea, dna Horvath spune că a adus de acasă şi Nietzsche, fiind solicitată de către unul dintre deţinuţi. Spune că mai ales traficanţii şi consumatorii de droguri au preferinţe alese în ceea ce priveşte cărţile. Ei sunt şi cei care "topesc" cele mai multe fişe, fiind cititori de frunte ai bibliotecilor penitenciarului. Asta mă interesează - omul şi cartea. Pentru că îmi închipui că timpul trece greu în puşcărie.

Revistă de uz intern

De la cărţi începe efervescenţa culturală a penitenciarului. Se împrumută de la biblioteci, se compun articole, se publică în revista penitenciarului, "Dincolo de gratii", care apare lunar - materialele încununează ideea de mişcare browniană a cuvântului scris, sunt despre absolut orice, de la info, UE la poezii şi detalii despre viaţa animalelor, dar se consideră a fi un lucru bun dacă deţinuţii se interesează de revistă şi colaborează la redactarea ei.

Ei nu lucrează ca noi, truditori cu simbrie ai condeiului, ci pentru o caracterizare mai bună, pentru dreptul la o vizită în plus, la un pachet în plus.

Deţinut-reporter

Cât vorbim cu conducerea penitenciarului apare Radu Muntean, cu o hârtie de semnat, ca peste tot într-o instituţie care se respectă. Atâta doar că el e deţinut, însă unul mai original. Şi el este unul dintre truditorii cu mintea din penitenciar, dar regimul lui e mai mult decât deschis - el are voie să iasă din instituţie şi să meargă frumos la muncă, opt ore pe zi - pentru că o televiziune locală i-a dorit colaborarea.

Azi nu va lua, ci va da chiar el un interviu, în perimetrul mărginit cu sârmă ghimpată, unor colegi care vor să prezinte viaţa de puşcărie.

Şi Radu colaborează la revistă, un tovarăş al lui de cameră face tehnoredactarea pe computer, iar altul este bibliotecar - locuiesc în camera intelectualilor, după cum se vede.

Bibliotecile de după sârma ghimpată

Chiar dacă există deja câteva mii de volume în stocul penitenciarului, s-a semnat un protocol cu Biblioteca Judeţeană Timiş pentru a se primi încă 14.000 de cărţi. Până acum, cele existente sunt împărţite pe două biblioteci, dar, ulterior, va exista şi a treia. La un penitenciar mare e firesc să fie aşa - o bibliotecă-"mamă" şi un "pui" în zona femeilor.

Viorica împărăţeşte peste secţia femeilor şi peste cele 2.000 de cărţi de aici aşezate pe policioare. Nu mă interesează ce faptă penală a comis - este la regimul liber, deci e ceva cu pedeapsă mică. "Fetele ei" îi cer cărţi de dragoste, poezii, beletristică. Are şi un raft cu poveşti pentru cele care încă nu citesc foarte bine.

Şapte zile - din lumea cărţilor

Ziarele nu ajung decât după-masa, dar mi se spune că, oricum, ştirile nu se iau din ziare, dat fiind că fiecare cameră are televizorul său. Celulă - vreau să spun, dar pare mai degrabă hotel, din ce văd în camera Vioricăi. Scriitorul ei favorit e Minulescu, dar mai şi pictează, mai coase rochiile fetelor pentru când au spectacole. I se vor scădea şapte zile din pedeapsă pentru fiecare lună petrecută la bibliotecă.

Îmi arată o exegeză asupra lui Shakespeare, la care strâmb din nas, cu toată licenţa mea în engleză. Probabil, timpul chiar trece ciudat în penitenciar dacă fetele se dedau unor asemenea lecturi.

Biblioteca mare

Ultimul vizitat e X, bibliotecar la secţia mare, şi negociez 15 minute dacă pot să-i dau măcar iniţialele sau nu. El nu are nimic împotrivă, dar regulile locului spun altceva - pentru că băiatul încă nu e condamnat. De neînţeles pentru mine, dar la Roma te porţi ca romanii... Chiar când îşi îmbracă togile invers.

În puşcărie nu se mai fumează biblia - se citeşte

Îl iau pe X şi mergem mai întâi la sectorul Biblii. Vreau să văd dacă sunt intacte. Legenda spune că cea mai bună foiţă de ţigară pentru puşcăriaşi era hârtia de biblie. Vina mea - am rămas la filmele din secolul trecut. Cine să mai vină azi cu tutun, să-şi facă singur ţigara? În cazul în care ea nu e cu... iarbă. Bibliile sunt intacte şi... adnotate temeinic.

X îmi spune că îi vin zilnic cam 20-30 de oameni să ceară cărţi. Dar unii vin doar să se afle în treabă. Are pe un raft şi un punct de informare UE şi, deşi îmi vine greu să cred, îmi spune că are şi clienţi la el. Dar văd că tot acolo stă şi o cutie cu prezervative. Probabil tot... UE.

Subofiţerul tehnic Pavel Găină îi supervizează pe bibliotecari - este un fel de şef peste intelectuali. Şi totul merge strună. Chiar şi fără să tragi două fumuri din Biblie.

Roze şi gratii

Nu fac apologia puşcăriei. Infracţiunile comise şi depistate se judecă şi se suferă pentru ele. Dar deţinuţii sunt tot oameni - unii dintre ei la prima greşeală, o rătăcire a căii, pentru care plătesc scump şi căreia se vor feri ca de dracu' să-i mai îngăduie să le intre în viaţă.

Însă mă gândeam că e bine să ne punem problema şi noi, cei încă neprinşi, cum sună un Minulescu de după gratii, într-o toamnă lungă ca asta, când poţi să spui, aici, acolo, cu poetul: "Va fi/ O seară de octombre cu palpitări discrete/ De frunze/ De imagini,/ De pleoape/ Şi regrete...".