Senatorii, sfatuiti sa-si copieze vechile declaratii de avere | adevarul.ro

Senatorii, sfatuiti sa-si copieze vechile declaratii de avere

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Pesedistii au dovedit, ieri, din nou ca sunt neintrecuti in a gasi cai de ocolire a legilor pe care ar trebui sa le aplice. De data asta, a fost vorba de pachetul anticoruptie si de prevederea legala

Pesedistii au dovedit, ieri, din nou ca sunt neintrecuti in a gasi cai de ocolire a legilor pe care ar trebui sa le aplice. De data asta, a fost vorba de pachetul anticoruptie si de prevederea legala care ii obliga pe alesi sa isi depuna declaratiile de avere. La sedinta de grup de ieri, liderul senatorilor PSD, Ion Solcanu, si-a informat colegii ca martea viitoare expira termenul legal pentru depunerea declaratiilor de avere. Declaratia lui Solcanu i-a oferit unui pesedist prilejul de a rosti, cu voce tare, o intrebare care bantuia de mult mintile senatoriale: "Ce facem daca apar contradictii intre vechile declaratii, pe care le-am depus la inceputul mandatului, si noile declaratii?". De aici a inceput o intreaga discutie, cu argumente mai mult sau mai putin juridice. S-a spus ca, in ipoteza in care ar exista o astfel de contradictie, ea nu ar putea fi cunoscuta de public, deoarece vechile declaratii au un alt regim juridic, fiind secrete si consultate numai in cazul in care senatorii sunt cercetati penal. Altii au apreciat ca vechile declaratii nu mai au nici un fel de relevanta, dupa depunerea noilor declaratii. Solutia salvatoare a venit de la presedintele Comisiei juridice, Aristide Roibu: senatorii sa ceara cate o copie dupa vechile documente, depuse la presedintele Senatului, astfel incat sa se orienteze cand le completeaza pe cele noi. Fireste ca nici un parlamentar pesedist nu a pus intrebarea de bun-simt: "Daca intentionam sa fim onesti si sa completam cinstit declaratiile de avere, la ce avem nevoie de cele vechi?".

Top articole

Partenerii noștri