Secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul de Arşi, renovată cu 250.000 de euro de la Primăria Sectorului 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucările la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului de Arşi vor începe de săptămâna viitoarea, urmâdn să fie reabilitate cele cinci camere. Asta a declarat primarului Sectorului 1, Dan Tudorache, care a precizat că toate costurile se ridică la 250.000 de euro.

„250.000 de euro fără T.V.A. a dat primăria spitalului pentru cele cinci camere de la secţia ATI plus baia. Vor fi bloc de climatizare, pereţi de inox, cu uşi glisante din inox,  de săptămâna viitoare se încep lucrările. Managerului spitalului a precizat că lucrările trebuie terminate în 45 de zile, eu am luat o marjă de două luni, sperăm totuşi să terminăm până pe 15 septembrie”, a declarat edilul Sectorului 1.

De asemenea, acesta a precizat că primăria a vrut să renoveze spitalul încă 2014,  însă trebuia închisă secţia ATI pentru a putea fi posibil acest lucru, însă nu s-a luat această decizie deoarece este cel mai mare spital de gen din ţară şi nu au vrut să-l închidă.

„Noi, primăria, puteam să facem aceste camere din 2014, dar nu au vrut dânşii (conducerea spitalului - n.r.) să le închidă pentru că e singurul spital de arşi din ţară şi e greu să închizi în aceste condiţii”, a mai spus Tudorache care a precizat că, la finalul lucrărilor, secţia ATI va arăta „ca în Occidente”.

În legătură cu firma care va executa lucrările de renovare, Tudorache a răspuns: „Este treaba Primăriei Sectorului 1, noi avem finanţarea, vor fi făcute licitaţii şi este o firmă care a mai lucrat în spital în 2014, deci cunoaşte. Acei pereţi de inox sunt comandaţi în străinătate, este o anumită procedură şi nu orice firmă poate face asta. Este vorba de un contract-cadru şi automat intrăm pe acel contract-cadru, care este din 2014”.

Întrebat dacă se ia în calcul varianta construirii unui noi spital, acesta a precizat că nu ar fi corect, însă nu este exclusă o colaborare în acest sens cu Ministerul Sănătăţii.

„Nu ar fi corect ca Primăria Sectorului 1 să construiască de la zero un spital naţional. Noi putem construi spitale care sunt ale Primăriei Capitalei, care sunt ale sectorului, dar este vorba de un spital naţional şi ar trebui ca Ministerul Sănătăţii să se implice. E adevărat că putem să îi sprijinim, dar eu, faţă de locuitorii Sectorului 1, trebuie să dau socoteala pentru banii cheltuiţi. Suntem singura administraţie din România, în afară de Primăria Capitalei, care avem patru spitale naţionale în administrare, Spitalul Floreasca, Spitalul de Oftalmologie, Spitalul «Grigore Alexandrescu» şi Spitalul de Arşi, nicio administraţie din ţară nu mai are aşa ceva”, a mai declarat Dan Tudorache.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite