"Secretul Mariei" - milioane de euro pentru Antena 1
0de luat vederi el trebuie să se transforme într-un business. Intrând în culisele proiectului, am aflat că regia a fost asigurată de o echipă argentiniană pentru primele 40 de episoade,
de luat vederi el trebuie să se transforme într-un business. Intrând în culisele proiectului, am aflat că regia a fost asigurată de o echipă argentiniană pentru primele 40 de episoade, urmând ca munca lor să fie continuată de doi regizori români. Castingul s-a desfăşurat pe o perioadă de două luni de zile. "La o săptămână de la începerea filmărilor, domnul Lazarov m-a anunţat că-mi încredinţează rolul principal. Eu deja făceam parte din proiect, cu rolul Irina", povesteşte Anemona Niculescu. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu proiectele de televiziune, trebuie spus că nu e nimic neobişnuit ca unele roluri să se atribuie după începerea filmărilor, pentru că acestea nu au niciodată loc în succesiunea în care telespectatorii le văd pe ecran. De multe ori se începe cu filmarea unor cadre exterioare etc.
Un ritm de filmare draconic
"A fost un ritm de lucru infernal, cu aproape 12 ore pe zi", îşi aminteşte Toma Dănilă, interpretul personajului Remus. Anemona Niculescu crede că, într-un astfel de proiect, desfăşurat pe o perioadă de 9 luni, cel mai important lucru pentru un actor este să ştie să-şi dozeze energia. "La început, ritmul părea draconic, dar odată obişnuit cu acel ritm, totul părea uşor, chiar plăcut", apreciază Ioan Isaiu, interpretul lui Octavian. "Toţi cei cu care am vorbit după terminarea filmărilor, au recunoscut că în prima săptămână se trezeau cu un uşor sentiment de inutilitate", mărturiseşte acesta. Deşi despre unii actori s-a scris că nu ar fi fost mulţumiţi de onorariile primite, lucrurile nu stau deloc aşa. Fără a preciza suma pe care a primit-o prin contract, Anemona Niculescu ţine să precizeze totuşi că atunci când a semnat contractul a fost de acord cu toate condiţiile, inclusiv cele financiare. Conform lui Toma Dănilă, "se ştie că în teatru actorii sunt plătiţi destul de mizerabil, deci din punct de vedere financiar a fost un salt destul de mare", în timp ce Ioan Isaiu se mulţumeşte să caracterizeze onorariul ca fiind "bun".
Telenovela ca business
Pe parcursul celor 115 episoade, s-au însumat 24.902 GRPs, şi s-au difuzat 5.168 de spot-uri publicitare. ţinând cont că un GRPs la Antena 1, în Prime Time, ajunge la preţuri de listă de 250 de euro, se poate spune că "Secretul Mariei" a adus în casieria Antenei 1 în jur de 6 milioane de euro, fără a ţine cont de eventualele discounturi sau bartere. Din lista brandurilor care au avut cele mai multe inserţii publicitare în telenovelă fac parte Colgate, Univers All, Zaraza, Orbit, Jurnalul Naţional, Altex, Connex-Vodafone, Cosmote, Coca-Cola şi Flanco. Având în vedere că la momentul lansării proiectului s-au avansat pe piaţă declaraţii cu privire la bugetul de producţie care se învârteau în jurul sumei de un milion de euro, este uşor de concluzionat că proiectul a fost profitabil atât pentru casa de producţie a lui Valeriu Lazarov, cât şi pentru postul din Băneasa. Nu este de mirare că Antena 1 pregăteşte pentru toamnă o nouă producţie. ''Cred că la proiectul următor se va lucra aproximativ în aceeaşi echipă", crede Anemona Niculescu. La rândul său, Toma Dănilă lasă se se înţeleagă că experienţa acumulată de echipă va fi folosită cu siguranţă în noua producţie. Aşadar, aceiaşi protagonişti, dar o altă poveste. Despre ce va fi vorba de data asta?