Secretele dezvăluite din cer
0
„Google Earth“, programul computerizat care oferă imagini ale Pământului văzut din satelit, fotografiat din avion sau desenat de cartografi, dezvăluie multe secrete. Unele zone au fost înceţoşate, însă, la cererea unor guverne, armate sau persoane publice, pe motiv că hărţile şi fotografiile îi pot ajuta pe terorişti.
Câteva fotografii aeriene ale unui imens „cimitir"de avioane din Statele Unite, în care sunt împrăştiate peste 4.200 de avioane, civile şi militare, pe care americanii le-au scos din uz au făcut recent senzaţie în presa britanică. Pe o suprafaţă de 10,5 kilometri pătraţi, undeva lângă aeroportul din Tucson, Arizona, sunt aşezate ordonat, pe solul stâncos al deşertului, toate fostele „vedete" americane ale aerului începând cu cel de-al Doilea Război Mondial.
Un grup de tehnicieni ai forţelor aeriene mai caută, la nevoie, piese de schimb care încă mai au „ore de zbor" şi completează, în cazuri de urgenţă, avioanele aflate în uz. Câţiva artizani se distrează şi fac avioane viabile din piese luate de la mai multe „rable", dar astfel de creaţii au numai o valoare sentimentală pentru că rareori primesc autorizaţie de zbor.
„Cimitirul" avioanelor oferă însă o privelişte cu valenţe artistice. Sute de şiruri, a câte zeci de avioane fiecare, stau nemişcate sub soarele deşertului aşteptând o schimbare. Nu-i de mirare că, după ce a fost prezentată de „Daily Mail", această zonă a fost căutată pe Google Earth de peste trei milioane de utilizatori! Dar, oricât ar fi de uluitoare aceste imagini neorealiste, simpla lor accesare a readus în discuţie problema secretizării anumitor informaţii vizuale.
Probabil nu întâmplător, la distanţă de numai o zi, alte fotografii făcute din avion, care surprind localizarea flotei de rezervă a Statelor Unite, au fost lansate în presă, ca exemplu concret al indiscreţiei de care dă dovadă Google punând la dispoziţia oricui astfel de fotografii.

Sateliţii observă fiecare metru pătrat de pe suprafaţa Terrei
Cei care se ascund
Programul Google Earth, creat de Keyhole Inc. şi cumpărat imediat de Google, a fost testat de sute de milioane de utilizatori şi a determinat, începând din 2005, o creştere spectaculoasă a interesului public pentru tehnologiile geospaţiale. Cei care accesează acest program îl folosesc adesea ca pe o jucărie sau ca pe un instrument educaţional.
Imaginile Pământului pot fi apropiate din ce în ce mai mult, până când se vede limpede oraşul în care utilizatorii locuiesc, parcarea în care şi-au lăsat maşina sau cât de aglomerate sunt anumite porţiuni din drumul spre casă. Totul se vede fie perfect perpendicular, ca pe o hartă, fie privit oblic, dintr-un unghi oarecare, astfel încât să se poată observa şi faţadele clădirilor, nu doar acoperişurile.
Dar unii nu vor să fie văzuţi. Prima care s-a plâns a fost Agenţia Spaţială a Indiei, care a considerat că anumite imagini de pe Google Earth prezintă un risc pentru securitatea acestei ţări, aflată în dispută teritorială cu Pakistanul pentru regiunea Kaşmir.
Guvernul din Coreea de Sud a cerut să fie şterse imaginile cu palatul prezidenţial şi câteva locaţii militare, pentru a nu putea fi văzute din Coreea de Nord. Cel mai mare furnizor de servicii internet din Maroc a blocat, în august 2006, programul Google Earth, fără să ofere nicio explicaţie. În 2007, China a protestat după ce un submarin nuclear din clasa Jin a fost fotografiat în portul Xiaopingdao.
Grajdurile regale din Haga, Olanda, nu mai pot fi văzute în detaliu, după ce guvernul acestei ţări a cerut respectarea dreptului la intimitate, iar angajaţii unui reactor nuclear din Sydney, Australia, au solicitat cenzurarea imaginilor de mare rezoluţie ale centralei, din motive de securitate. Chiar şi americanii au insistat ca anumite fotografii de detaliu să fie şterse, precum cele în care apare Capitoliul, Casa Albă sau locuinţele particulare ale unor politicieni sau staruri de cinema.

Sydney, fotografiat din avion. Angajaţii unui reactor nuclear din acest oraş au cerut cenzurarea imaginilor de mare rezoluţie
Dincolo de justeţea protestelor enumerate, e limpede însă că, în ultima vreme, toate serviciile Google sunt criticate, inclusiv cei doi proprietari americani ai companiei, Serghei Mihailovici Brin şi Larry Page. Unii au mers până acolo încât i-au acuzat fie de colaborare cu anumite agenţii de spionaj (ca în scandalul din China), fie de subminarea concurenţei prin mijloace oculte, ca în ancheta deschisă de Uniunea Europeană.
Presa din Rusia lansează chiar o teorie a conspiraţiei şi emite ipoteza că „cineva" vrea să limiteze succesul global al trustului. Dar, cum fotografiile pe care Google Earth le deţine sunt accesibile oricui, deocamdată nu există motive reale de îngrijorare, asigură cotidianul britanic „The Telegraph".Deşi toată lumea crede că majoritatea imaginilor sunt obţinute din satelit, Serghei Mihailovici Brin, unul dintre cei doi fondatori ai companiei Google, a dezvăluit că, în proporţie de peste 75%, pozele sunt făcute din avion, când cerul e senin, pentru o mai bună rezoluţie.
De obicei se folosesc mai multe fotografii ale aceluiaşi loc, din unghiuri diferite, care prin suprapunere creează iluzia de spaţiu tridimensional. Ca atare, e limpede că realizarea acestei baze uriaşe de date vizuale costă foarte mult şi, la prima vedere, pare ciudat că doi oameni sunt dispuşi să pună la bătaie atâţia bani pentru ca apoi să ofere totul gratuit. Dar pentru că sute de milioane de mouse-uri continuă, zi de zi, să acceseze Google, adevărul este că cei doi câştigă din reclame mai mulţi bani decât pot să cheltuiască.
Google a primit numeroase cereri privind ştergerea imaginilor în care apare Casa Albă
