Se poate si mai rau

Presedintele Iliescu a anuntat organizarea unui forum national cu privire la dezvoltarea durabila. O astfel de dezbatere se impunea nu numai in perspectiva conferintei internationale pe aceeasi tema

Presedintele Iliescu a anuntat organizarea unui forum national cu privire la dezvoltarea durabila. O astfel de dezbatere se impunea nu numai in perspectiva conferintei internationale pe aceeasi tema care va avea loc in toamna la Johannesburg (RSA) sau pentru a trage invataminte din criza argentiniana. Cei care au guvernat Romania dupa 1989 au ignorat, pur si simplu, problema dezvoltarii durabile. Consecintele sunt dramatice: aproape jumatate din populatia tarii a cazut sub pragul saraciei, chiar daca perioadele de scadere a productiei au alternat cu cele de crestere economica. Explicatia este simpla. Nu orice crestere economica poate asigura ameliorarea conditiilor de viata. Daca cresterea de 24% din 1993-1996 cu care se lauda dl. Vacaroiu ar fi avut fundamente economice si nu s-ar fi bazat pe diferite trucuri, de genul subventiilor pe dobanda sau pe cursul de schimb, piata ar fi fost invadata de bunuri "produse in Romania", iar diferenta dintre cerere si oferta n-ar fi fost atat de mare incat sa ridice inflatia la cel mai inalt nivel din Europa. Cresterea din timpul primului mandat al PSD a fost insa una pauperizanta. S-a produs si s-a consumat mai mult in perioada respectiva, dar pe banii altora. Cand bancile straine ne-au trimis nota de plata, romanii au trebuit sa stranga serios cureaua pentru a-i putea face fata. Si guvernul Nastase, care a fost mult mai prudent decat cabinetul Vacaroiu, s-a lovit de consecintele nedorite ale consumului pe datorie. S-au dat in prima parte a anului trecut salarii mai mari pentru ca populatia sa consume mai mult si sa stimuleze astfel productia. Oamenii s-au dus la piata, insa intreprinderile romanesti nu le-au putut oferi ceea ce doreau, deoarece nu s-au adaptat la noua cerere. S-a recurs la importuri care au depasit cu aproape patru miliarde de dolari exporturile. Este evident pentru oricine ca o astfel de crestere nu mai poate continua, fara ca guvernul sa-si asume riscuri foarte mari. In Romania, problema nu este consumul, ci productia. Dezvoltarea durabila, de care au nevoie romanii pentru a trai mai bine, presupune sa produci mai mult si sa consumi mai putin. Diferenta este acumularea, care, impreuna cu resursele atrase din exterior, se investeste pentru o noua crestere. In Romania, acumularea este inghitita de datoria publica formata prin preluarea la buget a pierderilor din economie. Din cauza climatului de afaceri ostil, caracterizat prin coruptie, birocratie si instabilitate legislativa, economia romaneasca nu beneficiaza prea mult nici de aportul investitorilor straini. Singurul motor al cresterii este exportul, care se bazeaza pe trei grupe de marfuri: metale, lemn si textile. Sunt produse cu un grad redus de prelucrare, care rezista pe piata externa numai prin mana de lucru foarte ieftina folosita la fabricarea lor. S-a creat astfel o situatie paradoxala. In sectoarele in care se realizeaza profit sunt salariile cele mai mici, in timp ce in domeniile in care se produc pierderi, cum este si cazul utilitatilor publice, sunt salariile cele mai mari. Iesirea dintr-un asemenea impas este blocata de o alta absurditate: ne maniem pe efecte, dar suntem foarte indulgenti cu cauzele. Cum ar mai putea romanii sa puna un ban deoparte, cand nu mai reusesc sa-si plateasca nici macar intretinerea locuintei? Totul se scumpeste, si inca intr-un ritm galopant. Din lipsa de bani se renunta la lucruri esentiale unui trai normal, dar de vina nu sunt preturile. Inflatia este efectul. Cauza este slaba eficienta economica. Atat timp cat nu se va face o asemenea diferenta, romanii vor continua sa devina si mai saraci. Ceea ce se intampla acum in sistemul energetic este deosebit de elocvent. Preturile si tarifele la energia electrica si termica, la petrol si gaze naturale cresc de la o luna la alta. Motivul nu este greu de banuit: se incearca aducerea veniturilor producatorilor la nivelul cheltuielilor. In industria gazelor naturale, de exemplu, pierderile anuale sunt echivalente cu 3% din PIB, ceea ce inseamna peste un miliard de dolari. O buna parte din pierderi erau acoperite pana acum de la buget. Dar cand nu se face reforma in economie saraceste si statul. In vistieria publica ar trebui sa intre 38% din PIB, dar nu se reuseste sa se aduca decat 32%. Diferenta de 6% ar fi trebuit sa fie contributia intreprinderilor neperformante, care, desi functioneaza, nu realizeaza venituri si deci nu platesc impozite si taxe. Ceea ce face guvernul Nastase in sectorul energetic este un lucru normal. Pentru ca populatia sa aiba lumina electrica, gaze sau benzina, producatorii lor trebuie sa realizeze venituri care sa le acopere cheltuielile. In caz contrar, ei risca sa dea faliment. Anormal intr-o asemenea operatiune este altceva. Toata povara este aruncata in seama consumatorilor. De producatori, care ar trebui sa-si reduca cheltuielile, adesea exagerate, nu se leaga insa nimeni. Cum sa inchidem capacitati de productie care nu mai functioneaza de ani de zile sau sa disponibilizam oameni care fac doar act de prezenta in intreprinderi, nu vedeti ce se intampla in Argentina? - incearca sa ne convinga cei de la putere. Intr-adevar, in Argentina nu s-au revoltat cei 300.000 de salariati de care se temeau guvernantii de la Buenos Aires atunci cand au amanat reformele in economie, ci aproape intreaga populatie, ingrozita de efectele unei asemenea politici, care a aruncat tara in cea mai grava criza din istoria sa. Nici Romania nu va putea sa evite colapsul economic si social, daca cei care o conduc vor continua sa nu vada padurea din cauza copacilor. Probabil ca acesta va fi si mesajul cu care va veni in curand la Bucuresti misiunea FMI.