Scandal la ONJN pentru cinci milioane de euro. Fostul președinte contestă verificările: „Mă aștept ca raportul să fie unul negativ” | adevarul.ro

Interviu Scandal la ONJN pentru cinci milioane de euro. Fostul președinte contestă verificările: „Mă aștept ca raportul să fie unul negativ”

Publicat:
0
1 live

Un program de cinci milioane de euro, destinat prevenirii și combaterii dependenței de jocuri de noroc, a devenit subiectul unei dispute între fosta și actuala conducere a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). După ce noua conducere a suspendat acordarea finanțărilor și a dispus verificarea procedurilor juridice, bugetare și administrative, fostul președinte Vlad-Cristian Soare contestă modul în care este analizat programul „Conștient și Liber”. Într-un interviu pentru „Adevărul”, acesta explică de ce consideră că finanțarea avea o bază legală și bugetară, vorbește despre interesele pe care susține că le-a deranjat în timpul mandatului și pune sub semnul întrebării imparțialitatea grupului însărcinat cu verificările.

image
Foto: Pixabay

 Ați condus ONJN aproximativ un an și patru luni. Ce ați găsit în instituție și ce ați vrut să schimbați?

Când am preluat conducerea ONJN, în aprilie 2025, mi-am propus să schimb felul în care instituția își înțelege responsabilitatea. ONJN nu poate fi doar autoritatea care autorizează operatori, controlează piața și încasează venituri pentru stat. Trebuie să fie și instituția care vede oamenii din spatele statisticilor: tineri expuși riscurilor, persoane care au pierdut controlul asupra jocului, familii afectate.

Am lucrat pe două direcții care nu se exclud, ci se completează: pe de o parte, am realizat un control mai puternic asupra pieței și am realizat mecanisme pentru combaterea pieței ilegale și, pe de altă parte, am urmărit să creștem protecția jucătorilor.

Unele măsuri au fost finalizate, în vreme ce altele au rămas în etape de dezvoltare sau de aprobare și trebuie evaluate ca atare.

Reamintesc că azi există un proiect de ordonanță de urgență privind autoexcluderea, scris de mine, agreat de Ministerul de Finanțe și care ar face sistemul de autoexcludere unic, fără posibilitate de revenire dacă nu s-a scurs o perioadă de cool-off și care, desi avea toate avizele necesare, nu este adoptat. Mai mult, în colaborare cu ICI, am dezvoltat deja sistemul de autoexcludere care să îl înlocuiască pe cel din prezent (care tot sub mandatul meu a fost făcut), dar care nu poate fi implementat în lipsa acestei modificări legislative.

Totuși, schimbarea de abordare cea mai importantă, din punctul meu de vedere, a fost să încerc să transform „jocul responsabil” dintr-o expresie folosită în discursuri, într-o politică publică finanțată, prin lansarea programului Conștient și Liber.

Un stat care obține venituri din jocuri de noroc are și obligația morală de a-i sprijini pe cei care suportă costurile sociale ale acestei activități. Pentru mine, acesta a fost sensul mandatului.

Raportul dumneavoastră de mandat vorbește despre aproximativ 1.300 de site-uri ilegale introduse pe lista neagră, peste 11.000 de acte de control și aproape 10 milioane de lei în amenzi. Credeți cǎ au fost afectate interese? Ale cui, concret?

Din păcate, observ că actuala conducere emite comunicate prin care contestă aceste cifre, aprobând raportul de activitate pe anul 2025 cu rezerve. Asta în condițiile în care toate datele pe care le-am comunicat au fost furnizate chiar de direcțiile de specialitate ale instituției, inclusiv în perioade în care persoane aflate astăzi în conducere au avut responsabilități în instituție.

Ceea ce, evident, mă face să mă întreb: cine pe cine minte? Fie structurile de specialitate mi-au raportat mie sau au inclus în raport date false, ceea ce ar fi extrem de grav, fie încercând acum să se justifice propriile limitări, datele sunt prezentate într-o altă cheie.

Revenind însă la întrebare, cred că cel mai corect este să ne uităm la ceea ce am făcut și să ne întrebăm cine ar fi putut fi deranjat de aceste măsuri.

Am deranjat prin faptul că am modificat legislația pentru a introduce coduri QR pe mijloacele de joc, sisteme de geolocalizare a acestora și un registru public, astfel încât să nu mai poată fi ascunse sau manipulate informațiile despre aparatele aflate în exploatare? De ce aceste modificări legislative nu au fost realizate în mandatele anterioare și de ce implementarea registrului public a întâmpinat rezistență? Este legitim să întrebăm și cum au fost evaluate, inclusiv politic, responsabilitățile din acea perioadă, în condițiile în care unele persoane au revenit ulterior în poziții de decizie. Ale cui interese erau protejate?

Am deranjat prin faptul că am creat cadrul legal pentru digitalizarea instituției și am pregătit sistemele informatice necesare? Două dintre ele puteau fi implementate imediat, fără costuri, împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României. Unul era chiar sistemul solicitat în mod repetat de Curtea de Conturi, care ar fi permis verificarea bazei de taxare și identificarea eventualelor manipulări. Al doilea implica detecția automată a site-urilor nelicențiate și emiterea în mod automat a ordinelor de eliminare a conținutului ilegal. În ceea ce privește al treilea sistem, acesta ar fi dus registrul public la un nivel de automatizare completă. În fine, ultimul era un sistem de gestiune electronică a documentelor care ar fi permis ca orice procedură să fie automatizată și relația cetățenilor sau a operatorilor cu ONJN să fie realizată doar de la distanță. Pentru ultimele două, documentația trebuia transmisă către ADR ca să primească avizul Comitetul Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională, în vreme ce primele două, puteau fi deja implementate. De ce au fost abandonate aceste proiecte?

Sau poate am deranjat pentru că am făcut funcțional mecanismul de autoexcludere, în ciuda unui cadru normativ care îmi limita posibilitățile de intervenție? Când am preluat mandatul, existau aproximativ 30.000 de cereri neprocesate. Cum s-a ajuns aici? Cum a fost posibil ca evidențele persoanelor autoexcluse să circule prin piață sub forma unor tabele Excel? Și de ce nu se vorbește despre faptul că am redactat o ordonanță de urgență care unifica procedurile de autoexcludere și care, având toate avizele necesare nu a fost adoptată? Sau despre faptul că împreună cu ICI, pregătisem deja sistemul informatic necesar după adoptarea ordonanței?

Poate am deranjat prin faptul că, în aceeași ordonanță, am propus transferarea controlului de la ONJN către Poliție. O măsură care ar fi redus considerabil riscurile de corupție și influență din activitatea de control a ONJN.

Poate a deranjat și faptul că, atunci când a venit DNA, am spus fără echivoc că procurorii trebuie să fie lăsați să finalizeze ceea ce au început. Sau că am revocat licențe și am suspendat platforme online atunci când aplicarea legii a impus asemenea măsuri.

Am deranjat pentru că am realizat primul program de joc responsabil, despre care mi se spunea că este imposibil de făcut? Și pentru că l-am făcut transparent, mutând evaluarea proiectelor din zona deciziei discreționare a ONJN către experți independenți, selectați prin platforma BrainMap a statului român?

Sau pentru că am cerut echipelor de control să renunțe la interpretările legislative favorabile industriei, interpretări care au contribuit la prejudicii de sute de milioane de lei, constatate de Curtea de Conturi? În timpul mandatului meu au început demersurile de recuperare a acestor prejudicii. Și aici există un detaliu deloc lipsit de importanță: vorbim despre o perioadă în care responsabilitățile de conducere și de coordonare a controlului erau exercitate de persoane care au revenit ulterior în structurile de decizie ale instituției. Cred că este legitim să solicităm explicații despre interpretările aplicate atunci, despre răspunderea instituțională și despre criteriile în baza cărora aceste experiențe au fost reevaluate, inclusiv la nivel politic.

Am deranjat pentru că am sesizat organele de urmărire penală în legătură cu manipulări ale bazei de taxare de către operatorii online? Sau pentru că pregătisem, împreună cu ADR, un sistem informatic care putea identifica asemenea practici și care ar fi redus dependența de verificări manuale și interpretări subiective?

Poate am deranjat pentru că am susținut în Parlament reducerea publicității la jocurile de noroc și pentru că aveam pregătit un nou proiect de lege care ar fi introdus reguli și mai stricte, mai multă transparență și mai multă ordine în industrie.

Și, nu în ultimul rând, poate cel mai mult am deranjat prin faptul că am refuzat să emit autorizații de funcționare cu încălcarea legii, așa cum unii și-ar fi dorit. Știu că această decizie a afectat interese economice importante, pentru că aplicarea strictă a legii a dus la o comprimare a pieței cu peste 70%.

Am spus inclusiv atunci că unele prevederi legislative erau injuste și trebuiau modificate. Am și încercat să le corectez, dar prin proceduri legale, nu prin artificii administrative sau interpretări făcute în beneficiul unor operatori. Faptul că o lege este imperfectă nu îi dă unui conducător de instituție dreptul să o încalce.

Așadar, dacă mă întrebați ale cui interese le-am deranjat, cred că răspunsul trebuie căutat tocmai în aceste măsuri. În cine avea de câștigat din lipsa digitalizării, din absența transparenței, dintr-un control vulnerabil la influențe, din interpretări legislative favorabile unor operatori sau din menținerea unor mecanisme care permiteau evitarea obligațiilor fiscale.

Nu spun că am rezolvat toate problemele ONJN. Dar am schimbat legislația, am luat decizii, am pus în aplicare măsuri și am lăsat proiecte concrete, unele pregătite pentru implementare imediată.

Iar întrebarea pe care aș adresa-o celor care au astăzi responsabilitatea conducerii instituției este foarte simplă: dacă aceste măsuri erau greșite, ar fi util să se explice public ce anume era greșit în ele. Iar dacă erau bune pentru instituție, pentru bugetul statului și pentru protecția jucătorilor, ce a împiedicat continuarea lor?

 De ce ați considerat că programul „Conștient și Liber” este atât de important? Ce ar fi schimbat concret pentru oamenii afectați de dependența de jocuri de noroc?

Pentru că dependența de jocuri de noroc nu înseamnă doar o pierdere financiară. Poate însemna o familie care se destramă, un copil care trăiește într-un mediu nesigur, o persoană care are nevoie de consiliere și nu știe unde să o găsească. Statul nu poate răspunde exclusiv prin controale sau printr-un mesaj afișat la intrarea într-o sală de jocuri.

Programul „Conștient și Liber” a avut un buget de aproximativ 5.000.000 Euro din cele aprox. 30.000.000 Euro pe care ONJN le are la dispoziție pentru finanțări nerambursabile ale proiectelor de responsabilitate socială. Am ales ca primul apel să fie limitat la această sumă pentru că, fiind prima încercare de acest fel, cu siguranță vor rezulta elemente care pot fi îmbunătățite în cadrul apelurilor viitoare. Totodată, am limitat sumele finanțate la 100.000 Euro pe proiect și am cerut conform Legii 350/2005 o cofinanțare de 10% din partea beneficiarilor sau partenerilor acestora, care nu pot fi beneficiari.

Proiectul a urmărit trei nevoi concrete: dezvoltarea infrastructurii de asistență (line destinată exclusiv autorităților publice), activități de prevenție și intervenție, respectiv studii și cercetări utile pentru politici publice mai bune (linii destinate autorităților publice sau ONG-urilor). Nu vorbim despre bani care urmau să fie oferiți oamenilor fără a respecta reguli, ci despre proiecte supuse unei competiții și unor obligații de implementare și raportare.

Nu susțin că primul apel este perfect sau că elimină singur dependența de jocuri de noroc. Susțin însă că era un pas pe care România avea nevoie să îl facă. Nu poți cere prevenție serioasă și, în același timp, să amâni la nesfârșit finanțarea ei.

Spuneți că ați făcut un lucru pe care ONJN nu îl făcuse până atunci la această scară. În prezent, au revenit la conducere oameni care au mai deținut funcții importante, inclusiv actualul președinte, fost director al structurii de control, și fostul președinte, în prezent director de cabinet. Ce le reproșați?

În primul rând, nu cred că un proiect public trebuie să fie proprietatea unui președinte. Au lucrat la acest program funcționari și specialiști cărora le recunosc contribuția. Mai mult, am primit un sprijin real din partea Ministerului de Finanțe care a verificat fiecare etapă din proiect. Dar există o diferență între intenții și rezultate administrative verificabile: în mandatul meu au fost aprobate metodologia și ghidul, publicate în Monitorul Oficial, încheiat acordul de colaborare cu UEFISCDI, lansat apelul, evaluate proiectele și publicate rezultatele finale.

La 21 august 2026, conducerea ONJN a fost preluată de o persoană care deținuse anterior responsabilități importante în structura de supraveghere și control. În echipa de conducere au revenit și persoane care au exercitat în trecut funcții la nivelul cel mai înalt al instituției. Nu contest dreptul nimănui de a ocupa o funcție și nu pot deduce intențiile cuiva din istoricul profesional.

Dar tocmai pentru că este vorba despre persoane care cunosc bine instituția, întrebarea rămâne legitimă: ce mecanism comparabil de sprijin pentru persoanele dependente a fost pus în funcțiune în perioadele în care au avut responsabilități de conducere? Și, mai ales, ce soluție concretă este propusă astăzi pentru programul ajuns la etapa selecției, din moment ce prin comunicările publice sunt exprimate rezerve față de acesta și, în mod evident, caută prin orice mijloc să anuleze procedura?

Cum ați încercat să împiedicați politizarea selecției proiectelor? De ce ați apelat la UEFISCDI și la evaluatori independenți?

Pentru că nu am vrut ca președintele ONJN să hotărască, după propria preferință, cine primește finanțare. Am încheiat acordul de colaborare cu UEFISCDI la 8 decembrie 2025 și am folosit o infrastructură publică de depunere și evaluare, cu experți independenți selectați de pe platforma Brainmap, punctaje și contestații. ONJN și-a păstrat atribuțiile administrative și de validare prevăzute în documentele programului, dar evaluarea tehnico-financiară nu a fost redusă la votul sau aprecierea personală a conducerii sau a personalului ONJN.

Au fost depuse 199 de cereri de finanțare; 180 au fost declarate eligibile după contestații. La 28 iulie 2026, rezultatele finale au indicat 46 de proiecte admise la finanțare integrală și 8 parțial bugetate. Alte 107 proiecte au figurat în categoria „buget epuizat”. Asta demonstrează interesul pentru program și faptul că a existat o competiție reală, nu că toate proiectele ar fi avut automat dreptul la finanțare.

Popular, amabil și totuși agresor. Bullyingul care le scapă adulților: „Grupul pare liniștit tocmai pentru că regulile sunt deja clare”

Eu am vrut o procedură în care rezultatele să poată fi urmărite și contestate. Cine afirmă că selecția a fost viciată trebuie să indice proiectul, criteriul și dovada. Dacă există o eroare, să fie corectată. Dar nu putem transforma existența unei evaluări sau posibilitatea contestării ei într-o vină.

Au existat suspiciuni privind legăturile unor organizații participante cu industria jocurilor de noroc, dar și întrebări legate de publicarea rezultatelor prin coduri. Cum răspundeți acestor suspiciuni și cum a fost asigurată transparența selecției?

Orice suspiciune trebuie examinată. Dar apropierea invocată în spațiul public nu este, în sine, proba unei încălcări a ghidului. Regulile de eligibilitate, parteneriat și cofinanțare au fost publicate, iar eventualele conflicte de interese sau incompatibilități trebuie analizate în raport cu acele reguli și cu situația fiecărui solicitant. Repet, noi am solicitat o cofinanțare de 10% din partea fiecărui beneficiar sau a partenerilor acestora, așa cum prevede legea. Faptul că cineva asigură cofinanțarea, acest lucru nu îl transformă în beneficiar. Totodată, proiectele au fost evaluate de către experți independenți, aceștia acordând punctajul pentru fiecare proiect.

Publicarea rezultatelor prin coduri și titluri a fost modalitatea folosită în procedură tocmai pentru a diminua accesul efectiv la proiecte de către personalul sau conducerea ONJN, experții evaluatori fiind cei care au făcut evaluarea.

Dacă există o încălcare, să fie arătată și remediată punctual. Dacă nu, instituția are obligația să nu compromită public încrederea în propria procedură prin simple suspiciuni.

Comunicatul noii conduceri din 2 octombrie susține că programul nu a avut o fundamentare bugetară corespunzătoare. Cum răspundeți acestei acuzații? Cine a avizat bugetul și ce documente demonstrează că finanțarea era asigurată?

Consider că, atunci când o instituție aflată în subordinea Ministerului Finanțelor pune public sub semnul întrebării fundamentarea bugetară a unui program, este esențial ca evaluarea să fie însoțită de întreaga corespondență instituțională și de prezentarea demersurilor făcute pentru finanțarea acestuia.

Gravitatea unei asemenea afirmații nu trebuie subestimată. Dacă actuala conducere susține că programul a fost lansat fără o fundamentare bugetară legală, atunci trebuie să explice ce anume contestă: solicitările oficiale formulate de ONJN, demersurile Ministerului Finanțelor sau prevederile bugetare aprobate de Parlament? Pentru că nu vorbim despre o decizie luată discreționar în mandatul meu, ci despre un proces instituțional documentat, în care au fost implicate autoritățile competente, inclusiv aprobarea prin Legea bugetului de stat.

Faptele sunt clare. ONJN a început încă din anul 2025 demersurile pentru asigurarea cadrului bugetar necesar programului „Conștient și Liber”. Bugetul aferent anului 2026 a fost aprobat prin Legea bugetului de stat, iar corespondența oficială cu Ministerul Finanțelor confirmă că finanțarea programului a fost analizată și pregătită. Mai mult, prin adresa din aprilie 2026, Ministerul Finanțelor a comunicat repartizarea sumei totale de 26.017.000 de lei: 6.100.000 de lei pentru titlul 51 – Transferuri între unități ale administrației publice, 19.317.000 de lei pentru titlul 55 – Alte transferuri și 600.000 de lei pentru titlul 20 – Bunuri și servicii.

A existat, într-adevăr, o problemă de operaționalizare a acestor finanțări prin introducerea titlurilor de cheltuieli corespunzătoare în structura bugetară. Tocmai pentru rezolvarea ei au fost purtate discuții cu Ministerul Finanțelor și a fost formulată o soluție legislativă. Cred că această distincție ar fi trebuit evidențiată mai clar în comunicarea publică: una este să existe o problemă tehnică și juridico-bugetară care trebuie remediată înainte de contractare și cu totul altceva este să se creeze impresia că programul a fost lansat fără nicio bază financiară.

Eu nu am ascuns această dificultate. Dimpotrivă, am făcut demersuri pentru rezolvarea ei, astfel încât proiectele selectate să poată fi finanțate. Cred că instituția ar trebui să prezinte public, alături de problemele identificate, și documentele, demersurile și soluțiile avute în vedere. Și, mai ales, ar fi important să explice ce măsuri concrete au fost luate pentru deblocarea unui program destinat oamenilor afectați de dependența de jocuri de noroc, ci nu să scoată un raport nelegal, al cărui rezultat devine tot mai previzibil, urmărind să anuleze o procedură corectă.

Dacă problema era de încadrare bugetară, nu de evaluare a proiectelor, ce ați făcut pentru a o rezolva? Și de ce nu a funcționat?

Am încercat să o rezolvăm instituțional, în dialog cu Ministerul Finanțelor, care ne-a oferit tot sprijinul pe parcursul acestei perioade. Astfel, a fost formulată o propunere, agreată cu Ministerul de Finanțe, într-un proiect de măsuri fiscal-bugetare, care ar fi permis introducerea unor titluri noi prin virări în limita bugetului aprobat. Practic sumele au fost aprobate prin legea bugetului de stat, însă pentru contractarea proiectelor, a fost nevoie de un cod de proiect. O tehnicalitate, neimputabilă ONJN, care putea fi foarte ușor îndepărtată.

Acesta este punctul politic asupra căruia insist. Dacă textul a fost susținut de Ministerul de Finanțe, dar a fost scos din proiect și ulterior nu a fost adoptat ca amendament de către Parlament, publicul are dreptul să știe cine a decis, pe ce fundament și ce alternativă a oferit. Nu afirm că am dovedit existența unei comenzi politice. Spun că traseul unei soluții oficiale trebuie lămurit, mai ales atunci când neadoptarea ei are consecințe asupra unor proiecte sociale.

Toate documentele ne arată că s-a căutat explicit o cale de a permite contractarea în condițiile legii. A prezenta astăzi situația ca și cum nimeni nu ar fi sesizat problema și nimeni nu ar fi încercat să o rezolve înseamnă să omiți exact partea cea mai relevantă din cronologie, iar asta arată că există un alt interes cu privire la acest program.

Noua conducere a constituit un grup de lucru, iar comunicatul lasă să se înțeleagă că ar putea exista nereguli juridice, bugetare și procedurale. Dacă raportul va identifica probleme, veți mai susține că programul trebuie continuat?

Bineînțeles că orice neregulă constatată și fundamentată trebuie analizată și corectată.

Cu toate acestea, am rezerve serioase în privința imparțialității grupului de lucru, atât timp cât acesta își desfășoară activitatea în afara structurii instituționale care are atribuții în domeniu și este alcătuit din persoane cu care am avut, în exercitarea mandatului, divergențe profesionale sau administrative semnificative. Vorbim despre persoane pentru care am refuzat să propun prelungirea mandatului, pe care le-am trimis în fața comisiei de disciplină sau cărora le-am reproșat neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Prin urmare, mă aștept ca raportul să fie unul negativ, invocând în aparență disfuncții, dar în realitate, având ca scop anularea procedurii.

Dincolo de aceste aspecte, aș invita pe oricine are îndoieli să analizeze cronologia proiectului, care este publică pe site-ul instituției. Va constata că fiecare etapă a avut o fundamentare juridică, procedurală și bugetară.

În primul rând, atunci când personalul ONJN a susținut că legislația nu permite implementarea programului, nu am forțat lucrurile și nu am căutat soluții la limita legii. Am solicitat oficial un punct de vedere Consiliului Legislativ. Răspunsul primit a confirmat posibilitatea realizării programului prin ordine ale președintelui ONJN, utilizând mecanismul de finanțare deja reglementat de Legea nr. 350/2005.

Pe această bază, am elaborat cele două ordine și le-am supus transparenței decizionale. Mai mult, am organizat o dezbatere publică deschisă, un Open Talk, la care a putut participa orice persoană interesată. Am preluat toate propunerile formulate de societatea civilă și le-am integrat în cele două ordine, pe care ulterior le-am publicat.

Am asigurat apoi prevederea sumelor necesare în legea bugetului de stat și am construit mecanismul de depunere și evaluare a proiectelor, utilizând infrastructura UEFISCDI. Pentru a elimina orice suspiciune de subiectivism, am apelat la experți evaluatori independenți, selectați prin platforma BrainMap, astfel încât decizia privind calitatea proiectelor să nu aparțină conducerii ONJN.

Pe tot parcursul procedurii am avut comunicări cu Ministerul Finanțelor, tocmai pentru a ne asigura că mecanismul de finanțare respectă cerințele bugetare și cele legale.

La momentul încheierii mandatului meu, procedura de selecție era finalizată, iar următoarea etapă era contractarea proiectelor, imediat după introducerea codului de proiect.

Așadar, nu vorbim despre un program improvizat, construit fără consultări sau fără fundamentare. Vorbim despre un demers care a pornit de la clarificarea cadrului legal, a trecut prin transparență decizională și consultarea societății civile, a avut fonduri prevăzute în buget, a utilizat mecanisme instituționale de evaluare independentă și a respectat normele legale, aspect confirmat și de Ministerul de Finanțe.

Șefii care au fiice ajung să angajeze mai multe femei. Ce au descoperit cercetătorii

Prin urmare, un astfel de raport, ar contrazice fiecare pas administrativ asumat de direcțiile de specialitate și de Ministerul de Finanțe. Nu în ultimul rând, având în vedere profilul meu academic și profesia pe care o am, nu mi-aș permite să urmăresc încălcarea legii. În schimb, chiar cei care scriu acest raport, au avut numeroase interpretări grave ale legii, contrazise prin adrese de către Consiliul Legislativ, respectiv de către Ministerul de Finanțe și chiar probleme serioase cu legea.

Eu cred că întrebarea esențială este alta: ne dorim să corectăm eventualele probleme pentru ca acest program să funcționeze sau căutăm motive pentru a bloca un mecanism care, pentru prima dată, a scos finanțarea proiectelor de joc responsabil din zona deciziei discreționare și a transferat evaluarea către experți independenți?

 Există ceva ce considerați că ați greșit în pregătirea sau implementarea programului „Conștient și Liber”? Ce responsabilitate vă asumați personal pentru situația în care se află acum?

Este primul program de acest fel și, desigur, există lucruri care pot și trebuie îmbunătățite. Nu am pretins niciodată că am construit un mecanism perfect de la prima încercare. Îmi asum deciziile luate în pregătirea și lansarea programului, inclusiv acele aspecte pe care experiența primului apel ne-a arătat că trebuie să le ajustăm.

De altfel, tocmai din acest motiv aveam deja pregătit al doilea apel de finanțare, care urma să corecteze una dintre limitele identificate în primul apel: existența a doar trei linii de finanțare.

În apelul al doilea intenționam să introducem linii de finanțare distincte pentru cultură, tehnologie, sport, tratarea adicțiilor, intervenție, educație și publicitate, astfel încât proiectele să concureze între ele în cadrul unor domenii comparabile.

Ce nu am anticipat suficient, nici noi și, din discuțiile purtate, nici reprezentanții societății civile, a fost numărul mare de proiecte foarte bune care aveau să concureze pentru același buget. Astfel, unele proiecte valoroase au rămas fără finanțare nu pentru că nu ar fi meritat-o, ci pentru că au concurat cu alte proiecte la fel de bune sau chiar mai bine evaluate, concentrate în domenii similare.

Aceasta este o lecție pe care mi-o asum. Obiectivul unui asemenea program nu trebuie să fie doar finanțarea proiectelor cu cele mai mari punctaje, ci și asigurarea unei acoperiri cât mai largi a domeniilor de prevenție, educație, intervenție și tratament. Aceasta ar fi fost principala modificare în apelul al doilea.

În același timp, tocmai pentru că era primul program de acest tip, am considerat necesară o abordare prudentă în gestionarea fondurilor publice.

Am stabilit un plafon total de 5 milioane de euro și o finanțare maximă de 100.000 de euro pentru fiecare proiect. Am introdus obligația beneficiarilor de a asigura o cofinanțare de 10% și am prevăzut acordarea banilor în două tranșe: o primă tranșă, de valoare redusă, la semnarea contractului, și tranșa finală după încheierea proiectului, în urma verificării cheltuielilor prin audit.

Cheltuielile care nu respectă condițiile de finanțare sunt declarate neeligibile și nu pot fi decontate, cu consecințele contractuale corespunzătoare pentru beneficiar.

Am gândit aceste mecanisme tocmai pentru a limita riscurile, pentru a proteja banii publici și pentru a ne asigura că finanțările sunt utilizate în scopul pentru care au fost acordate.

Așadar, îmi asum ceea ce putea fi proiectat mai bine și ceea ce experiența primului apel ne-a arătat că trebuie corectat. Dar cred că trebuie făcută o distincție între imperfecțiunile firești ale unui program aflat la prima ediție și eventualele nereguli în implementarea lui. Primele trebuie corectate prin îmbunătățirea procedurilor, iar cele din urmă trebuie analizate și demonstrate pe baza faptelor.

Responsabilitatea mea a fost să construiesc și să lansez un mecanism care nu exista, cu reguli de transparență, evaluare independentă și protejare a fondurilor publice. Nu fug de această responsabilitate. Dimpotrivă, consider că un program nou trebuie evaluat, îmbunătățit și continuat, nu abandonat doar pentru că prima sa ediție a evidențiat și lucruri care puteau fi făcute mai bine.

 Ce le cereți acum actualului președinte ONJN, Ministerului Finanțelor și Guvernului? Care este miza dincolo de această dispută și ce consecințe are, in viziunea dumneavoastră, blocarea programului pentru persoanele afectate de dependența de jocuri de noroc?

Pe cei din Minister îi rog să susțină proiectul cu aceeași convingere cu care au făcut-o și până acum. Celor din ONJN le cer să nu transforme oamenii afectați de dependența de jocuri de noroc în victime colaterale ale schimbărilor de conducere. Nu mai sunt președintele ONJN, dar am o responsabilitate publică să explic ce s-a făcut și de ce consider că munca instituției nu trebuie abandonată.

La 28 iulie erau publicate rezultatele selecției: 54 de proiecte propuse pentru finanțare integrală sau parțială. În septembrie, serviciul joc responsabil al ONJN arăta că niciun contract de finanțare nu fusese încheiat și prezenta variante de continuare a proiectului, așa cum fusese agreat cu Ministerul de Finanțe. Acestea sunt faptele esențiale. Nicio familie nu primește ajutor doar pentru că s-a publicat un clasament. Ajutorul începe atunci când proiectele pot fi contractate și implementate.

Nu cer ca cineva să continue programul doar pentru că a fost lansat în mandatul meu. Cer ca el să fie judecat corect și ca nevoia socială care l-a generat să nu dispară odată cu numirea unui nou președinte. În final, nu contează cine își atribuie meritul. Contează când vor putea oamenii să primească sprijinul de care au nevoie.

Top articole

Partenerii noștri