Sase candidati la presedintia Serbiei
Sase candidati s-au inscris in cursa pentru alegerile prezidentiale din Serbia, prevazute pentru 16 noiembrie, a anuntat, vineri, Comisia Electorala de la Belgrad, la inchiderea listei candidatilor.
Sase candidati s-au inscris in cursa pentru alegerile prezidentiale din Serbia, prevazute pentru 16 noiembrie, a anuntat, vineri, Comisia Electorala de la Belgrad, la inchiderea listei candidatilor. Principalii candidati sunt actualul presedinte al Parlamentului statului Serbia-Muntenegru, Dragoljub Micunovic, 73 de ani, candidatul coalitiei guvernamentale DOS (Opozitia Democrata Sarba) si reprezentantul opozitiei ultranationaliste, Tomislav Nikolic, 49 de ani, mana dreapta a liderului de extrema dreapta Vojislav Seselj, incarcerat din februarie la Haga, unde asteapta sa fie judecat pentru crime de razboi. Este pentru a treia oara in mai putin de un an cand Serbia incearca sa-si aleaga un presedinte, scrutinurile prezidentiale din septembrie, apoi din decembrie 2002 fiind invalidate din cauza participarii reduse a electoratului, de sub 50% plus unu. Serbia este fara presedinte din ianuarie 2003, presedintia republicii fiind asigurata de seful Parlamentului sarb, Natasa Micic.





















































