Sărata Monteoru trăieşte din gloria trecutului

0
0

Odată înfloritoare şi cu oameni bogaţi, astăzi mare parte din staţiunea balneară din judeţul Buzău este lăsată în paragină Tu, dacă ai avea casa într-o staţiune turistică, ai

Odată înfloritoare şi cu oameni bogaţi, astăzi mare parte din staţiunea balneară din judeţul Buzău este lăsată în paragină

Tu, dacă ai avea casa într-o staţiune turistică, ai paşte gâştele prin curte, iar pensia de la stat ai cheltui-o la crâşmă? Nu cred. Directorul complexului balnear din Sărata Monteoru spune că localnicii de aici nu conştientizează că locuiesc într-o staţiune. Turism?

Nu, nu fac ei turism. Veneticii, da. Au venit bucureşteni, oameni politici, funcţionari ai statului care şi-au tras nişte viloaie de vacanţă de cazi pe spate şi, eventual, câte o pensiune turistică să mai facă un ban cinstit. Localnicii au avut serviciu la Buzău sau la celebra mină de petrol din Monteoru, iar astăzi, pensionarii aşteaptă poştaşul, iar tinerii s-au tirat în Spania.

1 iulie 1895: la palatul familiei Monteoru din localitatea buzoiană Sărata este sărbătoare mare. Caleşti pline cu invitaţi de vază, boieri îmbrăcaţi în porfire, valeţi, jobene şi rochii sclipitoare. Parcul înverzit din jurul palatului este luminat de felinare, se servesc băuturi scumpe, iar boierul Monteoru râde probabil fericit văzându-şi visul împlinit.

Cu ajutorul balneologului francez Guyenot, stăpânul acestor locuri, Gogu Monteoru, a reuşit să inaugureze cea mai modernă staţiune balneară din Europa. Verile care au urmat au adus la Sărata zeci de mii de turişti din întreaga Europă.

112 ani mai târziu: munca lui Monteoru a fost răsplătită. Astăzi, staţiunea îi poartă numele - Sărata Monteoru. În locul caleştilor, a parcului luminat de felinare sau a cazinoului... se împletesc ruine, buruieni, sticle de plastic, pensiuni viu colorate şi hoteluri gri şi triste.

Boierii îmbrăcaţi în porfire cu fir de aur şi doamnele cu evantai şi mănuşi până la cot au fost înlocuite cu băbuţe aplecate de spate, bătrânei reumatici şi galbeni la faţă care îşi târâie picioarele de la hotelul unde se tratează până la sala de mese aflată la 100 de metri mai departe.

Este ora prânzului. Zeci de câini vagabonzi scotocesc staţiunea dintr-un capăt în altul, ocolind raza de acţiune a aparatelor cu ultrasunete montate în grădina Hotelului Ceres.

Pensionarii şi turiştii de weekend, singurii vizitatori la Monteoru

Vremea nu tocmai călduroasă şi începutul de septembrie au fugărit turiştii pe care îi vezi de obicei pe străzile staţiunii. Sărata nu mai are cazinou, nu mai are străzi curate, nici turişti de vază.

Sâmbăta şi duminica nu ai loc să arunci un ac la ştrandul cu apă sărată, iar pădurile din jurul staţiunii fumegă de grătarele cu mititei ale buzoienilor care au ieşit la iarbă verde. Numărul celor care vizitau staţiunea la începutul anilor 1900 nu este foarte diferit de cel care o vizitează astăzi. Cel puţin aşa susţin edilii locali, pe care i-am întâlnit în exerciţiul funcţiunii, prin centru.

"Acum mergem să vedem nişte locaţii, pentru nişte lucrări... să vedem ce facem...", spune Ion Fătu, primarul comunei Merei. Acesta este însoţit de încă trei consilieri, un localnic născut şi crescut în Sărata, un altul stabilit aici în 1983 şi o doamnă care nu se arăta deloc curioasă de prezenţa noastră în comună.

"Staţiunea are potenţial, există proiecte, vom extinde, vom acapara...". Nu am mai avut chef să aud aceeaşi placă pe care o folosesc toţi edilii locali şi l-am scutit pe domnul primar de alte întrebări, mai ales că era prins cu treabă. "Pe mine nu prea mă găsiţi în primărie. Aici, pe teren îmi desfăşor activitatea", conchide primarul, cu care stabilesc să mă văd mai târziu.

Majoritatea localnicilor din Monteoru sunt foşti petrolişti, femei de serviciu la pensiunile din localitate sau gazde pentru turiştii care nu vor la hotel. Din punct de vedere administrativ, Sărata Monteoru aparţine de comuna Merei.

Cu un număr de locuitori care arareori a depăşit 1.000, localitatea nu a putut fi declarată comună, cu administraţie proprie. S-a încercat, într-un timp, subordonarea din punct de vedere administrativ a localităţii direct municipalităţii Buzău, însă la referendum localnicii au zis pas.

60 de lei camera de cazare, profit de 1.000 de euro pe lună

Din ce trăiesc oamenii din Monteoru? Agricultură nu, creşterea animalelor nu, turism, foarte rar. Prea puţini sunt cei care după ce au ieşit la pensie de la mina de petrol din localitate sau de la alte fabrici din Buzău să îşi fi deschis o pensiune.

Marcela Marin, "filosoafa" Săratei şi cea care a reuşit să scrie trei cărţi despre istoria acestei staţiuni, spune că un singur localnic, hai maximum doi trăiesc din turism. "Populaţia este îmbătrânită, tinerii au plecat în Spania sau Italia, iar cei care au rămas se mulţumesc să trăiască din pensia pe care o iau de la stat", spune Marcela.

Familia Marin are o pensiune cu trei camere, unde noaptea de cazare costă 60 de lei. În sezon, camerele sunt ocupate aproape toată săptămâna, însă din septembrie, la Sărata mai vin doar pensionarii care şi-au luat bilete de tratament.

La ora actuală, în Monteoru sunt peste 15 pensiuni turistice, câteva hoteluri, un ştrand şi o tabără şcolară. Hotelul cu cel mai înalt grad de ocupare este Ceres, unitate care aparţine statului. Aici vin la tratament cei care îşi procură bilete prin Casa Naţională de Pensii, bilete pentru care plătesc 50% din pensie.

O bătrânică din Moldova, după accent, vrea să ştie de la ce televiziune suntem. "Vin de ani de zile aici şi plătesc numa' un milion pentru 18 zile de băi", spune femeia. "Înainte mă dureau toate oasele, da' de când vin la Sărata mă simt mai bine".

Holurile Hotelului Ceres arată întocmai cu cele ale unei policlinici. Asta din cauză că zecile de pensionari stau aşezaţi pe canapele şi scaune, la rând, la uşa cabinetului unde trebuie să îşi facă procedura zilnică.

În rest, nu ai ce spune. Aparatura folosită de medici este de ultimă generaţie, saloanele, camerele şi grădina hotelului sunt foarte curate, la fel şi sala de mese. Şi totuşi, nu ne-am propus să vizităm hoteluri, ci gospodării ale localnicilor din Sărata.

În curtea celui mai cunoscut balneolog pasc caprele

Ne-am dat cu nămol pe mâini, am pus pe limbă apa extrem de sărată a unui izvor şi, după ce i-am urmat sfaturile Marcelei şi am folosit argila cenuşie pe post de cremă de mâini, am vrut să mai vedem o gospodărie. "Vă duc la un localnic get-beget, o doamnă a cărei fiică e plecată în Spania", spune femeia.

O casă frumoasă, cochetă, însă cu pitici de grădină aduşi din Spania şi nelipsitul grătar zidit, poziţionat undeva în partea dreaptă a curţii. Din păcate, proprietarii nu erau acasă şi nu am avut cu cine discuta.

Din greşeală, am nimerit lângă o căsuţă unde păşteau Ghiocica, sora ei, care cred că nu avea nume, şi Dan. Adică două capre şi un ied. Cel care le păştea ne-a spus că vila este a celui mai renumit balneolog pe care l-a avut vreodată Monteoru, dr. Suzana Pap, care momentan este plecată, fireşte, în Spania. "Nu a avut staţiunea şi nici nu o să mai abă, cred, doctor ca Suzana Pap, puteţi întreba pe oricine", spune cu patos omul cu caprele.

Am urcat pe un deal de unde se poate fotografia întreaga staţiune şi ne-am luat la revedere de la ghidul nostru. Concluzia pe care am tras-o noi este că localnicii din acest sat-staţiune-comună-oraş, pentru că are câte puţin din fiecare aceste forme administrative, sunt puţini, îmbătrâniţi şi fără prea multe perspective de viitor.

Izvoarele de apă sărată te vindecă de toate bolile

Cea mai în măsură să ne povestească despre Sărata Monteoru a rămas Marcela Marin, autoarea cărţilor care vorbesc despre istoria staţiunii. Are privirea vioaie şi, cu toate că are peste 70 de ani, Marcela pare că se simte ca la a doua tinereţe. Face turism, scrie versuri despre izvoarele Săratei, cunoaşte câteva date economice, istorice şi geografice despre Monteoru, ba, mai mult, ştie şi geologie.

Cu un secol în urmă, aici erau captate 15 izvoare cu ape minerale, ape analizate la Viena, unde s-a stabilit că fac minuni într-o mulţime de boli. Izvor pentru ochi, pentru stomac, pentru reumatism, pentru ten, şi lista ar putea continua.

Clădirile vechi ale staţiunii, proiectate de arhitectul german Eduard Honzik, le putem admira în fotografii de epocă. Am ieşit prin spatele curţii pentru a ajunge în poiana unde izvorăsc din fostul fund de mare ape sărate, sulfuroase, feruginoase şi foarte bogate în iod. Mă aşteptam să găsesc amenajări moderne, plăcuţe cu indicaţii terapeutice, oricum ceva amenajat. Nu, nu era nimic care să îmi spună că acele băltoace sunt ape vindecătoare.

Dacă nu ar fi fost sticlele de plastic tăiate de la jumătate şi ligheanele sparte în care era adunat nămolul, semn că pe acolo au trecut oameni, tot ar fi fost interesant, pentru că peisajul era... natural-sălbatic. Marcela este ghidul nostru şi ne arată baia bărbaţilor, a femeilor şi pietrele încrustate cu scoici, care pot avea o vechime de câteva milioane de ani.

Staţiunea fondată de boierul Monteoru - în cifre

-Gura satului spune că Monteoru S.A., care cuprinde 80% din staţiune, incluzând ştrandul şi câteva sute de locuri de cazare, ar aparţine familei Văcăroiu, care a investit în refacerea staţiunii. Practic, staţiunea este împărţită în două: complexul balnear Ceres, care aparţine de Casa de Pensii, şi Monteoru S.A, societate privată.

-Staţiunea are sub 1.000 de locuitori, aproximativ 20 de pensiuni de diferite categorii, unele fiind adevărate hoteluri cu peste 20 de locuri de cazare. O noapte de cazare în Sărata costă între 50 şi 120 de lei, în funcţie de facilităţi, însă complexul balnear rămâne cel care aduce cei mai mulţi turişti, prin Casa Naţională de Pensii.

-O pensiune cu cinci camere poate avea un profit de 2.000 de euro lunar, însă gradul de ocupare este maxim doar în lunile iulie şi august.

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite