Şapte persoane sub acuzare în cazul incendiilor din Grecia
Şapte persoane au fost inculpate de sâmbătă şi până luni pentru vina de a fi provocat incendii în diferite regiuni ale ţării, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciilor de
Şapte persoane au fost inculpate de sâmbătă şi până luni pentru vina de a fi provocat incendii în diferite regiuni ale ţării, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciilor de pompieri greceşti, relatează France Presse.
Circa zece persoane au fost arestate de vineri, când s-au declanşat mai multe incendii în Peninsula Peloponez, care s-au extins apoi în numeroase regiuni. Alte 26 de persoane au fost puse sub acuzare de la începutul lunii iunie pentru implicarea în diferite incendii, a precizat purtătorul de cuvânt Yannis Stamoulis.
Din totalul de 33 de inculpări efectuate de la începutul lui iunie, 15 sunt cazuri de punere sub acuzare pentru incendiere cu premeditare şi 18 de inculpare pentru neglijenţă, a adăugat sursa citată.
În apropierea alegerilor legislative, în Grecia, unde au fost instituite sâmbătă starea de urgenţă şi o perioadă de trei zile de doliu naţional, s-a declanşat o veritabilă polemică în privinţa presupusei origini criminale a incendiilor şi a reacţiei autorităţilor în aceste zile.
Evocând teza incendiilor criminale, primul ministru Costas Caramanlis a dat asigurări, sâmbătă, că 'guvernul va face tot ce îi stă în putere pentru a-i descoperi pe vinovaţi şi a-i pedepsi'. De asemenea, el a promis că toate zonele distruse de flăcări vor fi reîmpădurite.




















































