Salba de castele de pe Valea Loirei

Regiunea "celor o mie de castele" de pe Valea Loirei, cunoscuta si sub numele de "Gradina Frantei", a fost locatia resedintelor preferate ale regilor in perioada Renasterii. Aici se afla, de fapt,

Regiunea "celor o mie de castele" de pe Valea Loirei, cunoscuta si sub numele de "Gradina Frantei", a fost locatia resedintelor preferate ale regilor in perioada Renasterii. Aici se afla, de fapt, chiar leaganul Renasterii franceze, caci capetele incoronate ale vremii s-au inconjurat, in decorul feeric al locurilor, de cei mai luminati artisti si arhitecti. Vizitatorul nu va gasi insa numai somptuoasele palate renascentiste, ci si cetati, turnuri medievale, conace, fortarete, castele ca din povesti, aparute brusc dupa un cot al drumului, ferme fortificate, biserici si manastiri, catedrale si citadele. Aflandu-se in calea a numeroase batalii, unele dintre satele din regiune au fost fortificate inca din secolul V i.e.n. Secolul XII a vazut aparand aici primele fortificatii din piatra. Odata cu trecerea anilor, castelelor construite in Evul Mediu timpuriu li s-au adaugat elemente suplimentare, in functie de evolutia tehnicii militare: poduri mobile care le izolau in caz de pericol, turnuri inalte, crenelate, pentru veghe si pentru a adaposti arcasii. Edificiile solide, sumbre, cu rol strict defensiv au inceput sa fie infrumusetate insa in secolul XIII, cu ferestre largi si incaperi spatioase. Sofisticarea constructiilor a crescut apoi, odata ce perfectionarea artileriei a facut ca fortaretele de pana atunci sa fie ineficiente in fata tunurilor. Prin urmare, castelele s-au transformat treptat in "statiuni" pentru elita vremii si pentru Curtea regala. in aceeasi perioada, le-au fost adaugate parcuri vaste si elegante "a la francaise". in mod absolut unic, astfel, Valea Loirei prezinta vizitatorului filmul istoriei a carei martora a fost: in aceeasi zona se pot vedea castele datand din epoci succesive, iar de cele mai multe ori chiar unul si acelasi castel pastreaza semnele trecerii timpului, sub forma elementelor arhitecturale mai vechi sau mai noi. Ele au supravietuit chiar si tavalugului Revolutiei Franceze, in timpul careia multe au fost jefuite, deteriorate, transformate in baraci militare, inchisori sau chiar ferme. Cele mai cunoscute dintre castele sunt Chambord, Blois, Chenonceau, Amboise si Azay-le-Rideau. Chambord este, fara indoiala, cel mai impunator. Ridicat de regele Francois I in inima padurii, singura sa destinatie a fost de a servi ca o enorma si luxoasa resedinta de vanatoare, sportul preferat al nobililor din acea vreme. Arhitectul care l-a conceput pare a fi fost chiar Leonardo da Vinci, iar turnurile sale semete sunt cu atat mai impresionante cu cat rasar pe neasteptate dintr-o poiana, printre varfurile copacilor. Desi, de la distanta, pare a fi de o simetrie perfecta, odata ce te apropii, complexitatea baroca a constructiei iti da impresia unui labirint. Blois ilustreaza perfect amestecul de epoci si stiluri. in prezent, el adaposteste si un muzeu, care gazduieste multe colectii si expozitii diferite. Chenonceau este, spre deosebire de celelalte castele masive si oarecum infricosatoare, o mica bijuterie. Construit ca un pod peste raul Cher, el uneste cele doua maluri si se sprijina pe piloni subacvatici. Cochet si mai putin "razboinic", si-a castigat supranumele de "Castelul Doamnei" pentru ca a fost obiectul geloziei intre doua puternice rivale: Caterina de Medici si Diana de Poitiers. Prima era sotia lui Henric II, iar a doua, amanta acestuia. Localitatea Amboise nu adaposteste doar castelul cu acelasi nume. Tot acolo se poate vedea, de pilda, casa unde si-a petrecut Leonardo da Vinci ultima parte a vietii si care inca gazduieste unele dintre inventiile sale. Chiar daca a pierdut multe dintre cladirile sale originale, castelul ramane si el impunator, iar locatia sa, deosebita. El se afla, practic, in mijlocul satului, in varful unui deal pe care se urca prin padure. Mai simplu si mai mic decat Chenonceau, Azay-le-Rideau este si el construit pe apa, in stilul "vapor de piatra", iar multi il considera un simbol de perfectiune arhitecturala.