Românii nu știu să acorde primul ajutor. „Țările nordice au raportat gradul de pregătire de 100%”
0Acordarea primului-ajutor rămâne în România la „și altele”, o lege așteptându-și de ani buni rândul prin sertare. În tot acest timp se întâmplă tragedii lângă noi pentru că nu știm să acționăm în situații de urgență. În ce punct suntem și cum ar putea să se schimbe lucrurile - am căutat răspunsuri în discuția cu Adrian Armășel, manager Prim-Ajutor în cadrul Crucii Roșii Române (cel mai mare furnizor de cursuri și intervenții în acest domeniu din România).
După fiecare tragedie care ajunge subiect de presă ne punem întrebarea dacă nu cumva lucrurile ar fi putut să stea altfel. Dacă nu cumva victima unui atac de cord, accident vascular cerebral, înec sau aflată în altă situație de urgență putea fi salvată dacă persoanele din apropiere ar fi știut ce să facă până la sosirea echipajelor specializate. Și atunci semnalele de alarmă pe care specialiștii le trag periodic au, dintr-odată, altă însemnătate.
Despre nivelul extrem de scăzut de instruire pe care îl au românii în acordarea primului ajutor Crucea Roșie vorbea cu fix două luni în urmă, de Ziua Mondială a Primului Ajutor (14 septembrie).
„Nu există date statistice oficiale. Din păcate. Poate doar așa, scris negru pe alb, s-ar conștientiza acest fenomen îngrijorăror. Dar situația este alarmantă: românii nu știu să intervină. Iar cei care o fac nu dețin cunoștințele corecte. Spre exemplu, dacă suferim o arsură, mulți dintre noi încă aplicăm albuș de ou pe zona afectată, iar dacă ni se îneacă bebelușul lângă noi, îl scuturăm, cu capul în jos. În astfel de situații putem face mai mult rău decât bine”, atrăgea atenția Adrian Armășelu, manager Prim-Ajutor în cadrul Crucii Roșii Române.
„Noi tot insistăm ca aceste cunoștințe să fie deprinse începând din școală”
Cu Adrian Armășelu am stat de vorbă pentru a înțelege pe câte fronturi avem de dus bătălia aceasta și cu ce ar fi mai potrivit să începem. „Pe toate fronturile, dacă se poate”, spune interlocutorul nostru, pentru că obiectivul deprinderii acestor abilități este salvarea de vieți, mai ales salvarea vieții celor apropiați nouă.
„Noi tot insistăm ca aceste cunoștințe să fie deprinse începând din școală, lucru care se întâmplă în foarte multe țări europene și nu numai. Copiii știu cum să acționeze, se discută spețe, ce au de făcut în diferite situații. De exemplu, când rămân cu bunicii sau cu o persoană din familie care dintr-un motiv sau altul își pierde conștiența: cum alertează, ce trebuie făcut. Este foarte important. Dar nu se fac (n. red. – în România) lucrurile acestea, sau dacă se fac, se fac ici-colea, un număr mic. Noi tot insistăm să se promulge o lege a primului ajutor, ceea ce nu se întâmplă de foarte mult timp. Legea ar stabili cine, ce, cum și unde se face și cine trebuie să facă”, explică Adrian Armășel.
Ce se întâmplă în România, pentru că nu sunt legi care să stabilească altfel, este că aceste cursuri de prim-ajutor le poate face oricine. O lege a securității și sănătății în muncă prevede doar obligația ca la locurile de muncă să existe, la 10 muncitori pe schimb, o persoană pregătită să acorde primul ajutor, iar cei mai mulți angajatori, cel puțin în scripte, se achită de această obligație, nemaicontând cine sunt cei care furnizează astfel de cursuri.
„Acum, neexistând o lege, le poate face oricine. Nu există o acreditare în cursul de prim ajutor, decât cele europene. Asta este o mare-mare problemă. Dar având o lege poți lucra pe norme metodologice, poți face parteneriate cu Ministerul Educației să se introducă în școli noțiuni de prim ajutor, cursuri de prim-ajutor și așa mai departe”, spune Armășel.
Cum nu există încă o lege a primului-ajutor, în continuare doar dezbatem după fiecare tragedie. Sunt situații, unele ajung să fie făcute publice, altele nu, în care își pierd viața copii. Accidentul se poate întâmpla și la școală, dar și acasă, lângă părinți. Din păcate, deseori se dovedește că nici personalul școlii și nici părinții nu știu să acționeze potrivit și până la sosirea salvatorilor se pierd exact acele minute care fac diferența între viață și moarte.
„Cursul de prim-ajutor îl faci pentru a-i ține în siguranță pe cei apropiați, se presupune că cel mai mult timp îl petreci în familie. Ce se întâmplă dacă în familie unei persoane dragi i e întâmplă ceva și tu nu știi ce ai de făcut. Este foarte trist să auzi că părinții au pierdut copilul pentru că n-au știut ce să facă”, punctează Armășel.
Tinerii sunt interesați, sistemul nu e pregătit
Nici în școala românească nu există o disciplină în cadrul căreia elevii să fie învățați noțiuni salvatoare de vieți, ce se face fiind rodul colaborării ocazionale între școală și diversele organizații. Și reprezentanții Crucii Roșii Române sunt chemați, la fel, atunci când în orarul extrem de încărcat al elevilor apare o „fereastră”. Adesea se întâmplă în „Școala Altfel” sau când dascăli inimoși realizează importanța și găsesc timp pentru asta. Dar se întâmplă sistematic , așa cum lucrurile se derulează în alte țări.
Astfel de noțiuni ar putea fi predate fie în cadrul unei discipline opționale, fie chiar să reprezinte o disciplină care să figureze în programa școlară, spune Armășel.
Un curs de prim-ajutor are, la Crucea Roșie, durata de 12 ore, or aproape niciodată în școală nu se găsește atât de mult timp care să poată fi „răpit” altor discipline din orar. Din acest motiv astfel de cursuri se fac astăzi doar cu voluntarii care îl parcurg în timpul liber, iar când sunt invitați, reprezentanții Crucii Roșii Române fac în școli demostrații.
Aceste cursuri nu se pot desfășura online, cel puțin Crucea Roșie Română nu procedează astfel, indiferent cine sunt cursanții, și este lesne de înțeles și de ce.
„Noi nu facem niciodată cursuri de prim-ajutor online, pentru că informația o poți lua, dar dacă nu pui mâna pe manechin, nu faci practică, nu faci un bandaj, nu exersezi... Vezi pe Youtube, da, dar nu e același lucru. Plus de asta, avem la final un exercițiu în care participanții se împart în victime și salvatori, folosim machiaj și văd cam cum este să intervii în cazul unui accident cu victime multiple, de exemplu”, spune Armășel.
Copiii sunt mult mai interesați de astfel de noțiuni decât adulții. Acolo unde există și disponibilitate din partea profesorilor, se ajunge la învățarea unor noțiuni complexe și copiii ajung să concureze pentru a-și demonstra cunoștințele. Se întâmplă în cadrul concursului național „Sanitarii pricepuți”. Nu se desfășoară la scară largă pentru că se găsesc tot mai greu profesori interesați, explică Armășel.
„Interes este, problema este că din ce în ce mai puțini profesori - profesori de Biologie de obicei, ei îi pregătesc pe tineri după materialele pe care noi le furnizăm pentru a se pregăti pentru concurs - din ce în ce mai puțini profesori își acordă timp să trăinuiască acești copii, acești tineri. Este opțional. (...) Nivelul este ridicat, copiii sunt extraordinar de receptivi. Foarte mulți dintre ei, din voluntarii vechi, și foarte mulți dintre cei care participă, acced la o carieră în Medicină. Pentru că devin pasionați de lucrul acesta, le place. Ce e mai frumos decât să salvezi vieți?”, spune Adrian Armășel.
Necesitatea acestor cursuri de prim-ajutor o realizează și adulții. „Întotdeauna, după cursurile de prim-ajutor, marea majoritate a participanților care au copii spun: domnule, de ce nu faceți aceste lucruri în școli? Ei, uite că facem în școli, dar la solicitare, nu mă duc eu la școală - știți, am venit să fac asta. Dar îi înțeleg și pe dascăli”, mai spune Armășel.
Parcurgerea unui curs de prim ajutor nu presupune că noțiunile dobândite vor fi acolo pentru toată viața. Este nevoie să fie împrospătate periodic, iar reprezentantul Crucii Roșii spune că pentru cursul de 12 ore acest „refresh” se face la doi ani, în timp ce pentru cursul de opt ore (există și un astfel de curs) se revine anual cu repetarea noțiunilor.
Devreme pentru deprinderea anumitor noțiuni nu este nici măcar la grădiniță, chiar dacă la acea vârstă copiii nu pot fi învățați să execute manevre de prim ajutor. În alte state, copiii de vârste atât de mici sunt învățați să facă diverse lucruri legate de prim-ajutor. „Cum anunță adulții, cum anunță cadrele medicale. Și-a pierdut conștiența baby-sitter-ul, sau bunica, persoana care are grijă de el, ce trebuie făcut. Aceste măsuri sunt de prim ajutor, pentru că poate fi învățat copilul să sune la 112, să explice care e situația. Și făcând asta, se reduce timpul de acțiune al salvatorilor”, explică Adrian Armășel.
„Suntem între 5% și 8%. Nu s-a făcut nicio statistică, este o estimare”
Pregătirea se continuă, în cazul copiilor și tinerilor, și la școală, cu programe dedicate. Sunt țări care au raportat un grad de pregătire în acordarea de prim ajutor de 100% în rândul cetățenilor.
„Țările nordice - Suedia, Norvegia, Danemarca - au raportat, ne uitam și noi cu stupoare, gradul de pregătire de 100%. V-ați mira, Germania vreo 36%. Dar țările nordice, 100%, pentru că au asta încă din școală, s-a văzut, și foarte clar, în stopul acela la Campionatul European, când căpitanul echipei a acționat ca la carte - evaluare, a văzut că nu-i bate inima, s-a apucat de compresii -, față de situații când nu s-a făcut lucrul acesta”, mai spune Adrian Armășel.
Pentru România nici măcar nu există astfel de statistici. „Suntem între 5% și 8%, în jur de, nu s-a făcut nicio statistică, este o estimare”, mai spune Armășel. Vorbim de persoane care au parcurs un curs de prim-ajutor și care știu ce înseamnă compresii toracice, ventilație, obstrucție etc..
Deși un astfel de curs nu costă deosebit de mult, pentru români încă nu a devenit o prioritate.
Când vine vorba de interesul angajatorilor pentru a-și pregăti angajații în acordarea primului ajutor se observă, mai spune Adrian Armășel, că foarte multe dintre companiile cu legături în Europa știu care este importanța lor și organizează pentru angajați astfel de cursuri.
Se încarcă comentariile...
