România spitalul de urgenţă

mai docilă, ia medicamentele la timp şi ascultă mai bine de sfatul medicului,De 15 ani, ca şi într-un spital de urgenţă, în România se acţionează în funcţie de crize. Se aşteaptă să

mai docilă, ia medicamentele la timp şi ascultă mai bine de sfatul medicului,
De 15 ani, ca şi într-un spital de urgenţă, în România se acţionează în funcţie de crize. Se aşteaptă să moară copii de pojar pentru a se face deparazitare generală şi vaccinări. Nici vorbă de strategii de sănătate publică, acestea nu se fac în spitale. Se acţionează doar când se aude Salvarea. Se dărâmă munţii peste şosele şi atunci ministrul de resort apare la faţa locului pentru a dinamita stânca. Vin apele peste sate şi primul-ministru apare doar după două săptămâni.
Uneori intrăm în carantină. Nu avem voie să călătorim în străinătate decât cu vize, sau, dacă am scăpat de vize, doar cu bani număraţi de vameş şi cu bilet de întoarcere în buzunar. Avem gripe aviare şi nu numai. Nu am mai văzut de mult un şef de stat serios venind la noi în vizită, iar când mergem noi, uneori facem conferinţe de presă singuri. Noroc cu francofonia ce ne-a adus musafiri programaţi acum trei ani.
În spital sunt bolnavi mulţi, dar şi cei aparent sănătoşi se comportă ca şi cum ar fi bolnavi. Cu boli mai grele sau mai uşoare, unii sunt cronici, sunt şi ipohondri şi unii aduşi fără voia lor sau alţii au venit doar la rude bolnave. Dar toţi, fără excepţie, tind să se comporte ca atare, supunându-se regulilor spitalului. Toată lumea aşteaptă să vină medicul-şef sau directorul. Ei, nu medicul curant, nu chirurgul sunt consideraţi binefăcătorii magici. În spital, toată lumea aşteaptă să se întâmple minuni, vindecări miraculoase. De asemenea, convieţuirea cu moartea nu mai înspăimântă pe nimeni, cum ne uităm noi cu drag şi curiozitate la ştirile de la ora 5. Vine directorul sau vreun canceros şi strigă la megafon: toţi sunteţi bolnavi, toţi am fost atinşi de ciuma roşie, toţi au fost informatori, securişti. Evident, cei care nu au fost sau nu sunt bolnavi nu au cui să spună, vocea lor nu se aude la megafon.
Ca şi în viaţa politică, directorul se ceartă cu şefii de secţie, oricum, toţi se concurează între ei. Ca şi în spital, de cele mai multe ori, cetăţeanul rămâne cu problema nerezolvată. Între medici există concurenţe pe care nimeni nu le înţelege sau şi-au pierdut de mult semnificaţia iniţială. Ca şi în spital, politicienii caută să-şi mute bolnavii dintr-o secţie în alta, migraţia politică seamănă cu migraţia bolnavilor, deşi toată lumea spune că nu este corectă sau că nu o acceptă.
Ca şi în spitale, în România e frig. Există mereu nevoie de materiale, bolnavii aduc de multe ori spirtul sanitar şi feşele de acasă. Ca şi în unele spitale, în România, gazul costă mai mult decât în Europa cea bogată. Şi în patria cea mare, ca şi în aşezămintele medicale, specialiştii sunt cenuşărese. Nimeni nu-i apreciază pe cei care muncesc, salariile lor sunt penibile, iar dacă se încăpăţânează să trăiască totuşi şi, culmea, să nu plece în străinătate, atunci sigur sunt corupţi. Sunt buni de dat ca exemplu pentru un borcan de smântână sau o amărâtă de găină primită de la vreo bătrână. şi aici trebuie să faci ce spune popa, nu să faci ce face el. Când vezi luptătorii împotriva corupţiei cum îşi trag case de la stat, influenţând procese pentru a face rost de o casă părintească, ori când un mare luptător împotriva mafiei fotbalistice nu acceptă să-şi pună declaraţia de avere pe site-ul instituţiei, conform legii, îţi aduci aminte de cardiologul care fumează ca un turc sau de nutriţionistul care are 150 de kg. şi în România, între lege şi aplicarea ei imediată se suprapun interpretarea şi clasa exceptărilor.
Ca şi în sănătate, reforma începe odată cu fiecare an, cu fiecare mandat şi niciodată nu se trece de ocuparea unor funcţii cu prieteni, rude, fini, cumetri. Directorii au bagajul pregătit la uşă, iar specialiştii sunt făcuţi prin decret. Şi în politică opinia beneficiarilor nu contează, cineva devine stăpân absolut peste destinele tuturor celor de dincolo de ziduri. Ca şi în viaţa politică, specialiştii nu mai sunt la modă. Oricine poate să fie ministru sau şef de serviciu descentralizat, aşa cum lăcătuş-mecanicii, economiştii sau fierar-betoniştii pot deveni directori de spital, deoarece doctorii nu pot ajunge la ştiinţa de a cumpăra pansamente, cartofi sau apă oxigenată. Ca şi în spitale, în România, niciun politician nu se simte vinovat pentru moartea bolnavilor sau înrăutăţirea stării lor. Moartea vine pe cale naturală, ca şi inundaţiile, coma profundă este o alunecare de teren a existenţei noastre fragile, dacă nu credeţi, întrebaţi-i pe filosofi. În România, nimeni nu poate spune am greşit, nimeni nu înţelege că este nevoie de asumarea tuturor actelor noastre. Toţi dau vina pe cel care a lucrat înaintea lui. Ca şi în spitale, politicienii nu vor să iasă la pensie, vor să moară în salon sau în biroul de şef.
Autosugestia este folosită şi în spitale, ca şi în viaţa socială şi politică. În loc de bunăstare, medicamente, mâncare, căldură, fericire se spun vorbe de îmbărbătare şi se mizează pe placebo. Bolnavului de cancer i se spune că s-a vindecat complet, cetăţeanului - "să trăiţi bine". Şi, uneori, metodele dau rezultate, chiar dacă într-un procent de sub unu la mie. Directorii de spitale se visează preşedinţi, iar preşedinţii vor să facă ordine în spitale. Bolnavii se amestecă până la identificare cu doctorii şi asistentele, politicienii cu hoţii, păcătoşii cu preoţii. Fiecare se crede altcineva, toţi sunt doritori să prindă peştişorul de aur doar pentru a-i cere socoteală pentru că nu a venit mai repede şi nu le-a îndeplinit dorinţe pe care ei nu s-au obosit să le formuleze măcar, de lene, de sictir şi pentru că în pavilionul canceroşilor a murit speranţa.
P.S. În rest, totul e bine la noi, în spital, mătuşă Europă. De sărbători vom primi portocale şi o să aruncam cu artificii. Domnul director îşi va aduce pahar pentru şampania de Revelion, nu va mai bea, ca altădată, din sticlă, alături de noi. Doctorii ceilalţi vor pleca la schi în Austria, dar se vor întoarce până la sfârşitul lunii ianuarie. Noi suntem sănătoşi, pe care sănătate ţi-o dorim şi ţie. Aşteptăm să vii la anu' în concediu la noi. Nu ne ridicăm din pat, suntem cuminţi, te aştetăm cu bucurie şi speranţă.