Români sechestraţi pe o plantaţie din Spania | adevarul.ro

Români sechestraţi pe o plantaţie din Spania

Publicat:
Ultima actualizare:
0

28 de conaţionali au cerut ajutorul Consulatului românesc din Sevilla, după ce au reuşit să fugă de pe plantaţia unde erau reţinuţi cu forţa. Alţi patru români din acelaşi grup au

28 de conaţionali au cerut ajutorul Consulatului românesc din Sevilla, după ce au reuşit să fugă de pe plantaţia unde erau reţinuţi cu forţa. Alţi patru români din acelaşi grup au dispărut fără urmă.

Românii, care au ajuns în Spania acum trei săptămâni, au plecat din ţară fără niciun ban, în schimbul promisiunii făcute de o grupare de traficanţi de persoane că vor fi angajaţi pe o plantaţie de măsline. Aceştia susţin însă că nu li s-a dat niciun ban şi, mai mult, că au fost bătuţi crunt. Patru persoane din grupul românilor sunt de negăsit acum, fiind căutate atât de autorităţile române, cât şi de cele spaniole.

Grupul de români din Constanţa şi Mangalia plecase în Spania pe 5 septembrie. Românilor li s-a promis că imediat ce vor ajunge la Sevilla vor fi angajaţi pe o plantaţie şi că vor fi plătiţi regeşte. La trei săptămâni însă de la plecarea din România, aceştia s-au văzut nevoiţi să ceară ajutorul autorităţilor pentru a se întoarce în ţară.

"Au fost bătuţi cu săbiile şi bâtele…"

Sâmbătă noapte, 28 din cei 32 de români au reuşit să fugă de pe plantaţie şi să ajungă la consulatul din Sevilla duminică la amiază. "Au fost puşi să doarmă pe pământ, şi-au încropit din nailon nişte adăposturi, au fost bătuţi cu săbiile, cu răngile, cu bâtele şi duşi la muncă de la 4 dimineaţa la 11 noaptea. Le-a fost greu să se orienteze unde anume au fost duşi la muncă, pentru că plecau noaptea şi veneau tot noaptea", a declarat ieri consulul României la Sevilla, Monica Ştirbu.

Repatriaţi de urgenţă

Consulatul român de la Sevilla i-a adăpostit pe cei 27 de muncitori preţ de câteva zile. "Ne-am mobilizat, am făcut toate pregătirile de transport, de mâncare, de spălat, de îngrijit. La 4.30 dimineaţa, ieri (luni - n.r.), i-am urcat într-un autocar şi i-am trimis (spre ţară - n.r.) pe cei care erau. Au trecut deja de Spania şi Franţa", a mai precizat consulul.

Sesizată, poliţia spaniolă a venit în cursul zilei de luni la Consulatul României de la Sevilla, pentru a se informa despre acest caz. "Tot timpul am colaborat cu însărcinatul cu afaceri interne din cadrul Ambasadei de la Madrid, care păstrează legătura şi desfăşoară ancheta împreună cu poliţia locală şi naţională din Spania. Toate informaţiile pe care le-am primit, declaraţiile pe care le-au semnat (muncitorii - n.r.) le-am furnizat atât unora, cât şi celorlalţi", a mai spus consulul.

În ce-i priveşte pe cei patru români daţi dispăruţi, Monica Ştirbu a declarat că există o serie de indicii în legătură cu locul în care s-ar putea afla aceştia, dar că ancheta se desfăşoară cu cea mai mare discreţie, pentru a nu le periclita românilor viaţa.

Poliţia şi Parchetul, sesizate de rude

Rudele românilor din Mangalia şi Constanţa, care au fost sechestraţi pe plantaţia din Spania, s-au adresat poliţiei şi Parchetului în legătură cu acest caz.
La Constanţa, Parchetul a demarat deja cercetarea penală pentru înşelăciune, după ce două femei din Mangalia, rude ale emigranţilor, au reclamat la poliţia din localitate că tinerii fuseseră racolaţi pentru munci agricole în Spania.

Constănţeanca Doina Vasile le-a declarat poliţiştilor că prietenul ei, Petru Colac, împreună cu mai mulţi localnici au fost racolaţi de un anume "Dănică". Petru Colac i-ar fi spus la telefon femeii că au fost cazaţi la o fermă agricolă unde munceau cel puţin 10 ore pe zi, în condiţii grele, fără însă a fi plătiţi. O altă constănţeancă, Maria Soare, a reclamat că fiul ei, Marian Soare, 16 ani, şi nepotul, Doru Stoica, 28 de ani, i s-au plâns că lucrează la o fermă din zona Bulos sau Bolulos, lângă Sevilla, la cules de măsline, şi că vor să vină urgent acasă pentru că sunt bătuţi şi nu sunt plătiţi.

Top articole

Partenerii noștri