Rezultatele neașteptate ale unui studiu făcut de Ungaria asupra comunității de ceangăi din Moldova. De ce preferă să vorbească românește
0Un studiu realizat de Ungaria arată că ceangăii din Moldova nu consideră limba maghiară drept principalul factor al supraviețuirii comunității lor și o vorbesc în special în străinătate, cu alți adulți, și mai puțin acasă, cu copiii lor.

Ceangăii din Moldova, un grup etnic de origine maghiară, catolici, nu consideră limba maghiară drept principalul factor de supraviețuire a comunității lor, o abordare unică în rândul comunităților finno-ungare, se arată într-un studiu realizat cu implicarea Universității Corvinus din Budapesta, potrivit Știrilor ProTV, care citează de Hirado.
Studiul a fost publicat în numărul 3/2025 al revistei International Journal of Bilingual Education and Bilingualism.
În utilizarea limbii maghiare de către ceangăii din moldova comunitatea locală joacă un rol mult mai important decât eforturile individuale,spre deosebire de ţările din nordul global, arată Hirado.
În cadrul studiului au fost intervievate 12 mame din familii de ceangăi, din sate bilingve, familii în care taţii muncesc în străinătate, cu scopul de a analizeze ce determină limba vorbită într-o familie aflată într-o situație minoritară şi marcată de migrație, dar și ce semnificație are familia şi limba pentru mamele din familii de ceangăi, precum şi influența programelor educationale maghiare din zonă asupra utilizării limbii.
Rezultatele cercetării arată că ceangăii din Moldova, spre deosebire de tendințele din nordul global, îşi modelează folosirea limbii – a lor sau a copiilor lor – mai degrabă în funcție de normele comunității locale.
Participantele la studiu spun că nu au vrut să le impună copiilor aceeași presiune pe care au simțit-o ele în copilărie, când erau pedepsite dacă nu vorbeau română, așa că au ales să vorbească românește cu copiii, în baza unui acord tacit acceptat de comunitate. Trecerea la limba română este o experiență generaţională comună pentru toate mamele intervievate.
Ceangăii din Moldova nu vor să părăsească România
Mamele intervievate au menționat și „casele maghiare” din programul educational derulat de două decenii, unde se vorbește maghiara.
Amintitul program educațional a avut impact asupra unor mame care au început să folosească şi maghiara în familie alături de română.
Studiul a scos la lumină și o asimetrie de gen: bărbaţii cengăi care lucrează în străinătate vorbesc în general maghiara cu alţi adulţi, iar femeile rămase în Moldova vorbesc cu copiii mai ales româna.
Studiul mai arată că ceangăii nu consideră limba ca fiind principalul factor al supravieţuirii comunităţii locale. Acest punct de vedere diferă de concepţiile predominante în nordul global.
Rolului femeilor în familiile de cengăi este unul important: . Ele coordonează viaţa de zi cu zi şi iau deciziile legate de limbă.
În ciuda ideii larg răspândite în nordul global, potrivit căreia familia trebuie ținută unită geografic, mamele din familii de ceangăi aleg să rămână în sat, conform normelor comunităţii locale, întrucât veniturile obţinute de taţi în străinătate nu sunt suficiente pentru a susţine întreaga familie.
Femeile din această comunitate nu doresc să plece cu soţii lor din Moldova, dar îşi vizitează periodic partenerii în străinătate împreună cu copiii. Conviețuiesc în cadrul unui grup restrâns, care se ghidează după norme locale şi legături emoţionale strânse.
Aproximativ 50.000 de ceangăi trăiesc în Moldova
Deși cercetătorii intenţionau să intervieveze şi taţi, acest lucru nu a fost posibil pentru că nu au găsit voluntari printre puţinii bărbaţi rămaşi în sate.
Considerată una dintre cele mai sărace şi slab educate comunităţi ale ţării, ceangăii romano-catolici formează o minoritate lingvistică şi religioasă în România.
Cca. 50.000 de persoane sunt bilingve în română şi cei care vorbesc „graiul ceangăilor” reprezintă un sfert din populaţia catolică a Moldovei.
Majoritatea locuiesc în sate şi lucrează cu precădere în domenii ce implică muncă fizică, fie în Moldova, fie în Europa de Vest.
Studiul a fost publicat în numărul 3/2025 al revistei International Journal of Bilingual Education and Bilingualism.