Republica australiană a Canadei italiene

Când vreau să mă binedispun, nu mă uit la gaguri televizate, ci recitesc ştirea cu senatorul Păunescu, cel care propunea în plen, acum un timp, să se extragă imnul ţării din

Când vreau să mă binedispun, nu mă uit la gaguri televizate, ci recitesc ştirea cu senatorul Păunescu, cel care propunea în plen, acum un timp, să se extragă imnul ţării din gâtlejurile studenţilor şi elevilor, înaintea fiecărei ore de curs.

E vizibil că Păunescu nu mai vede bine de pe muntele său de şuncă, pentru că preşcolarii, elevii şi studenţii noştri - surzi la alămurile patriotismului de operetă - nu şi-ar mai extenua, astăzi, corzile vocale pe imnul României. Dacă tot ar fi musai să fredoneze ceva patriotic prin grădiniţe şi amfiteatre, ei ar opta, probabil, pentru imnurile Canadei, Australiei, Germaniei sau Italiei.

Se vorbeşte despre ţara noastră ca despre un mediu infecţios, propice pentru un microb precum "canadizarea", care ne atacă fără milă creierul şi muşchii.

Tumoră de import, "canadizarea"
s-a strecurat, prin cine ştie ce ac de injecţie nesterilizat, în trupul patriei, câştigând continuu în amploare.

Ne pleacă plugari, îşi iau tălpăşiţa medici şi strungari, şterg putina veri de peremişti, tipese de pedişti, puradei de liberali - într-o coaliţie extrem de largă a emigraţiei. Fără milă este defrişat fondul cenuşiu din România, lăsând în urmă puste de oligofrenie, bărăganuri de mârlănie, stepe de nesimţire.

Aş spune că nu mai e de şagă: au apărut deja primii cetăţeni vestici pe care-i cheamă O'Brânză, Mc Surdu, Van Năstase, Von Pastramagiu, Du Mangalagiu sau Di Căpreanu.