Repetenţi la începerea noului an şcolar
0Lucrările de reabilitare a unităţilor de învăţământ din sudul ţării sunt din nou în întârziere, deşi, paradoxal, autorităţile locale nu se plâng de lipsa
Lucrările de reabilitare a unităţilor de învăţământ din sudul ţării sunt din nou în întârziere, deşi, paradoxal, autorităţile locale nu se plâng de lipsa banilor
Şcoli-şantier, cu grupuri sanitare în fundul curţii şi fără avize de funcţionare. Aşa vor fi întâmpinaţi zeci de mii de elevi în prima zi de şcoală.
Cu două săptămâni înainte de începerea noului an şcolar, în judeţul Vâlcea doar o treime din cele 712 unităţi de învăţământ au aviz sanitar de funcţionare.
Potrivit şefilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, pe 15 septembrie, 30% dintre unităţile de învăţământ rămân în ofsaid. "Avem 216 şcoli neautorizate, care sunt în mediul rural şi nu au cum să primească avizul sanitar, pentru că nu au canalizare şi apă curentă", a declarat inspectorul adjunct, Rodica Buican.
Dolj: Lucrări întârziate
Şcolile din Malu Mare şi din Cârcea, liceele din Bechet şi din Bârca şi alte opt unităţi de învăţământ din judeţul Dolj rămân în continuare fără utilităţi.
Paradoxal, chiar dacă fonduri există, unele consilii locale au alocat şcolilor bani abia la mijlocul lunii august. "În mediul rural există neînţelegeri între primari şi directori, şi acest lucru afectează lucrările din şcoli, că de cele mai multe ori constructorii nu respectă termenele de execuţie şi au întârzieri. Unele şcoli vor reuşi însă să termine, altele nu", a spus şeful IŞJ, Angela Soare.
Gorj: Ore în condiţii insalubre
Din cele 777 de unităţi de învăţământ din judeţul Gorj, doar 430 deţin autorizaţii sanitare de funcţionare. În restul şcolilor elevii îşi vor desfăşura activitatea în condiţii insalubre.
"Lipsa apei potabile, grupuri sanitare neigienizate şi faptul că termenele de finalizare a construcţiilor puse în vedere nu mai sunt luate în considerare de directorii de şcoli sunt doar câteva dintre neregulile descoperite", a precizat Nicolae Dineaţă, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat Gorj.
Constanţa: Grădiniţele, uitate
Potrivit Autorităţii de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, din cele 553 de unităţi de învăţământ de stat din judeţ doar 327 au fost autorizate.
Cel mai prost la acest capitol stau grădiniţele, unde jumătate nu au primit avizul sanitar. Motivele lipsei autorizării au fost reprezentate de condiţiile de igienă precare: pereţi deterioraţi, acoperişuri avariate, grupuri sanitare necorespunzătoare, deficienţe legate de iluminat şi de confort termic.
Argeş: Management defectuos
Aproximativ 60% dintre şcolile din Argeş nu îndeplinesc condiţiile igienico-sanitare pentru a începe noul an şcolar în condiţii decente, acestea sunt concluziile la care au ajuns reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică din Argeş.
În urma unui control efectuat de reprezentanţii Prefecturii Argeş, s-au constatat întârzieri mari la lucrările de reabilitare finanţate de către Guvern, în special pentru că banii nu s-au distribuit în funcţie de priorităţi. (Au mai contribuit Ioana Popa, Alina Roman, Iulia Cojocaru, Simona Suciu, Irma Huculici)
Lambriuri în loc de căldură
Aproape o sută dintre unităţile de învăţământ din judeţul Galaţi nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare. Potrivit reprezentanţilor IŞJ, unii primari au preferat să aloce fonduri pentru lucrări de finisaj, în locul celor pentru sistemul de încălzire sau de alimentare cu apă.
"La Bereşti-Meria au făcut parchet, lambriu, plafoane, tâmplărie, deci altceva. Nu au respectat hotărârea de guvern", a declarat pentru NewsIn şeful ISJ Galaţi, Tania Bogdan.
În mediul rural există neînţelegeri între primari şi directori şi acest lucru afectează lucrările din şcoli. De cele mai multe ori, constructorii nu respectă termenele de execuţie.
Angela Soare, inspector general şcolar, judeţul Dolj