Remember Costineşti II

George Alexandru

Începusem să vă povestesc despre Costineşti. Acest Costineşti bătrân şi tânăr în acelaşi timp, surâzător la început şi pe tot timpul acelei săptămâni de basm, de poveste, dar adevărată care însemna Festivalul de Film, în acelaşi timp copilăros şi plângăcios la despărţire. Acest Costi mă obligă să-mi aduc aminte de un film sovietic al acelor vremi cu un titlu extem de sugestiv "Du-te şi vezi!".
De ce spun asta? Foarte simplu. De câte ori eram întrebat de câte un prieten sau de o cunoştinţă dacă este adevărat ceea ce se spune şi se povesteşte despre acest miracol, le spuneam simplu: Du-te şi vezi!. Puteam continua oricând cu: "Ai de ce". Cine i-a ascultat live, sau, spre cinstea lor, i-a cunoscut personal pe cei de la Holograf, pe cei de la Compact, pe cei de la Iris, sau au avut şansa să participe la savuroasele seri Divertis mă înţelege perfect. Este un paradox că ne părea îngrozitor de rău că se termina spectacolul sau reprezentaţia lor, dar în acelaşi timp ne bucuram ca nişte nebuni că urmează noaptea, noapte de Costineşti, acel fel de noapte care nu poate fi povestită. Toţi, în acele momente imediate unui spectacol, contribuiam la acea stare sufletească specială de care oricine are nevoie. Cu riscul de a mă repeta, sunt ca o cămilă în deşert, însetată de acele vremuri, dar care am acea cocoaşă cu amintiri care va rămâne întotdeauna o sursă inepuizabilă de hrană. La o măsuţă plină cu de toate, cu umor de calitate, cu oameni extraordinari, cu seri ploioase sau nu, de altfel nu contează, nu ai cum să nu devii nostalgic. O nostalgie care mai mult ca sigur va domina în cât mai scurt timp cel puţin la fel de mult acel locşor frumos care are de continuat, că de sfârşit nici nu se poate vorbi, nişte poveşti din care, spre bucuria generaţiei noastre, se înfruptă şi cei care vin. Cum să nu te oftici când te duci la culcare cu gura până la urechi şi cum să nu te bucuri când te scoli la fel de vesel şi optimist. Nu-mi place foarte mult să pronunţ vorbe bătrâneşti, dar când e nevoie le folosesc, cum ar fi "las' pe noi". Cine are urechi să audă şi să deschidă din nou braţele are cui, de ce şi pentru ce. Se pierd prea multe lucruri frumoase chiar sub ochii noştri şi care ne scapă din mână făcându-ne neputincioşi. Hai măcar pentru acel Obelisc să facem ceva, să ne întâlnim atât la treabă, cât şi la chef măcar încă o săptămână acolo. Cu drag, Jorjac.