"Război sanitar" între Moscova şi Chişinău
0Serviciul Sanitar al Federaţiei Ruse a anunţat că vinurile moldoveneşti şi georgiene sunt periculoase pentru consumatori, dat fiind conţinutul ridicat de pesticide. Decizia a fost interpretată
Serviciul Sanitar al Federaţiei Ruse a anunţat că vinurile moldoveneşti şi georgiene sunt periculoase pentru consumatori, dat fiind conţinutul ridicat de pesticide. Decizia a fost interpretată atât la Chişinău, cât şi la Tbilisi ca o măsură de retorsiune a Rusiei împotriva celor două ţări.
Introducerea noilor reguli la frontiera moldo-ucraineană, pe segmentul transnistrean, a determinat protestele Rusiei, care a calificat măsura drept o "blocadă economică" ce are drept scop înlăturarea lui Smirnov de la conducerea Transnistriei. Georgia, care a şi calificat anunţul Serviciului Sanitar rusesc drept o măsură politică, a trezit nemulţumirea Kremlinului atunci când a anunţat că intenţionează să-şi retragă semnătura de pe lista ţărilor care susţin intrarea Rusiei în Organizaţia Internaţională a Comerţului.Deşi o delegaţie guvernamentală moldovenească s-a deplasat imediat la Moscova, aceasta nu a fost primită nici măcar de către şeful Serviciului Sanitar, Ghenadi Onişcenko. Unul dintre diplomaţii moldoveni acreditaţi la Moscova a declarat, pentru presa rusă, că producătorii de vinuri din Moldova sunt gata să prezinte părţii ruse probe din producţia locală, iar în cazul în care se constată derogări de la norme, acestea vor fi remediate. Aproximativ 60 la sută din producţia de vinuri moldoveneşti este exportată în Rusia. Blocarea pieţei ruseşti pentru vinurile din această ţară, după ce anul trecut a fost interzis importul fructelor în urma unor declaraţii critice la adresa Moscovei, ar reprezenta o adevărată lovitură economică pentru Moldova. Nu numai Chişinăul va suferi în urma menţinerii interdicţiei. Mai mult de jumătate dintre companiile de profil din Moldova sunt deţinute de către investitori ruşi. Pe lângă aceasta, exportul către piaţa rusească se face, exclusiv, prin intermediul distribuitorilor ruşi, care deja au adresat premierului rus, Mihail Fradkov, o scrisoare de protest în care cer deblocarea situaţiei.























































