PSD, slab la Constitutie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

chestiunea ramane una delicata din punct de vedere al solutiilor propuse. Exista doua mari curente, cel german, promotor al unei Europe federale, si cel francez, care merge pe ideea statelor-natiune.

chestiunea ramane una delicata din punct de vedere al solutiilor propuse. Exista doua mari curente, cel german, promotor al unei Europe federale, si cel francez, care merge pe ideea statelor-natiune. Modelul german ar conduce in final la crearea unui super-stat, cu o structura avand puteri legislative asupra statelor membre, pe de o parte, si o cedare a suveranitatii din partea acestora, in timp ce modelul francez creioneaza mai degraba o confederatie, sau o asociatie de state, fara acel organism cu puteri legislative, care sa poata interveni in interiorul statelor membre. Chiar si viziunea asupra federalismului este diferita, se spune in literatura de specialitate. Britanicii il asimileaza pe acesta centralismului, in timp ce restul tarilor din Europa vad in el o organizare flexibila, cu niveluri diferite de decizie. Asa se face ca, daca, din punct de vedere economic, toata lumea este de acord cu o Europa federala, din punct de vedere politic este mult mai dificil de obtinut un consens asupra unui model comun. Aceasta disputa legata de viitorul Europei va marca si discutiile de la noi referitoare la anuntatele modificari ale Constitutiei romanesti. Exista deosebiri clare intre partide in privinta schimbarilor Legii fundamentale, la fel dupa cum sunt si optiunile referitoare la gradul de adaptare a Constitutiei la cerintele viitoarei Europe. Deocamdata, sunt foarte limpezi acele modificari aflate in corelatie cu acquis-ul comunitar, deci cele legate de partea economica, asumate prin documentele de pozitie. In principal este vorba de liberalizarea pietei funciare, dreptul cetatenilor UE de a participa la alegerile locale si, in perspectiva, chiar si la cele nationale. In schimb, asupra modificarilor care privesc conceptele politice, diferentele de vederi sunt atat de mari, incat ele pot crea disensiuni majore nu numai intre partenerii politici, dar si in interiorul aceluiasi partid. UDMR, de exemplu, insista pe eliminarea sintagmei de stat national unitar, in timp ce PSD nici nu doreste sa auda acest lucru. Propunerea formatiunii maghiare are la baza una din teoriile conform careia viitoarea Europa va fi una in care statul-natiune nu va mai exista in forma sa traditionala, in primul rand datorita unui transfer de suveranitate si competente in materie de reglementare catre structuri federale europene. In aceasta optica, se va ajunge la unificarea comunitatilor etno culturale in spatiile traditionale istorice, concomitent cu desfiintarea granitelor statului national. PSD respinge categoric aceste teorii, inclusiv propunerea UDMR, deoarece este partizanul unei Europe construite ca o federatie de state natiuni, fara crearea unei entitati suprastatale. Acest punct de vedere a fost clar spus de Adrian Nastase in recenta carte lansata sub coordonarea sa "Romania si Viitorul Europei". "Majoritatea covarsitoare a cetatenilor europeni au inca sentimente puternice fata de identitatea lor nationala si manifesta un atasament profund pentru statul ai carui cetateni sunt. Interesele nationale reprezinta inca o realitate importanta a vietii de zi cu zi la nivelul Uniunii Europene", spune premierul roman. Ca parerile sunt impartite in aceasta privinta, inclusiv in interiorul PSD, o arata materialul lui Adrian Severin, publicat cateva pagini mai incolo. Pentru acest autor este clar ca statele occidentale au renuntat la statul natiune si ca acestea, "chiar daca mai sunt afectate de unele puseuri nationaliste, au parasit in foarte mare masura cultura independentei spre a trai intr-o cultura a interdependentei", in timp ce "pentru Rasaritul european independenta statului natiune si caracterul absolut al suveranitatii sale raman trasaturi esentiale ale identitatii lor, atat la nivelul elitei politice, cat si la acela al mentalului popular". Acelasi Adrian Severin, coleg de partid cu Adrian Nastase, crede ca astazi "statele natiune se dovedesc prea mari spre a rezolva problemele mici ale comunitatilor pe care le guverneaza si prea mici spre a rezolva problemele mari ale lumii". Aceste curente care se manifesta deocamdata doar in planul disputelor teoretice vor afecta, in sens negativ, procesul de revizuire, daca vor fi aduse in prim-planul discutiilor. De aceea este poate mai intelept sa se renunte momentan la dimensiunea politico-europeana a modificarii Constitutiei, pana cand lucrurile vor fi ceva mai conturate si in ceea ce priveste viitoarea Europa. Pentru moment ar fi bine ca partidele politice din Romania sa aiba intelepciunea de a se opri la acele articole constitutionale care au generat derapaje de pe traseul statului de drept. Mai util ar fi momentan sa se reduca numarul de parlamentari, sa se schimbe sistemul de vot, sa se regandeasca mecanismul dintre Executiv si Legislativ, sa se asigure total independenta Justitiei si sa se ocroteasca eficient proprietatea privata. Pana la aderare este bine insa ca subiectele sensibile sa ramana in zona discutiilor calme, astfel incat populatia sa inteleaga foarte bine pe ce cale va porni Romania alaturi de Europa Unita.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite