PSD consideră prematură propunerea lui Dan Voiculescu | adevarul.ro

PSD consideră prematură propunerea lui Dan Voiculescu

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Conducerea PSD a declarat referitor la propunerea lui Dan Voiculescu de realizare a unui 'plan de acţiune cu PSD şi PNL' pentru izolarea lui Băsescu, că este prematură orice discuţie despre

Conducerea PSD a declarat referitor la propunerea lui Dan Voiculescu de realizare a unui 'plan de acţiune cu PSD şi PNL' pentru izolarea lui Băsescu, că este prematură orice discuţie despre proiectele politice.

'Referitor la declaraţiile preşedintelui Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, privind demararea unui 'plan de acţiune cu PSD şi PNL', ca singură soluţie pentru izolarea lui Băsescu, Partidul Social Democrat precizează că orice discuţie despre proiecte politice este prematură, în condiţiile în care toate formaţiunile se află în campanie electorală', se arată într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, 'PSD are alte priorităţi până pe 25 noiembrie', iar, în opinia conducerii sale, 'alegerile europene sunt ocazia cea mai bună pentru toate partidele de a-şi testa potenţialul, oferta politică de oameni şi de idei'.

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat, duminică, cu prilejul lansării candidaţilor formaţiunii sale politice pentru Parlamentul European, că PC este dispus să colaboreze cu liberalii şi social-democraţii pe proiecte importante pentru cetăţeni.

'Dacă pentru transformarea acestor proiecte în legi este nevoie să am sprijinul social-democraţilor sau să discut pentru susţinerea liberalilor, acest lucru îl voi face fără rezerve.(...) Nu-mi este teamă că voi fi atacat de un politician (n.r.-Traian Băsescu) care, incapabil de consens, vrea să scoată dezbaterea politică în afara legii. Dincolo de diferenţele care ne separă de liberali sau social-democraţi, putem descoperi împreună viziuni particulare într-o acţiune comună, care să acopere nevoia de stabilitate, de construcţie şi, mai ales, de înţelegere reciprocă, de a face ceva pentru pensionari, de a da posibilitatea întreprinzătorilor să-şi pună în valoare potenţialul creativ, de a redescoperi satul românesc. (...) Este singura situaţie în care putem să-l lăsăm pe Traian Băsescu în menajeria proprie, în gunoaiele de la Glina şi în mijlocul înţelegerilor cu extremiştii maghiari', a subliniat preşedintele PC.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite