Propuneri dure pentru textul unei rezolutii ONU contra Irakului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Rusia, China si Franta nu sunt insa de acord cu proiectul Casei Albe * Manifestatii de amploare anti-razboi la Londra

Statele Unite si Marea Britanie au pregatit un proiect de rezolutie a Natiunilor Unite care ar urma sa dea Irakului un termen de o saptamana pentru a accepta solicitarile exprimate de respectiva rezolutie din momentul adoptarii ei si ratificarii de catre secretarul general al ONU, informeaza CNN, citand surse din cadrul administratiei americane. Un diplomat care a depus proiectul de rezolutie a confirmat ca textul stipuleaza un termen de sapte zile pentru ca Irakul sa accepte sau sa respinga conditiile impuse de aceasta rezolutie. Oficiali din cadrul administratiei Bush au declarat ca proiectul este intr-un stadiu "avansat de lucru". Un refuz din partea Irakului fata de acceptarea acestei rezolutii nu ar atrage automat o interventie militara, si nici nu este stabilita o data-limita pana la care Bagdadul trebuie sa se conformeze, insa textul contine amenintarea cu folosirea "oricaror mijloace necesare" pentru ca rezolutia sa fie dusa la indeplinire. Textul noii rezolutii precizeaza, in mod clar, ca inspectorii ONU vor trebui sa aiba acces nelimitat la toate obiectivele din Bagdad, inclusiv resedintele lui Saddam Hussein, iar comunitatea internationala va fi indreptatita sa foloseasca "toate mijloacele necesare", daca Irakul nu se va conforma acestei cereri. Bagdadul va avea la dispozitie 30 de zile pentru a oferi o evidenta completa si finala a programelor sale de dezvoltare de arme biologice, chimice si balistice. De asemenea, se cere stabilirea unei forte de securitate care sa asigure protectia echipelor de inspectori. Precizand ca Irakul nu si-a respectat angajamentele anterioare fata de Natiunile Unite, documentul ii cere presedintelui irakian Saddam Hussein sa accepte, intr-un interval de sapte zile, termenii acestei noi rezolutii. Sugestia americano-britanica nu este, insa, pe placul Rusiei, Chinei si Frantei, membrii permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU. Dupa intalnirile avute sambata, la Moscova, cu un emisar american si unul britanic - veniti sa convinga Kremlinul sa accepte noua propunere de rezolutie - seful diplomatiei ruse, Igor Ivanov, a ramas ferm pe pozitii. Rusia nu vede utilitatea adoptarii unei noi rezolutii, a fost mesajul transmis de ministrul rus, a carui opinie este impartasita, se pare, atat de oficialitatile de la Paris, cat si de cele de la Beijing. La randul lor, irakienii au respins proiectul de rezolutie ultimativa promovat de Washington si Londra. Intre timp, aproximativ 40.000 de manifestanti s-au adunat la Londra, pentru a protesta impotriva politicii promovate de premierul Tony Blair in privinta Irakului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite