Profesorul Irinel Popescu: „Peste 650 de proceduri de transplant de ficat au fost efectuate în 15 ani!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 15 ani de activitate ai Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec” au fost realizate peste 650 de proceduri de transplant de ficat. Aşa a declarat miercuri profesorul Irinel Popescu, şeful centrului.

În ultimii trei ani s-au realizat peste 100 de transplanturi hepatice pe an, a subliniat Popescu, adăugând că în ultimii 20 de ani au fost realizate peste 2.000 de rezecţii hepatice şi peste 1.000 de rezecţii pancreatice.

Irinel Popescu mai spune că România va avea, din această toamnă, primii 30 de specialişti în chirurgia hepato-bilio-pancreatică, în urma absolvirii unui curs de doi ani şi promovării unui examen al Ministerului Educaţiei, printre cursanţi aflându-se medicii Valentin Calu, Cătălin Piviniceru şi Radu Zamfir, doctorii supravieţuitori ai tragediei aviatice din Munţii Apuseni.

Această pregătire vine ca o necesitate în contextul creşterii numărului cazurilor de boli maligne şi mai ales al scăderii vârstei la care apar astfel de suferinţe, a declarat medicul Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală, a doua unitate sanitară unde se face transplant de ficat după Institutul Clinic Fundeni.

Pivniceru, care este printre primii 30 de cursanţi, a precizat că a plătit 4.000 de lei pentru formare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite