Primul tiraj din "Versetele satanice" de Salman Rushdie, epuizat în librăriile din ţară | adevarul.ro

Primul tiraj din "Versetele satanice" de Salman Rushdie, epuizat în librăriile din ţară

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Primul tiraj din "Versetele satanice" de Salman Rushdie, de 5.000 de exemplare, s-a epuizat în toată ţara, iar reprezentanţii editurii Polirom spun că aşteaptă deschiderea tipografiilor

Primul tiraj din "Versetele satanice" de Salman Rushdie, de 5.000 de exemplare, s-a epuizat în toată ţara, iar reprezentanţii editurii Polirom spun că aşteaptă deschiderea tipografiilor pentru a scoate un tiraj nou, de aproximativ 10.000 de exemplare, informează NewsIn.

Cartea care a înfuriat comunitatea musulmană din România atunci când a apărut în librării, pe 20 decembrie, chiar în prima zi de Kurban Bairam, sărbătoarea sacrificiului, una dintre cele mai importante sărbători musulmane, s-a epuizat din librării în aceeaşi zi, iar cel de-al doilea tiraj va ieşi, cel mai mai devreme, într-o săptămână.

Patriarhia Română a reacţionat la publicarea volumului printr-un comunicat trimis chiar pe 20 decembrie în care se declara solidară cu musulmanii şi prin care a dezaprobat "manifestările care lezează valorile spirituale şi simbolurile religioase, indiferent de religia oficială pe care acestea le exprimă".

Într-un comunicat publicat pe site-ul editurii a doua zi după apariţia în librării, Polirom precizează că "data apariţiei volumului 'Versetele satanice' de Salman Rushdie în unele dintre librăriile din Bucureşti nu are nicio legătură directă cu zilele de sărbătoare religioasă ale unor culte din România, orice speculaţie pe această tema fiind deci irelevantă".

"Respectând dreptul la opinie, ne exprimăm totodată convingerea că perioada practicilor cenzoriale sau a altor forme de îngrădire a libertăţii de expresie a apus definitiv după 22 decembrie 1989, astfel încât editarea unor opere cu caracter literar nu mai necesită aprobarea sau dezaprobarea din partea nici unei persoane, organizaţii sau instituţii din România".

Directorul editurii Polirom Silviu Lupescu a declarat joi, pentru NewsIn, că Salman Rushdie este un autor valoros, iar "'Versetele satanice' e unul dintre romanele lui importante". "Comunicatul Patriarhiei a fost neavenit şi nu cred că a influenţat vânzările", a adăugat Lupescu. Directorul Polirom a precizat că cel de-al doilea tiraj va fi de aproximativ 10.000 de exemplare.

Salman Rushdie a fost condamnat la moarte, în 1989, printr-o fatwa (decret religios) a ayatollahului iranian Ruhollah Khomeiny, fondatorul Republicii Islamice, care l-a acuzat de blasfemie după publicarea romanului "Versetele satanice".

Titlul cărţii face referire la pasaje retrase din Coran despre care se spune ca i-ar fi fost "dictate" lui Mahomed de diavol.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite