Preţul petrolului a scăzut cu mai mult de 3 dolari | adevarul.ro

Preţul petrolului a scăzut cu mai mult de 3 dolari

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preţul petrolului a scăzut azi cu mai mult de 3 dolari, sub 95 dolari/baril, pentru că iarna deosebit de caldă şi îngrijorările privind posibila recesiune economică a Statele Unite,

Preţul petrolului a scăzut azi cu mai mult de 3 dolari, sub 95 dolari/baril, pentru că iarna deosebit de caldă şi îngrijorările privind posibila recesiune economică a Statele Unite, principalul consumator de petrol, au avut un impact mai puternic decât tensiunile dintre Iran şi SUA, arată Reuters.

Preţul petrolului cu livrare în februarie tranzacţionat pe piaţa din Statele Unite a scăzut azi cu 2,79 dolari, până la 95,12 dolari/baril, după ce a atins minimul şedinţei, de 94,47 dolari/baril, adâncind pierderea de 1,27 dolari din şedinţa anterioară.

Preţul ţiţeiului Brent, tranzacţionat pe piaţa londoneză, a scăzut cu 1,15 dolari, la 95,64 dolari/baril.

Cererea de combustibil pentru încălzire va fi cu 38,5% mai mică decât în mod normal în această săptămână, pentru că temperaturile sunt cu mult peste medie în cea mai mare parte a Statelor Unite, a anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie.

Petrolul tranzacţionat în Statele Unite a crescut până la un maxim al şedinţei de 98,40 dolari/baril, pe fondul tensiunilor geopolitice, care au izbugnit în Strâmtoarea Ormuz, o rută importantă de transport petrolier în Golful Persic. Cinci vase iraniene au făcut manevre agresive în Strâmtoarea Ormuz şi au arătat intenţii ostile faţă de vasele marinei Statelor Unite, a anunţat Pentagonul azi.

Incidentul este cea mai recentă dovadă a tensiunilor dintre Washington şi Teheran, bazat pe o serie de probleme, de la programul nuclear dezvoltat de Iran la acuzaţiile Statelor Unite că Iranul susţine terorismul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite