Preşedintele Băncii Mondiale, acuzat de favoritism
0Paul Wolfowitz, preşedintele Băncii Mondiale, se află implicat într-un scandal legat de prietena sa, Shaha Riza. Potrivit unor dezvăluiri apărute în "Washington Post", Wolfowitz se face
Paul Wolfowitz, preşedintele Băncii Mondiale, se află implicat într-un scandal legat de prietena sa, Shaha Riza. Potrivit unor dezvăluiri apărute în "Washington Post", Wolfowitz se face vinovat de încălcarea regulilor instituţiei, prin promovarea şi majorarea salariului unei angajate, pe alte criterii decât cele profesionale. Asociaţia angajaţilor Băncii Mondiale a solicitat, săptămâna trecută, anchetarea modului în care Shaha Riza, cu care Wolfowitz are o relaţie amoroasă, a fost promovată, iar consiliul de conducere al instituţiei a anunţat că va analiza suspiciunile conform cărora acţiunile preşedintelui au încălcat regulile referitoare la angajaţi. Preşedintele BM a precizat că acceptă "responsabilitatea integrală pentru acţiunile din acest caz".
Riza a fost transferată la Departamentul de Stat al SUA, în septembrie 2005, după ce relaţia acesteia cu Wolfowitz a fost făcută publică, dar activitatea ei a fost remunerată, în continuare, de BM. Asociaţia angajaţilor susţine că, înainte de transferul la Departamentul de Stat, Riza a fost promovată în ierarhia băncii, iar salariul acesteia a fost majorat cu o sumă de două ori mai mare decât cea permisă de reglementările interne. Atât Riza, cât şi Wolfowitz sunt divorţaţi, ea lucrând timp de opt ani la Banca Mondială unde a ocupat funcţia de consultant pentru comunicaţii la departamentul Orientul Mijlociu, înainte de a fi transferată la Departamentul de Stat al SUA. În prezent, Riza nu mai lucrează nici la Departamentul de Stat, fiind angajata Fundaţiei pentru Viitor, un ONG finanţat, în principal, de SUA.























































