Povestea lui Andrei Roşu, omul care a fugit de pe canapea

Andrei Roşu, alergător de cursă lungă

Acum doi ani avea opt kilograme în plus şi se plafona în sufragerie. Astăzi e în Cartea Recordurilor: a alergat şapte maratoane şi şapte ultramaratoane pe şapte continente. Şi abia începe!

Atenţie! Începe o introducere barocă, aşa cum nu au de obicei textele de ziar, dar acesta reclamă o excepţie, căci omul acesta este extrordinar. Trebuie să aveţi răbdare, căci despre răbdare e vorba aici. Când ne-am întâlnit cu Andrei Roşu, iarna se sfârşea. Era deja un anotimp obosit care murea sub un soare formal care lumina slab, aproape obscur, copaci încă goi. Maratonistul nostru purta un impecabil costum gri, de economist de succes, noi purtam hainele oarecare, hanorace şi geci banale, ale ziariştilor de teren. Am urcat împreună la un etaj superior al unei clădiri de birouri din nordul Capitalei, acest El Dorado al corporatismului românesc. Am privit împreună de dincoace de geam – de aici se vede mai bine decât de pe Inter! – peste drum sunt cocioabe din alt secol locuite de băştinaşi săraci, alcoolici şi agresivi. Coporatiştii se uită des cum mascaţii le trec acestor oameni pragul. E o prăpastie între aceste două lumi, un gol care nu se va umple niciodată. Sunt amuzaţi şi sunt înspăimântaţi de ce văd aceşti corporatişti. Andrei Roşu era unul dintre ei.  Citea şi el literatură motivaţională puerilă.

Viaţa era o canapea

Sunt deja doi ani de atunci, dar parcă ar fi trecut o veşnicie sau mai mult veşnicii. Avea 34 de ani, un fiu care începea să meargă drept şi tot viitorul i se întindea previzibil şi leneş înainte – urma o viaţă scurtă între deadline-uri, ore târzii la birou, şi apoi seara, seara!, pe canapea, cu o bere, apoi încă una, şi încă una, privind absent sau poate enervat cine-ştie-ce talk-show stupid de la televizor, vreun ciuvic, vreo tatoaie, şi apoi duminica şi cumpărăturile la supermarket, şi din nou canapeaua, şi biroul, şi canapeaua. Viaţa toată avea să devină o canapea – întreruptă doar o dată pe an de un concediu undeva departe. Ce îi lipsea? Avea doar toată fericirea asta lălâie a omului cu job bun şi căsnicie fără probleme! De ce a fugit Andrei Roşu, de unde a evadat şi, mai ales, unde va ajunge?

Atât de graşi, atât de trişti

Noi, ziariştii, suntem atât de graşi, atât de trişti, ca nişte tebecişti din poeziile lui Emil Brumaru. Contrastăm violent cu Andrei Roşu. Ştiţi clişeul, doar că acum este şi adevărat: este tot un zâmbet. Firesc: a trăit deja ziua de când nimic n-a mai fost la fel şi viaţa a început să-i urce. Are un „master-plan“: vrea să fie fericit, fără să înnebunească, dacă se poate, şi iată că se poate. Obişnuiţi-vă cu termenii aceştia, căci Andrei Roşu îi va folosi des - vă va vorbi de „proiect“ şi de „target”, dar veţi înţelege.

Să începem cu curajul: Andrei Roşu a avut curajul să creadă că între noi şi viaţă, noi decidem. Aşa s-a ridicat de pe canapea. Au fost trei momente psihologice decisive, trei, cum sunt încercările din orice poveste. Unu: şi-a privit fiul, ştiţi cum se uită bărbatul de treizeci-şi-ceva la fiul său de un an-doi. Şi-a privit fiul şi l-a văzut cum îl imită – se aşeza pe canapea şi începea să butoneze, fără rost, la telecomandă. Când vezi asta, ceva din acel mister care sprijină de obicei sufletul se rupe. Doi: a făcut la birou un curs de „time management“ şi a ales să creadă că e adevărat ce i-au spus oamenii aceştia, să îi asculte şi măcar să încerce să îşi stăpânească timpul. Trei: a primit un mail în care era invitat, ironic, să participe la un maraton la Polul Nord! Îl provocau pe el care era sensibil şi la aerul condiţionat, pe el care avea deja opt kilograme în plus şi „perspective“ frumoase! Dar de cine îşi râdeau ei? Pe cine ambiţionau? Andrei Roşu este un orgolios cerebral. Nu a şters acel mail, nu, l-a păstrat şi o idee enormă s-a născut în el – şi dacă ar putea totuşi să facă un maraton la Polul Nord?

Gata!

Vedeţi dumneavoastră, dragi cititori, cele mai multe dintre istorii se termină aici – în faţa nesfârşitului necunoscut grandios care ne aşteaptă. Suntem acolo, la start, dar gata! – nu mai facem nimic. Nu ne scriem cărţile visate, nu ne dansăm tangourile, nu facem fotografii, nu devenim staruri rock la bătrâneţe, nu – ne rezumăm cel mult să ne cumpărăm o chitară electrică. Apropo de muzică, dacă vi se pare că îl cunoaşteţi de undeva, aflaţi că Andrei Roşu a cântat pe vremuri în trupa „Gaz pe Foc“. O singură întrebare despre „Gaz pe foc“ şi un singur răspuns, urmat de un zâmbet: „Hai, bre, că asta a fost acum cincisprezeci ani“.

Cea mai vândută piesă de mobilier

Ştiaţi că, între 2006 şi 2008, canapeaua a fost cea mai vândută piesă de mobilier din România? Cu siguranţă că nu, deşi sigur aveţi una acasă. Din 2009 a venit şi criza. Şi are cineva impresia că românii şi-au aruncat, de nervi, canapelele în stradă? Nu le-au aruncat. Le-au păstrat şi stau pe ele. Stau dimineaţa, la cafea sau la ceai, şi urmăresc ştirile cu morţi, horoscopul, iar bărbaţii, oameni însuraţi, se uită la sânii "matinalelor", asta fac! Tot acolo, pe canapea, vorbesc soţii între ei despre ce-i aşteptă în ziua respectivă, unde au de alergat. (Unde?) Să te ridici din pat somnoros şi, după câteva minute, să te aşezi din nou pe canapea – aşa încep zilele pentru mulţi. Şi tot în canapea se termină. Căci vine seara, vine şi oboseala şi tot la canapea trag: începe filmul, începe emisiunea preferată – de ce să mai vorbim între noi?! Nu mai avem să ne spunem nimic, oricum totul se întâmplă acolo.

CLICK PENTRU FOTOGALERIE

 

Cum îşi îmbogăţeşte familia cel ce se  trezeşte în zori

Cuvintele care urmează sunt ale lui Andrei Roşu, aşa cum ni le-a spus în ultima amiază a ultimei ierni. Am mai pus şi noi întrebări, cum se face, am mai adăugat conjuncţii, dar nu am întors niciodată firul argumentelor, căci Andrei Roşu povesteşte ca şi cum ar alerga un maraton – pas lângă pas, cu bine până dincolo de finish. La naiba, omul acesta a alergat până la Polul Nord! Ştie!

L-am întrebat dacă acum doi ani, când s-a ridicat de pe canapea, credea că va deveni un om cu o poveste, căci trebuie să ştiţi că se înghesuie sponsorii sau pur şi simplu filantropii să îl ajute, că ţine conferinţe în care le vorbeşte corporatiştilor despre motivaţie şi vise împlinite, că îl caută des ziariştii să îl scrie sau să îl filmeze, că nu uită să le citeze proverbul chinezesc care ne învaţă că omul care se trezeşte zilnic înaintea zorilor nu are cum să nu-şi îmbogăţească familia, că are un blog (www.andreirosu.me) unde se dezvăluie cu o sinceritate dezarmantă, că lucrează la două cărţi, că… Ascultaţi-l!

Prima zi

Nu m-am gândit că voi ajunge să am o poveste, strict în primele momente – nu. Am vrut doar să fac o schimbare mică în viaţa mea – să încep să-mi organizez timpul, să renunţ la televizor şi să alerg. Ştiam că mă va ajuta pe termen lung, dar nu ştiam cât, cum şi în ce fel. Pe măsură ce am început să particip la competiţii şi văzând că le termin, am fost sigur că voi sfârşi proiectul cu bine. Eu am început fix pe 1 ianuarie! Mulţi spun că fac de la 1 ianuarie nu-ştiu-ce, dar nu fac atunci şi nu fac niciodată. Eu am zis că dacă mă scol după Revelion la ora 7, orice ar fi, şi alerg, chiar o să mă ţin de treaba asta. Eram la munte, era un frig… Dar am făcut-o!



Motivele 

Aveam toate premisele pentru a creşte în greutate. Aveam opt kilograme peste greutatea ideală şi un număr în plus la costum. Devenisem prea corporatist – mie îmi place foarte mult lumea asta, dar în momentul când vii aici intri cu nişte concepţii. Te aştepţi să munceşti de la opt dimineaţa la nouă seara, să stai apoi cu berea în braţe, să te uiţi la televizor şi să ai un stil de viaţă foarte dedicat unei companii. Vii cu ideile astea după băncile facultăţii şi tot ce faci după aceea e să cauţi dovezi în acest sens. Apoi, după şapte-opt ani, m-am trezit. Aveam 34 de ani deja! Aveam atunci un singur copil, băiatul, între timp am avut curaj să fac şi fata. Ştii cum e, începi să te gândeşti: până la urmă interesul oricărei companii pentru care lucrezi e ca tu să produci ceva. Nu e foarte important să stai 12 ore la serviciu, poate poţi să produci în 8 ore, în 4 ore. Înainte eram foarte eficient, dar nu eram productiv, răspundeam la toate mail-urile, dar nu erau rezultate concrete. La nivel de popor suntem la fel. Dacă ne dai să facem multe, facem multe, dar nu ştiu dacă ne orientăm spre ce e imporant şi ce contează. Având şi proiecte personale, am devenit mult mai interesat să ajung la timp acasă, să petrec timp cu familia.
 
Agenda

Nici nu ştii când ţi se schimbă viaţa, dacă te gândeşti mai bine – îţi găseşti timpul de care ai nevoie. Dacă pui pe hârtie cât timp petreci la serviciu şi cât stai acasă, timp efectiv liber ai mai mult decât petreci la serviciu. Problemele apar pentru că noi nu avem o agendă personală – eu în weekendul următor vreau să mă trezesc la 5, mă duc la munte, la mare, scriu, citesc, fac ceva pentru mine, fac ceva pentru familie. Aştepţi să ţi se întâmple ceva, eşti trăit, nu mai trăieşti. Sau te înghesui la cumpărături, la supermarket, cu gloata. Acum mă duc luni seară, sunt singurul client. Am lista, cumpăr tot ce trebuie şi plec. Ştiu cum e când crezi că nu ai timp: duminica de obicei plouă, dacă sâmbătă e frumos, şi în felul ăsta timpul trece şi mai repede.

Declicul

A fost un cumul de factori – fi-miu care atunci vreun an şi începea să mă imite. Culmea imitării a fost să se pună pe canapea lângă mine şi să apese telecomanda. Mă uitam la televizor şi mă încărcam cu emoţii – milă, frustrare, teamă – care nu îmi foloseau. Am renunţat la televizor şi ăsta a fost un mare câştig. Am câştigat cel puţin două ore pe care înainte le pierdeam. În general mă uitam la talk-show-uri unde se vorbeau lucruri pe care oricum nu le puteam controla. Dacă eşti pasionat de politică, de mediu, de probleme sociale, de ce nu te implici în ele? Doar să stai şi să te vaiţi, nu ajungi nicăieri. Apoi, am făcut un training de „time management“ în companie. Dacă nu te ţii de ce te învaţă acolo, după două zile uiţi.  Aşa că am ales să cred atunci. Am sunat acasă, i-am zis soţiei că ajung mai târziu, dar că o să fie bine – nu am amantă. Stau şi îmi organizez folderele, fac curat. Am început să îmi fac agenda şi să îmi trec şi viaţa mea în ea.

Am mai primit şi un mail de la o colegă – mi-a trimis un link cu maratonul de la Polul Nord! Eu sunt sensibil la aerul condiţionat şi la curent şi ea mă întreba la mişto dacă vreau să merg. Am vrut să îl şterg, dar nu l-am şters. Mi-am amintit de cărţile lui Jules Verne şi m-am gândit cum ar fi să ajung totuşi până la Polul Nord. Dacă trebuie să alerg până acolo, atunci aşa să fie!



Trezitul

De când am început să alerg, cea mai mare schimbare este trezitul dimineaţa. Dacă ar fi să dau un singur sfat oamenilor le-aş da sfatul să se trezească devreme! Ai timp să faci ce vrei. V-am zis de „time management“ – au venit oamenii cu nişte studii, ne- au arătat că 90 la sută din populaţie e matinală şi că istoric vorbind ne-am trezit devreme. Gândeşte-te: când trăiam noi în peşteri, nu mergeam să vânăm la 12, nu? Că nu mai găseam nimic! Suntem fiinţe diurne, nu suntem bufniţe. Ne culcam cu găinile, ne trezeam cu găinile. Am recunoscut public: da, mă culc odată cu găinile, le-am zis prietenilor să ne mai vedem devreme, i-am ajutat şi pe ei, că au plecat mai repede de la serviciu. În plus, aveam prieteni care stăteau la două blocuri de mine şi cu care nu mă vedeam cu lunile.

Ştii cum e: zici „săptămâna viitoare“, şi „săptămâna viitoare“ rămâne. E ceva vag, nedefinit, care nu se mai întâmplă. Şi aşa se strâng lunile. Am văzut că dacă nu pui în agendă „marţea viitoare, la 7, în locul X“ nu te vezi. În plus, poţi să faci o grămadă de lucruri între cinci dimineaţa şi opt dimineaţa. Dimineaţa am randament mai bun. Am avut un deficit de somn, dar mişcarea îţi oxigenează organismul şi te obişnuieşti cu stilul ăsta. Plus că mă culc devreme. Somnul profund e între 8-9 şi 11-12. Dacă l-ai pierdut pe ăla, degeaba, oricum te trezeşti obosit! Mă culc şi la opt-jumate seara. Până la patru-jumate sau cinci dorm suficient. Înainte mă culcam la unu noaptea.

Înainte era o diferenţă mare între ora la care suna ceasul, ora la care mă trezeam şi ora la care mă ridicam efectiv din pat. Puneam ceasul pe la 7, se făcea 7 jumate, deschideam televizorul ca să mă trezesc, mă încărcam cu energie negativă, plecam la 9 de acasă. Apoi era traficul! Traficul nu vine de undeva, noi suntem traficul. Acum, dacă aş fi nevoit să pierd o oră-două în trafic, m-aş muta fie cu serviciul, fie cu casa. Sau aş merge cu metroul şi aş citi. A doua oară nu mi-aş mai lua maşină! Căutam loc de parcare, mă enervam, toată ziua luam dedicaţii în trafic, le dădeam la schimb. Maşina e o investiţie doar dacă eşti taximetrist şi produci nişte bani. Soţia lucra la 500 de metri mai încolo, dar se ducea şi ea cu maşina ei. Am avut două leasinguri, cheltuiam aiurea.



Alimentaţia

Am schimbat şi alimentaţia. Nu mă trezeam cu micii în nas şi nu mă culcam cu ceafa de porc, dar nu pot să zic că aveam o alimentaţie foarte bună.  Ce trebuie să faci ca să ai o viaţă sănătoasă? În teorie, ştim cu toţii, îţi trebuie o motivaţie bună ca să o aplici. Suprinzător, am ieşit şi mai bine şi la buget. Am început să mănânc tot mai puţină carne. Carnea nu e un aliment ieftin şi am scăpat de câteva prejudecăţi. Aveam prejudecata că nu mă pot sătura cu o salată – venea lângă o friptură, dar nu era obligatorie, era mişto mai mult ca decor. Apoi mi-am dat seama că se poate şi fără pâine şi că fără carne nu mori de foame. Nu am devenit vegetarian, dar mi-am dat seama că mă simt mai bine cu fructe şi legume. Sunt şi alergători foarte carnivori. Când alergi, ajungi la momentul adevărului, organismul îţi cere anumite lucruri. Mie nu mi-a cerut prea multă carne.

Banii
Un alt lucru pe care l-am învăţat de când sunt atent cu viaţa mea este că înainte îmi gestionam catastrofal bugetul. Şi acum am rate, dar lucrez la asta. Poţi să ai rate, să şi economiseşti în paralel şi să te simţi bine. Vă garantez! Eu beam trei beri pe zi şi fumam un pachet de ţigări, că nu puteam mai puţin, puneam pasiune şi în vicii. Dar nemaibând bere şi nemaifumând, economiile sunt foarte mari. Într-un an strângi de o vacanţă sănătoasă cu toată familia! Nu mai m-am dus nici la tuns, mi-am luat maşină de ras şi mă rad în cap. Eu m-am întrebat într-o zi: cum pot să am un salariu dublu şi mi-am răspuns că pot dacă produc dublu. Aşa că am cerut mai mulţi bani şi mi s-au trasat nişte indicatori de performanţă, acum mă preocup să îi ating.  Am plecat din jobul pe care îl aveam pentru alt job care îmi permite să lipsesc mai mult, fiindcă sunt evaluat anual.
Am reuşit să atrag alături de mine oameni care să mă sprijine financiar. Taxele de înscriere la un maraton în Antarctica sunt foarte mari. Un corporatist ar putea duce unul-două maratoane pe an, ca nişte concedii, dar nu mai mult. A fost destul de simplu de când am început să spun pe blog cine sunt şi ce vreau, au apărut ajutoare chiar nesperate. Eu cred că noi oamenii avem tendinţa de a ajuta, dacă ştim exact pe cine şi pentru ce ajutăm. Am scris că mă apuc de triatlon – imediat mi-au scris doi biciclişti.

Norocul

Uite, eu sunt un norocos că am prins ambele regimuri, deşi nu mi-a plăcut deloc în comunism, că sunt sănătos, că am familia bine. Astea sunt chestii pe care le controlezi mai puţin, dar norocul până la urmă ţine mult şi de fiecare dintre noi. Atunci când îţi doreşti foarte mult să realizezi ceva te şi pui în contextul potrivit. Cred că norocul asta este – să te pui în contextul potrivit raportat la visul tău. Toate evenimentele din viaţa mea am remarcat că au contirbuit la ce s-a întâmplat ulterior.

Visul

Am văzut că oamenii care au reuşit să îşi implinească visul au urmat nişte paşi destul de simpli şi cam aceiaşi. Şi-au stabilit nişte obiective, unde se văd peste nişte ani, ce faci, ce ai, ce devii – lucruri de genul ăsta, cât mai clare, cât mai punctuale. Creierul nostru funcţionează ca un taxi. Dacă îi spui exact unde să te ducă, te va duce.

Antrenamentele. 21 de zile

Teoriile spune că orice obicei se împământeneşte în 21 de zile. La baza maratonului se află obişnuinţa de a te antrena în fiecare zi. Bă, orice ar fi, mă ţin. Bă, te ţii, că altfel nu ajungi nicăieri.  Am un traseu de la Piaţa Victoriei la Casa Scânteii, Antena 1, Ambasada Chinei, Charles De Gaulle-Victoriei. Sunt cam 10 kilometri. Distanţele par din ce în ce mai mici, când alergi. Dacă merg pe jos patru kilometri pe acasă mă distrez. Am fost muşcat de un câine  în clasa a şaptea. Nu a fost simplu să găsesc un traseu dog-free. Te împrieteneşti cu ei sau îi ocoleşti. Dacă nu ai teamă de ridicol foarte mult să urli, în aşa fel încât să îţi fie ruşine să vezi filmul cu tine a doua zi. Cam asta e.

Inspiraţia

Nu mai am idoli sau ceva. Nu îmi amintesc punctual de nimeni, în afară de Michael Jackson prin clasa a opta. În ultimul timp mă inspiră trei persoane:  indianul care a alergat  la 101 ani la maratonul de la Londra. S-a apucat de maraton la 89 de ani! M-am întâlnit cu mulţi alergători care aveau peste 70 de ani şi a trebuit să trag tare ca să îi depăşesc. Nu trebuie să crezi că eşti ridicol. Eu vreau să ajung la 100 de ani şi să fiu conştient, să nu fac pe mine. Ar fi o victorie extraordinară. Apoi, m-a inspirat o călugăriţă, o măicuţă.

Mă apuc de triatlon şi am nevoie de bicicletă, de costum de înot, aşa că mi-am luat un costum de înot pentru ape reci şi am întâlnit în magazin o măicuţă, o călugăriţă care îşi lua şi ea unul! Îi place să înoate şi nu se poate duce la piscină, aşa că înoată în ape reci! Extraordinar! Visul ei era să înoate. A treia este o doamnă, o cunoştinţă de familie care are 70 şi ceva de ani şi care sare în fiecare zi coarda de o mie de ori. Arată de 25, jur! Piesă! Alergarea cred că opreşte procesul de îmbătrânire. Oamenii sunt la fel, fiecare are câte un vis. Unii îl urmează, alţii îşi găsesc scuze.

Cartea Recordurilor

Şi ce dacă sunt primul om care a alergat şapte maratoane şi şapte ultramaratoane pe şapte continente? Eu nu alerg pentru bani, pentru premii, pentru medalii, pentru recorduri, eu alerg ca să fiu fericit. M-au băgat în Cartea Recordurilor? Foarte bine! Dar nu acesta a fost scopul! Acolo sunt şi oameni care au mâncat 800 de ardei sau au stat într-un picior trei zile. Dacă vrei neapărat, găseşti ceva la care să faci un record –am văzut că unul a intrat în Carte fiindcă a îmbrăcat cele mai multe tricouri. Tot felul.

Profesioniştii

Eu nu sunt profesionist şi nici nu vreau să devin. Nu mi-am propus să trăiesc din alergare sau din triatloane, ar trebui să fac antrenamente, să fiu total dedicat, să nu mai am familie, job. Dacă ai câştiga maratonul de la New York să iei un milion de dolari ar merita. Dar sunt realist. Sunt maratonişti kenieni, etiopieni care trăiesc din asta foarte bine. Nu sunt nici dispus să îmi risc sănătatea. Nu ştiu dacă aş face faţă fără ajutoare medicale, plus că nu sunt un alergător rapid. Mi-am dat seama că nu am şanse fără antrenament să devin rapid. M-am gândit să îmi măresc anduranţa. Am alergat de la Braşov la Bucureşti şi nu am ieşit şifonat din asta. Încă o dată: eu alerg din plăcere, ca să fiu fericit!

Sfârşitul

Nu se încheie povestea aici. Ar fi păcat.

Cursele lui Andrei

La începutul lunii martie 2012, Andrei Roşu a intrat în Cartea Recordurilor pentru performanţa de a alerga la şapte maratoane şi şapte ultramaratoane de pe şapte continente în 582 de zile. Timpul limită acordat de Cartea Recordurilor era de 730 de zile. Anterior, în 2010, la maratonul de la Polul Nord, prima cursă lungă din viaţa sa, Andrei Roşu a devenit primul care a bătut tobele pe continentul îngheţat.

În prezent se implică în organizarea Transmaratonului 2012, o cursă desfăşurată în scop caritabil pe Transfăgărăşan (9 iunie). Se pregăteşte pentru ultratriatlonul Double IronMan (7.6 kilometri înot, 360 de kilometri bicicletă şi 84.4 de kilometri alergare), în Florida, în februarie 2013.

Va mai alerga la Semi-maratonul Internaţional Bucuresti (3 iunie), în premieră împreună cu soţia.

Cele 7 maratoane (42 de kilometri):

Australian Outback Marathon (Australia)
Eurasia Marathon (Europa)
Maraton Costa del Pacifico (America de Sud)
Antarctic Ice Marathon (Antarctica)
Sahara Marathon (Africa)
Everest Marathon (Asia)
Mayor’s Marathon Alaska (America de Nord)

Cele 7 ultramaratoane

Antarctic Ice 100 km (Antarctica)
Eco-Trail de Paris 80 km (Europa)
Dead Sea Ultra 50 km (Asia)
Two Oceans Mutual Ultra 56 km (Africa)
Creemore Vertical Challenge 50 km (America de Nord)
Bedrock 52 km (Australia)
Supermaratona Cidade do Rio Grande 50 km (America de Sud)