Postas in zona crepusculara

Daca e atacat, se arunca la pamant, cu burta pe geanta, ca sa-i protejeze continutul - asta e reflexul postasului care deserveste un cartier cu risc. Altii, mai practici, ascund in fundul tolbei o

Daca e atacat, se arunca la pamant, cu burta pe geanta, ca sa-i protejeze continutul - asta e reflexul postasului care deserveste un cartier cu risc. Altii, mai practici, ascund in fundul tolbei o bara de cauciuc dur, pentru orice eventualitate. De 27 de ani, de cand e factor postal in Prelungirea Ferentari, nea' Nicu isi stie pe de rost strazile din parohie: cunoaste toata suflarea dupa nume, adresa, necazuri. A invatat sa se fereasca de drogati si de manglitori. Acolo unde nici sectoristii nu se incumeta dupa lasatul serii, e privit cu respect si salutat cu deferenta. El e Mesagerul - omul care aduce vestile, banii si facturile de celular, intr-o zona unde grosul traieste, oficial, numai din alocatiile copiilor.
Pazeste geanta!
Rondul unui postas in Prelungirea Ferentarilor incepe cam pe la 9 dimineata. Doua ore inainte, cei 20 de factori de la Oficiul 75 carteaza - adica sorteaza pe strazi - maldarele de scrisori, facturi, pliante publicitare. Apoi, gentile pline sa plesneasca sunt aburcate pe umar si avanti. Vom insoti pe unul din cei care impart scrisori in cartierul "cu risc sporit". "Unde vreti sa va duc, la drogati, la curve?", ne intreaba un angajat, mai in gluma, mai in serios. Suntem repartizati in parohia lui nea' Nicu, care zilnic imparte corespondenta in 29 de blocuri. Pe strazile din Prelungire, functionarii oficiului au vazut multe. Ii cunosc dintr-o ochire pe ai de-si trag heroina in vena, pe pesti si sunt cu toate simturile in alerta cand le taie calea fete noi. Cand e atacat, reflexul postasului e sa puna mai intai geanta la adapost. Inauntru tine valori, banii de pensie, de alocatie, si daca ii pierde, ii plateste din buzunar. Factorii postali din zonele cu risc nu au nici un fel de protectie - cu exceptia protectiei pe care le-o ofera "andrisantii" insisi. Chiar si in cea mai neagra tiganie, functionarii oficiului sunt primiti cu respect si consideratie - ei aduc scrisorile, banii si facturile de telefon mobil. "E incredibil cate facturi de celular vin in saracia asta, unde grosul traieste din alocatiile copiilor", se mira o angajata a Oficiului 75.
In saracie, saci de felicitari de la Vanghelie
Pe nea' Nicu il saluta cu deferenta si tancul care abia a invatat sa se tina pe picioare, si proaspatul pensionat din Jilava, si batranelul refugiat in ghetoul confort 4, dupa ce l-au gonit nepotii din casa. Mai intai, trecem prin zona unde blocurile inca au geamuri, unde exista administrator si chiar femeie de serviciu si unde cutiile de scrisori, chiar daca strambate cu ranga, atarna la locul lor, la intrare. Aici stau multi pensionari, fiecare se cunoaste cu fiecare si-si da binete, ca la tara. Sunt zile cand abia te poti tine dupa nea' Nicu - "Alerg ca un Intercity de miriste", rade el. Sunt zilele cand, pe langa gentoiul de 20 de kile care-i rupe umarul, postasul trebuie sa duca in mana si o sacosa varfuita cu pliante publicitare de la supermarketuri. Atunci, distributia se face in doua runde, si factorii postali stau la serviciu ore intregi peste program. Anul trecut, in mai, si anul asta, in ianuarie, bietii de ei s-au spetit carand. Primarul de sector, Marian Vanghelie, a trimis saci intregi de felicitari uriase, in plicuri mari. "Cred ca erau o suta de saci cu felicitari, ca a trimis si pe numele alora care putrezesc de mult prin cimitire. Plicurile de Craciun au ajuns la noi prin ianuarie, necartate - le-am terminat abia pe la jumatatea lunii".
Ghetoul din Aleea Livezilor
Aleea Livezilor: copaci retezati de la jumatate, blocuri ciumate din care spanzura ciorchini de toale, fire electrice smulse, canalizare plesnita. Si gunoaie cat vezi cu ochii, crescute parca direct din asfalt. O lume ciudata misuna prin scarile intunecoase, zeci de ochi filmeaza orice miscare straina. O femeie in pijama arunca un lighean de laturi direct in strada. "Hai, c-am ajuns in zona crepusculara", rade nea' Nicu. Un pusti se opreste din batut mingea si se intereseaza de niste bani pe numele mama-sii, o femeie intreaba daca a venit "suplimentara" - alocatia suplimentara, adica. Blocurile de garsoniere 32, 33, 36, 39 - in scara, doar urmele ruginite de pe zid arata ca aici au fost candva cutii postale. In regulament scrie ca factorul trebuie sa lase corespondenta la cutie - dar cum? Nea Nicu' face ce fac si ceilalti colegi ai lui: urca scarile puturoase, printre resturi neridicate cu anii, si merge din usa-n usa. "Usa" - e mult spus. Uneori doar o patura desparte hruba unde se-nghesuie cate 4-5 insi de locurile comune de trecere. Alteori, locatari care chiar insista sa nu fie pradati au blocat culoarul de legatura cu panouri de fier ori cu ziduri din caramida. Pentru postasi, "baricadele" sunt un obstacol in plus: trebuie sa coboare si sa urce din nou ca sa ajunga la apartamentul dorit. O tanti corpolenta cu inscriptia "Cocos" si o inima tatuate pe brat isi varsa indignarea: "Sa vina Vanghelie, sa vada cum traim! Ca a facut toti TBC si SIDA de la gunoaie!". Postasul scurteaza drumul printr-un maidan intins - scarna neridicata cu anii trece de glezne.
Scrisori in blocuri sterse din evidenta primariei
Inapoi la Oficiul 75, colegii lui nea' Nicu s-au adunat sa incarce o alta transa de corespondenta. Doamna Constanta lucreaza in Prelungire de 31 de ani si de aici o sa iasa la pensie. Si ea, ca si restul postasilor, s-a invatat cu zona - se plange mai mult de kilogramele de reclame si scrisori care ii dau dureri de coloana. In ciuda greutatilor, oamenii isi pastreaza intact simtul umorului - cat sa ia in deradere si salariile care, spun ei, nu reflecta nici efortul, nici riscul. Continua sa imparta scrisori inclusiv in blocuri care au disparut de mult din evidenta primariei. Nea' Nicu, cel putin, spune ca nu si-ar schimba meseria. Fost frezor-rabotor si fotbalist la intreprinderea Vulcan, a devenit postas dupa ce s-a accidentat la un picior. Sotia e factor postal, la fel si baiatul cel mare. Profesia ii place fiindca ii da un anumit grad de libertate: "Nu mi-a placut niciodata sa lucrez la stapan".